Obsesia 15: Și iar Anca

Şi-a înfipt degetele în părul meu şi mi-a mângâiat ceafa. Ne-am sărutat ca şi cum ne-am fi iubit dintotdeauna, uşor şi totuşi apăsat de o pasiune indescifrabilă. Anca, pe care o cunoscusem cu câteva clipe înainte, acum era la pieptul meu. Ne-am dat hainele unul altuia la o parte şi am intrat sub duş. I-am prins părul blondiu cu şuviţe de felurite nuanţe într-o coadă şi-am sărutat-o de data asta cu o poftă teribilă. Era goală în faţa mea şi atât de frumoasă.

I-am mângâiat pielea fină şi am zâmbit conspirativ unul altuia. Am îngânat râsete de copii ce tocmai au făcut o boacănă şi acum ascunşi, râdeau de isprava lor. Apa caldă ce curgea şiroaie pe noi ne-a botezat, martora unei pasiuni stranii sau fireşti. Ne-am săpunit unul pe altul şi privirile noastre au devenit tot mai serioase când am ajuns la părţile intime ca şi cum ele ar fi fost centrul vulnerabilităţii noastre și necesitau o mai mare atenţie. Apoi am cuprins-o în braţe simţindu-mi sufletul ca un ghem, ca o îngrămădire de electroni ce şi-au găsit atomul. E groaznică viaţa fără o femeie ca Anca alături…

Am dorit să o simt toată lipită de mine, atunci când şi acolo unde nimic nu mai e material, atunci când şi acolo unde trupul devine totuna cu sufletul. I-am ridicat braţele şi le-am sprijinit de perete, coborând uşor spre umeri, lipit de ea, i-am cuprins sânii mici şi ţugui şi am muşcat-o uşor de lobul urechii tânjind după un geamăt care n-a întârziat să apară şi să-mi motiveze pornirile. O mână rebelă, scăpată ca din lanţuri i-a prins în palma moliciunea, atât de umedă şi plăcută la atingere. Ea a unduit spatele ridicând spre mine un fund uşor bombat sub o talie subţirică şi am continuat să mă joc până când gemetele ei s-au închegat într-o chemare sfâşietoare. I-am despicat buzele şi am pătruns-o gentil. Ne-am mişcat lent, greoi, căutând a simţi totul şi totul a devenit divin. Anca… e tot ce aud, e tot ce văd. Două trupuri într-o stare de perfecţiune, completându-se reciproc. Două suflete îmbrăţişate purificându-se. Un doi divizibil şi prin asta atât de vulnerabil, încât ar fi putut muri în acea clipă. O clipă în care nu are ce căuta mizeria cotidiană şi ochii lumii.

Am terminat în ea, înălţând steagul victoriei. Victorie pe care ea dorea să mi-o ofere. Victorie ce mereu va rămâne unul din misterele vieţii, pe care nu vreau să-l alterez. Ne-am învelit amândoi în aceleași prosoape şi aşa lipiţi unul de altul, ne-am îndreptat spre dormitor. Ne-a învăluiat o linişte caldă. O lumină cenuşie ne-a îmbiat la somn. Eu lângă ea şi ea lângă mine, între aşternuturi albe am împăcat două vieţi. În acea clipă moartea n-a mai însemnat absolut nimic. N-a mai contat absolut nimic.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :