Obsesia 11: Femeia-chitară

Nu mai ştiu dacă am întâlnit-o la o petrecere sau dacă chiar ea a fost petrecerea. Îmi amintesc bine privirea-i pierdută, de parcă băuse zeci de cupe de șampanie. Îmi amintesc felul lasciv în care se arcuia în ritmul muzicii, şi cum îmi înnebunea gândurile într-un dans frenetic, de acorduri venite parcă dintr-o altă lume. O lume a desfrâului permis. Mişcările braţelor ei descriau cercuri largi şi mă întrebam uimit de unde se naşte atâta muzica în femeia-chitară?

Fiinţa asta m-a găsit brusc descumpănit. N-am îndrăznit să mă dezvălui, în cotlonul meu de umbră, de unde priveam totul, mi-a murit pe loc graiul. Paşii mei moi mi-au devenit de ocnaş și n-am putut să fac nici un pas către ea. Am privit-o şi am adulmecat-o ca o fiară prin lentila aparatului meu. A fost o vreme când m-am dat fotograf, din nevoie de frumos.

Umbra trupului ei zvelt desena imagini caudate, mii de unduiri de lumină, mii de linii de tăcere. M-am îmbătat privind-o iar şi iar ca pentru prima şi ultima dată. O clipă de nemurire. O umbră, mai multe umbre cu femeia-chitară, o siluetă care se izbea de pereți ca-ntr-un film vechi, vechi ca şi tinereţea mea, prăfuit ca şi mine. Numai ea a rămas tânără și frumoasă, chiar dacă nu i-am văzut decât umbra. Cine ştie cine şi-a bătut până acum joc de liniile alea fine? Poate că a ajuns o femeie ca oricare alta acum. O femeie-coridor.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :