Obsesia 18: Maia care pleacă

11855914_803281089791679_4409624803904565343_nDacă te-aş vedea azi o să mi se umple sufletul, dar n-o să-ţi arăt. O să-mi încrunt buza de jos într-un rictus amar ca să nu-ți dai seama cât sunt de fericit. Ce mă fac eu cu tine? Aşa de tare mă hrănea simpla ta prezență! Te urăsc pentru că ţi-ai văzut de drumul tău şi m-ai lăsat pradă tuturor tentaţiilor. Apoi te iubesc din nou fiindcă ţi-ai dat seama că numai plecând o să tânjesc la tine, afurisito…

Uneori, când nu mă cunoşteai, mă aşezam în spatele tău, la coadă de rând, în fața chioşcurilor ălora tembele şi mizere, ca să-mi cumpăr ţigări, chiar dacă aveam încă vreo două pachete pline de otravă prin sertarele biroului. Voiam să stau lângă tine, să te simt aproape. Doar o clipă. O secundă cât o eternitate. Ca un făcut, mă chemai fără să ai habar de existenţa mea. Nici nu mă băgai în seamă, privirea ta se oprea asupra mea că asupra unui necunoscut oarecare, dar eu eram mizerabil şi-ţi urmăream toate mişcările. Odată ţi-ai pus geanta pe tejghea şi ai ridicat puțin piciorul drept ca s-o sprijini și ai început să cotrobăi după mărunţiş, avea nevoie vânzătoarea. Îţi căzuse părul pe frunte și mi-am frânt cu greu gestul de a ţi-l ridica. N-am vrut să te sperii sau să mă trezesc cu o palmă răsunătoare peste obraz. Realizam după felul în care febril cotrobăiai prin poșetă că ești rapidă și aprigă și poate prea impulsivă.

Am simţit acut în palma rotula care ţi se dezvelise, deşi pari plăpândă, ai gambe puternice, de mânz care freamătă. Uite-o pe Maia mea, mi-am spus.

„Ce doriţi?” m-a întrebat vânzătoarea aia. „Un pachet de țigări”, am răspuns prompt, dar m-am uitat după tine, cum dispari în mers legănat, neştiutoare de mine. Nici nu te cunoşteam aşa cum te cunosc azi şi tot am simţit că se rupe cerul în mii de bucăți. ”De care?” am auzit din nou vocea vânzătoarei în fundal. ”De care-o fi”, am zis pierdut.

De fapt atunci te doream pe tine. Acum aş vrea să nu te fi cunoscut niciodată…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :