Oameni care ne mănîncă timpul

2Îţi lipseşte ceva din viaţă? Poate o să îmi spui că îţi lipseşte timpul. Ştiu, tuturor ne lipseşte. Dar, ai grijă să nu îţi lipsească libertatea şi nici măcar să nu observi asta în goană după recuperarea timpului pierdut! Dacă eşti sclavul cuiva sau a ceva, poţi deveni un prieten/iubit sau partener greu de suportat chiar şi pentru maica Tereza cea pură, numai suflet şi bunătate. Libertatea personală este “lucrul” cel mai de preţ de care poţi să dispui, pe care nu ar trebui niciodată să-l dai cuiva. Echilibrul înseamnă că te cunoşti suficient cît să ştii că universul aparţine tuturor şi nu este conectat la tine, înseamnă că lucrurile sînt lucruri şi nu îţi pot ţine de urît într-o seară ploioasă de toamnă, iar ceilalţi există să te completeze, nu să înlocuiască părţi din tine care lipsesc.

Am întîlnit în viaţa mea trei feluri de oameni toxici, sufocaţi de propriile adicţii. Lipsa lor de libertate, mai ales în momente cheie, risca să o acapareze pe a celorlalţi. Pînă am învăţat cum e cu ei, am ars rapid cîteva prietenii şi parteneriate pe care, din lipsă de experienţă, le-am considerat egoiste şi rău intenţionate.

Astăzi am înţeles că e bine, dacă îţi respecţi timpul şi buna stare a minţii, să stai departe de oamenii care nu au libertateşi sunt dependenţi de lucruri exterioare. Sunt adevăraţi vampiri energetici, îţi consumă timpul fără să realizezi decît tîrziu şi odată secat de toate resursele, te vor lăsa în urmă să le priveşti mersul. Acest tip de oameni cred că totul este geografie, iar oamenii, doar locuri de vizitat. Pentru liniştea ta sufletească, cel mai bine este să înveţi să îi recunoşti şi să-i tratezi ca atare.

friendshCum îi recunoşti?! Ei bine, trebuie să ştii că există trei feluri de renunţare la libertate, dacă mă întrebi, şi anume ego-sclavia, sclavul altuia şi obiecto-sclavia. Cu alte cuvinte, trei feluri de dependenţă: unii devin aşa obsedati de ei înşişi încît devin proprii lor sclavi, alţii sînt sclavii altor persoane şi cei mai mulţi sînt sclavii obiectelor de care sunt înconjuraţi: haine, maşini, vicii alimentare etc. După ce îi radiografiem pe fiecare dintre ei, vorbim şi despre ce e de făcut.

Prima categorie, cea a celor obsedaţi de propriile persoane, este şi cea mai sensibilă. Ăstora nu le poţi spune niciodată adevărul în faţă, fiindcă cea mai mică abatere a atenţiei de la cum se învîrte universul în jurul buricului lor, poate declanşa o adevărată dramă. Toate conversaţiile pe care ai vrea să le începi, continuă inevitabil cu parantezele lor interminabile în genul “ştiu, şi eu…şi mie… mie, eu, am crezut că doar eu, doar mie, etc”. Nu poţi niciodată să îţi descarci sufletul în faţa unui ego-sclav. În cantităţi rezonabile şi cu inimă deschisă, sînt însă simpatici şi nu deranjează pe nimeni atît timp cît nu trebuie să te bazezi pe ei. Vor avea întotdeauna o situaţie mai presantă decît a ta, care le va necesita întreaga atenţie. Sunt foarte atenţi la dietă, fac sport, merg la cosmetică mai des decît tine, indiferent dacă sînt bărbaţi sau femei. Manichiura, pedichiura şi părul suntatent verificate obsesiv-compulsiv- înainte să iasă pe uşă. S-ar putea să citească multe cărţi în genul “Cum să…”

freedomCei care sunt sclavii altor persoane, uomo-dependenţii, sunt şi ei nişte mici egoişti. Aceştia se vor îndrăgosti infinit de oricine este dispus să le acorde atenţie, iar cînd îţi vor epuiza energia cu care i-ai ascultat, i-ai luat după tine, i-ai crescut, le-ai alimentat psihicul dărîmat după ultimul şut pe care l-au primit în fund, vor găsi imediat pe cineva dispus să-i reasigure că în goana lor după emoţii nu sunt singuri. Se tem de bătrîneţe şi de dependenţe, pe care de cele mai multe ori le au. La supărare beau şi ori de cîte ori li se pare că ceva miroaseprin vieţile lor. Cel mai probabil, fumează. Partea bună e că sunt prieteni veseli de cele mai multe ori, sunt în stare să se şteargă de muci cu o mînă şi cu cealaltă să se ţină de burtă de rîs. Important e să nu fi unic în viaţa lor cînd li se dărîmă castelul de nisip. Te vor consuma că pe un spriţ rece de vară într-o zi caniculară. Dar, în afară de suferinţele lor în amor, vei putea să discuţi cu ei despre cărţi bune, să faci filozofie, să discuţi proiecte de anvergură. Sunt cultivaţi, extrem de profunzi şi în general au habar cam despre toate sau sigur excelează într-un domeniu în care se aruncă atunci cînd se cred trădaţi/refuzaţi/respinşi. Sunt de cele mai multe ori artişti de toate felurile, intelectuali rataţi, foarte buni profesionişti ajunşi la o criză de identitate şi care vor să renunţe la ceea ce sînt ca să schimbe brusc macazul (în carieră sau în zona personală). E posibil ca cei mai curajoşi dintre ei să fie şi primii care îşi vor redescoperi libertatea personală dacă au forţa să se împrietenească cu ei înşişi.

În sfîrşit, cei din ultima categorie sînt cei mai îngrozitori. Îşi iubesc maşina sau pantofii mai mult decît pe ei înşişi sau pe altcineva. Viaţa lor este o continuă alergătură după bani şi după oameni cu bani. Cel mai probabil sînt workaholici, confundă adesea patul cu scaunul de birou (şi la somn şi la sex), nu dau doi bani pe ceilalţi, banii fiind un scop în sine, iar oamenii instrumentele care îi ajută să dobîndească bogăţia şi statutul social odată cu acesta. Sunt extrem de respectuoşi (în faţă) cu cei care au mai mulţi bani sau o poziţie socială mai bună. De cele mai multe ori provin din zona celor care fie nu au avut ce să mănînce cînd erau mici, fie au avut bani, dar provin dintr-o familie de parveniţi şi le lipseşte recunoaşterea socială. Se învîrt în zona de corporatişti şi mici afaceri de succes, sînt atraşi de tot ce luceşte, de tot ce e mare. Calcă peste cadavre, nu sunt loiali.

flori in vazaDacă au nevoie de tine, îţi oferă totul, cînd ţi-ai împlinit scopul, te vor arunca precum o gumă mestecată sau un chiştoc strivit sub talpă. Au nevoie să se afişeze, să fie văzuţi. Îşi aleg victimele din prima categorie (cea în care sunt şi cei mai mulţi fără capacităţi intelectuale deosebite). Strălucesc în afaceri, socotesc repede orice sumă, dar nu vor şti niciodată să îţi spună dacă Pascal e un vin scump sau un creator de modă celebru pe care l-au ratat. E bine să nu fi în calea lor cînd au de atins un scop. Altfel, poţi învăţa multe de la ei, de cele mai multe ori ajungi să-i crezi atunci cînd afirmă că uneori compromisul este o etapă necesară, nu o încălcare de principii.

Dacă în viaţa ta personală, a apărut o persoană cu semnalmentele de mai sus, e bine să ştii la ce să te aştepţi şi să tratezi situaţia în cunoştinţă de cauză, alegînd dacă ţi-o asumi sau nu. Dacă însă apare în relaţiile de business sau la job, fi pregătit(ă) să afli tot ce se poate afla şi să nu te laşi speculat(ă) sau intimidat (ă).

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *