Obsesia 17: Liftul

67992_235337606643145_2091109678_nÎn fiecare noapte, tîrziu de tot, trîntesc ușa peste o lume virtuală. Încă te mai caut. Plonjez aiurea peste alte suflete rănite. Mai întîi am vrut să mă joc, să văd, să pipăi, să miros. Am vrut apoi să agăţ, să flirtez, să prind în brațe. Mi-am dat seama că tot pe tine te caut. Cine eşti? Pe unde-mi ești?

Undeva într-o garsonieră se aude zgomotul uşii mele trîntite şi ştiu că cineva tresare. Nu-mi mai pasă. Cîndva mi-aş fi dat şi ultima bătaie a inimii mele şi ultimul fir de păr alb din primele ivite ca să te îmbrăţişez cu cuvinte şi să-ţi spun „tu eşti aici, aici, înţelegi? Aici unde nu mai e nimeni” Acum s-a dus şi bucuria asta.

În fiecare noapte, pe la aceleași ore mici, trec prin penumbra coridorului îngust şi lung și rece. Liftul coboară mereu aceleaşi patru etaje. Oglinda din lift mă arată cu fiecare plecare mai îmbătrînit şi-mi amintesc că acum șapte ani te-am văzut prima dată, tot în acest lift. Și mi-a bubuit inima ca la 20 de ani, căci aveai părul lung şi aspru, Maia, şi habar n-aveai că în spatele tău stă cel mai pierdut suflet de pe planetă, dar m-a copleşit un fel de val de tinereţe, miroseai a vînt rece de primăvară şi a trunchi de copac prăbuşit la pămînt. Și ţi-ai întors irişii calzi, un căprui stins, în care mi-am recunoscut propria cădere.

„Unde?” m-ai întrebat. „La 4”, am tresărit şi tu ai apăsat butonul un etaj mai jos şi-am ştiut c-o să te pierd. A rămas gol liftul atunci, după plecarea ta, ţi-ai dat capul pe spate, ca o iapă nărăvaşă, fără să-ţi pese de nimic, de nimeni, și-am intuit că eşti şi tu ruptă de multe, că vii din alte lumi, sau de pe alte planete, că ești din alte filme.

Acum e şi mai pustiu liftul ăsta mare, cu gratii negre, din fier greu, forjat. În stradă, pe aleea asta cunoscută, în care mi-am purtat paşii de ani de zile, din ce în ce mai puţin săltăreţ, din ce în ce mai obosit de viaţă, nu mai văd decît umbrele nopţii cotropindu-mă ca o moarte lentă. Mi-ar prinde bine o ţigară cu urmele tale de ruj pe ea, pe care s-o poștim împreună.

Nu vreau să merg acasă, totuși o voi face. N-am de ales.

Și e atît de străină femeia din patul meu…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Yaquelin spune:

    Ne obisnuisem sa apara an de an! Adevarul e ca a inpuect sa devina plictisitor si tocmai asta vor sa faca si producatorii! Chiar daca se vinde bine serialul nu mai poate continua pentru ca deja intra in telenovela.

Comentează :