Obsesia 20: Four vodkas and four tables

Şi să vezi că mamaia de la 5 m-a întrebat ce fac astăzi, dacă stau iar acasă ca notarii. Nu ştiu cine sunt notarii, care-i gluma cu ei, dar tot unul dintr-ăsta era şi cel care i-a rupt pe toţi la biliard. Mă rog, mai puţin pe mine, că nu-mi găseam defel ochelarii, şi fireşte, nimeni nu a putut să-l învingă pe dumnezeu, cu d mic, că e om şi singura asemănare cu El, cică, e că-i aproape orb. 

Notarului îi fugeau ochii din cap în toate colţurile încăperii, dar când se poziţiona omul în faţa mesei, parcă îşi lipea ochiul în prelungirea tacului. Că doar unul e controlabil, celălalt îmi spunea că e folosit pentru autoreflexie sau autoreflecţie, nu mai ştia bine fiindcă, hmm, cel mai simplu e din explicaţia lui asupra băuturii. Măi, dacă mie îmi vine să borăsc, o las să vină în gură, după care o înghit la loc, ce pula mea, doar am dat bani pe ea

Blondul nu a comentat, se mulţumea să se scarpine cu pixul meu pe sub claia de păr, însă numai de mătreaţă, precizare care pe mine ar fi trebuit să mă satisfacă. Adică nu pot să iau purici, ci doar să mă aleg cu mâinile unsuroase, pline de grăsimea lui capilară. A aruncat apoi obiectul dezamăgit, că începuse să-i curgă pasta, care însă juma de oră mai târziu a aterizat în gura Nefumătoarei. Mai bine se apucă dracu de ţigări, dacă aşa credea ea că se concentrează mai bine, fireşte, ca întotdeauna, la problemele fără cap şi coadă propuse de Blond. Intenţiile lui sunt onorabile, îmi prezintă cărţi pe care nu le-am citit, ceea ce este foarte ok, dar nu care cumva să le alăture de pahare. Imediat ajunge la minuni de genul, cum de nu crezi că din nimic nu poate se apară ceva sau tot ce ştiu io despre căcat m-a învăţat unchi-miu de când aveam 5 ani.

Descriere vastă la cea de-a doua. În concluzie, ne spune mândru că ceva nou despre rahat nici că a mai aflat de atunci. Ei şi acum să extindem. Aşa trebuie să se facă şi filosofie în facultatea noastră, să ne ia ca pe proşti de la zero, să ni se explice, să ni se…rahat! Pe Nefumătoare şi pe mine ne durea fix în pulă, ea n-avea așa ceva, dar oricum nu contează, el era afectat, tocmai îl făcuse agramat şi prost un profesor, singurul pe care-l respecta. Până acum.

Îi propun sensuri noi pentru cuvântul rahat, io mă gândeam la chestii mai profunde, nu chiar cine ştie ce, puţin mai depărtate de viaţa e un rahat, totul până apare Dumnezeu, care Atotștiutor cum e, începe. Că pe el îl ustură în cur de la atâta coniac, că nu ştiu ce are diareea lui, că are o anumită culoare, tot tacâmul, ca o babă din tramvai ce spune că o doare piciorul, şi de la trei scaune mai încolo o alta îi răspunde, ca şi pe ea şoldul.

Blondul e prins în discuţie, dumnezeu e specialist în treburile casnice, căci nu vede şi prin urmare e mort după senzaţii. Ceva l-a atins, fiindcă acum trece la subiectul lui favorit, godel. Să-i arate el lui dumnezeu că nu are cum să le ştie chiar pe toate, ca şi rahatul e indecidabil de la un punct încolo.

Sub prima votcă, că pe acolo eram, raţionamentul era cam aşa, şi te rog să nu-l acuzi de inconsecvență. De la rahat ajungi la totul e un mare rahat, dar pentru a demonstra că e complet sistemul, trebuie să arăţi plecând de la rahat ca mai există ceva care nu e de rahat. Dumnezeu e slab la logică, deci intră în abureli de tipul cum mă, dacă totul e de căcat ce mai vrei. Nefumătoarea îi explică răspicat, că există căcaturi de care el habar nu are. Şi cu mâna pe pix începe să deseneze diagrame şi simboluri, fireşte că nu în aramaică. D-zeu nu vede nimic, dă să gesticuleze, dar mâna i se încurcă între sticlele de pe masă şi mai să se ardă în lumânarea care trona între noi. Stil, nu glumă! Se va dovedi folositoare când becul din baia căminului nu se mai aprinde şi riscul de-a călca într-un căcat era considerabil. Mă rog, schema era să nu aluneci. 

Şi pe rând încep să se scurgă. Dumnezeu îşi întoarce faţa către uşă şi dispare cu Nefumătoarea. Blondul începe să-mi povestească despre cum şi-ar creşte propriul copil, pe care nu-l are. Se blochează la întrebarea: dacă mă întreabă ce-s stelele. Cum să-i spună el, că nu vroia să-i dea cu baliverne în cap şi nici să-l tâmpească cu chestii care şi el simte că-l depăşesc. Încep să fac pe copilul, să se antreneze omul. Trebuia să-mi aleg întrebările cu grijă, că altfel se bloca, ideea e că într-un final parcă eram doi copii beţi care vorbeau despre horticultură, nu ştiu cum s-a ajuns aici, şi la peşterile din Chile. Deodată începe să cânte:  «noi în anul două mii/când nu vom mai fi copii/vom face… » pune capul pe masă şi nici că-l mai ridică.

Mă reorganizez la altă masă, cu practicienii, doi foarte buni prieteni. Ceva legat de licee şi un anume sămădău, care a numit-o pe asta vacă în mijlocul orei. Ea bea de rupea, el mai mult, numai că doar apă plată. El părea beat, ea trează. Și cum, i, şi nu vrei să te duci la operă, nici măcar pentru pula ta? El lasă-mă cu tâmpeniile, mai bine spune-mi cum s-o bulesc fără să-mi pierd 4 ore din viaţă printre ţipete, după care spre mine, nervos: mamă, cred că devin violent acum lângă o femeie, de când nu am mai umblat cu una.

Blondul din spate abera ceva despre călugări, calea către iluminare şi că nu există cineva care să vrea să fie ignorant. Ea preia ideea şi începe să-i explice ăstuia că a devenit scrântit, îi numără obiceiurile schimbate, de aici rezultă faza că acum nu mai e ignorant în privinţa coaielor lui şi pe deasupra îi era imposibil să mai evite problema. Îi face silogismul, că altfel nu se poate.

Pentru prima dată am avut senzaţia clară că o femeie se coboară la înţelesul unuia, şi nicidecum invers. Era mult mai limpede prima dată, acum ăsta o dă în teorii, fireşte că se alege cu un răspuns prompt, care îi gâdilă ridichea, că vezi d-le, nu poate să-l urmărească de deştept ce e, dar tot eşti prost.

Îi ofer nişte votcă, mă refuză, ea le amestecă fără nici o grijă. Din spate, o voce se ridică din aburii unei țuici: drumurile noastre toate, sssse vor întâlni vreodatăăăă…. Blondului i se aude telefonul: ce faci, mă, pe unde umbli, n-am chei, mişcă-te acasă! , curgându-i bale din gură îngână: da, iubi, sunt peste pod, vin imediat! şi zdrang cu capul de masă.

Maria, că aşa o chema pe troscangioacă, avea şi ea o problemă, nu înţelegea de ce a renunţat la facultate doi ani la rând, şi încă era pe atunci bursieră. Concluzionează sec: căcat. Din spate iar: mami, mami, uite cum îmi creşte la rădăcină părul negru. Pe ăsta, maică-sa îl respinsese că era blond, ura bărbaţii galbeni în cap, bine bine, şi mai era şi schizofrenică. Detalii.

Începem să ne bălăcim în expresii fără sens, acordul însă era bun. Într-un târziu se ridică şi-şi zic că e timpul pentru ore. Azi preda ea, avea emoţii. Îmi spunea că dacă ar pune-o cineva să spună cât fac doi plus doi în faţa unui stadion întreg, s-ar bloca. Ies amândoi şi io mă întorc la Blond. Îl zgâlţâi, îi suflu fum în ochi şi-l trezesc. Fără un cuvânt se ridică îşi ia haina, privirea oţelită fixează ușa şi trosc cu ţeasta în toc. Nu scoate un sunet, nu-şi clatină nici capul, nici corpul, parcă era o maşină de jucărie izbită de un perete. Pleacă.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :