Obsesia 21: Parkin

mmNu-mi spunea nimic. După prima întâlnire, dacă l-aş fi revăzut oriunde într-un alt loc, probabil că nici nu l-aş mai fi recunoscut. Dar asta pentru că nici nu îl căutam.

Mi-a lăsat, totuşi, o impresie plăcută pe care o simt în stomac şi acum. Are o karmă pozitivă bărbatul ăsta şi oricât de înarmată plecasem, până în dinţi sau cam așa ceva, gata să-l desfiinţez şi pe el şi firma ce-o reprezintă, impactul întâlnirii cu el mi-a cauzat grav agresivităţii de care aveam nevoie în acel moment ca să obţin ce trebuia. Ce dracu trebuia să obţin?

Urmarea a fost că am fumat aproape non-stop cât a durat întâlnirea şi cu fiecare fum parcă încercam să-l fumez pe el. Fără chip, figura lui nu are nici cea mai mică relevanță, doar ceea ce emană atunci când vorbeşte, în lungile pauze pe care le face gândindu-se probabil dacă sunt sau nu nebună, dacă are vreo şansă să mi-o tragă sau nu, în sensul cel mai tehnic şi rece al cuvântului.

La a doua întâlnire, după-amiază târziu, eram fără chef, transpirată şi cu o faţă chinuită după o zi lungă, fierbinte şi neproductivă. Îmi propusesem să-l expediez repede, mai ales că nu pregătisem nimic pentru şedinţă la care participa şi el. Atunci l-am şi privit prima dată drept în ochi. Îl simţeam ca pe Parkin al lui madam Chaterlley.

A doua zi m-am surprins fugind cu gândurile spre el. Deci, Parkin al meu de România se insinua involuntar în mintea mea şi cu cât încercam mai mult să-l îndepărtez, cu atât mai mult mă copleşea cu forţa, aşa, de la distanţă, şi fără să facă vreun efort.

moonlight delightM-am apucat să-i scriu o scrisoare imaginară, cu gândul să ard pe taste ce simţeam şi să merg mai departe.

Pentru P.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o seară liniştită acasă, s-a transformat exact în opusul ei. O ascult în surdină pe Etta cu Stormy Weather şi brusc mă surprind imaginându-te. Te apropii de mine şi mă iei pe sus, mă trânteşti cu spatele de perete şi te apropii cu buzele de urechea mea. Nu spui nimic, doar îmi sufli fierbinte în ureche, din ce în ce mai sacadat. La dracu, o dorinţă organică, sălbatică şi puternică de a face sex cu tine îmi răpeşte şi ultima rămăşiţă de pace şi echilibru. Atât de puternică nenorocita asta de dorinţă ca aproape pot să-ţi simt gustul buzelor în timp ce mă săruţi. Opreşte-te! Am nevoie să îmi înapoiezi conştiinţa înapoi!” Şi aşa cred că am şi adormit.

A doua zi la prima oră, mare şedinţă mare cu Parkin în rolul principal.

Întârzii jumătate de oră. Intru pe uşa sălii ca o floare proaspătă de primăvară, cu zâmbetul pe buze fiindcă mă răcorisem cu o seară înainte şi lăsasem cearşafurile înfoiate. Să dea naiba, dar unde să mă aşez?! Singurul loc liber, în capul mesei, lângă el şi față în faţă cu toţi colegii mei. Nu auzeam nimic din ce spuneau. Oricum, nu spuneau ceva interesant. Îl vedeam doar pe el, cu colţul ochiului, vorbindu-mi: ”nu-i aşa, aşa facem, da?”

silueta”Da”, îi răspund pierdută. Mă întorc spre el să par convingătoare şi…WTF!!! Ai ceva în buzunar…sau te bucuri să mă vezi?! Mi-aş fi dorit să am un rahat de telecomandă să dau freeze pe tot stafful, doar ca să pot să mă dezlănţui ca o nebună atunci, acolo, pe mobilierul tare, cu nuanţe stacojii, peste hârtiile lor mâzgălite cu cifre şi scheme, să facem sex sub ochii apretaților ăstora care nu ne văd, apoi să semnăm contractul să se bucure toţi şefii noştri, nu numai noi de ce-am făcut înainte, să ies din şedinţa, să te las cu pantalonii tăi în vine şi să dau unfreeze în timp ce mi-aş da capul pe spate şi mi-aş trece obosită mâinile prin păr privindu-te peste umăr să mă asigur că te descurci cu restul. ”Nu-i așa? Așa facem, da?” îl aud iar.

Mda, poate data viitoare. Telecomanda am uitat-o în Universul celălalt.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :