Nu iubesc România. Nici n-o urăsc.


drum de lemnAm vrut să plec din România și din când în când am reușit, fie ca turist, fie ca pelerin prin lume, fie ca participant într-un proiect profesional. De fiecare dată m-am bucurat nespus și nu am avut absolut nici o nostalgie. Nu mi-a fost dor de casă. Într-un mod straniu, deși m-am întors – și de fiecare dată o să mă întorc din călătoriilemele – îmi este străină România asta. De fapt, nu am simțit-o niciodată ca fiind a mea, poate și din cauză că m-am născut cu dublă naționalitate (turcă și tătară) și nu m-a lăsat nimeni să uit asta sau să mă obișnuiesc măcar, să-mi dau seama ce-nseamnă. Da, a fost vreme când am vrut să uit, nu intru în amănunte. Cât despre colegii mei de școală (și apoi de muncă) au fost total derutați, ba de numele meu, ba de origini, dar mereu aspri în jignirile lor așa zis subtile, în fapt transparente de bubuiau, apoi unora li s-au părut fascinante astfel de origini, alții le-au găsit exotice, dar n-am uitat niciodată că mai întâi de toate am fost o ”paria” din pricina lor.

Lăsând la o parte toate religiile și originile lumii, am căutat să-mi dezvolt o identitate proprie.  Despre asta vor vorbi alții când le va veni vremea, chiar dacă într-o zi mă vor ridica unii la rang de mare româncă, iar alții vor înjura cu spume la gură ideea de reușită ”în afară”.

Mulți afirmă ”Vai, cât îi disprețuiesc pe românii care uită de unde au plecat”, fără să aibă cel puțin habar de noțiunea disprețului. E doar așa o afirmație. De fiecare dată când am arătat buletinul sau pașaportul românesc, originile mele turco-tătare s-au revoltat pentru că a trebuit să port ștampila celor care au făcut tot posibilul să se facă de râs prin străinătățuri și pentru că n-am vrut să fiu reprezentanta unui popor care a jignit mai înainte de a îmbrățișa valorile culturale ale altora, dar m-am trezit uneori luându-i apărarea, pentru că nu-mi plac virulența și exagerările și pentru că am cunoscut români extraordinari și de un bun simț superb. Mulți îmi sunt prieteni.

Despre obligația de a-i ajuta pe românii din străinătate doar pentru că vorbesc românește, mă obțin și aici să intru în detalii. Românii se feresc de români, e regula principală peste hotare, mai ales când emigrezi. Am avut ceva experiențe neplăcute și deja nu mă mai impresionează faptul că trebuie să mă apropii de români numai pentru că vorbesc limba română. Dacă la alte nații, atunci când se întâlnesc din intâmplare peste hotare, există o reală bucurie a complicității că fac parte din același popor, românii atunci când se ciocnesc prin malluri și pe la cinema-uri se fac că plouă, își întorc unul altuia spatele sau încep să se înjure. Nici pomeneală să-și zâmbească, măcar așa că sunt de pe aceleași meleaguri de pe unde și-au fluturat cravatele de pionier, că ce mândri le mai purtau la gât!

            Majoritatea își vorbesc prost limba și o violentează fără sens. Am avut și eu pentru o vreme în vocabular atât de uzata sintagmă ”plm”, ca orice doamnă care se respectă, dar asta pentru că altfel n-aș mai fi fost o fată de comitet prin redacțiile prin care m-am învârtit. Nu mă caracteriza asta, dar era important la vremea respectivă să fii de comitet. Chiar nu mai știu de ce.

Acum parcă prea sunt multe fete de comitet și prea puține voci blânde și suave care să-ți facă plăcere să le asculți, pe care să le cauți și cărora să le ieși în întâmpinare.

De ce trebuie, deci, să-mi iubesc țara?

            Uneori, când eram supărată pe sistemul putred din țară, răbufneam în fața alor mei: ”În altă parte n-ați găsit să vă stabiliți decât aici?” – cu referire la stră-strămoșii mei, așa zișii năvălitori cum zice istoria, în fapt comercianți veniți cu mărfuri pentru beizadelele și chirițele din provincie.

Îi apreciez pe oameni după ceea ce fac, după cum se comportă, dacă-mi mai și zîmbesc sunt în stare să le dau și cămașa preferată de pe mine. În fața mea, românii nu sunt și nu vor fi mai cu moț doar pentru că sunt români, nici turcii pentru că sunt turci, sau tătarii pentru că sunt tătari. Nu am astfel de afinități tribale.

Despre cei care încă-l regretă pe Cuza sau Ștefan cel Mare i-aș întreba cu ce anume i-au marcat indivizii ăștia pe ei personal? Nici n-aveți idee la câte tachinări așa-zis amicale mi-au fost supuse urechile de-a lungul timpului. Cât de tari sunt moldovenii față de turci, cât de curve sunt femeile lor față de musulmane, care astea din urmă sunt, bineînțeles, niște idioate că umblă acoperite. Atât de tari sunt moldovenii, că unora li se face rușine să-și spună că-s moldoveni, o dau cotită și se bat cu cărămizile în piept că ei sunt bucovineni. Nu am cum să mă lupt cu ignoranța nimănui, am destulă treabă și foame de cunoaștere în mine cât să nu mă (mai) intereseze adevărul din cărțile de istorie română, ci probele aduse de istoricii obiectivi.

               De ce trebuie să iubesc țara în care m-am născut până la urmă? De unde și până unde această obligație? Îmi plătesc dările și taxele, nu mi se oferă nimic în schimb, nici protecție socială, nici medicală, nici socială. Cât despre peisaje frumoase, acestea sunt peste tot, efectiv peste tot. România nu e mai dăruită decât alte locuri. Faptul că n-ai ieșit mai departe de granițele țării tale și n-ai răsfoit un ghid turistic, nu-ți dă dreptul să crezi că pădurea ta e mai răcoroasă decât a altora.

Apoi altă chestie. 85% din românii care sunt în străinătate vin să dea lecții, să le explice tuturor despre ce înseamnă cultura. La un curs de franceză pentru imigranții din Spania, o româncă se trezește să-i întrebe, superior, cum altfel, pe cei de față, dacă au auzit ei de Sadoveanu. Dacă o întrebai ce autor francez sau spaniol știa ea, ridica din umeri, bineînțeles. Apoi, loviți parcă în cap cu leuca, am auzit români cum se avântă să-ți explice ce înseamnă o societate liberă (că și știu!) și alte asemenea…

De fiecare dată când plec din țară, nu plec de bine. Plec să-mi iau porția de normalitate, pentru 2-3, maxim 6 luni. Dar plec mereu cu gîndul să rămîn în altă parte, deși m-am pregătit pentru România, am învățat să am o slujbă bună în România și nu mi-a trecut niciodată prin cap: ia să emigrez, că sunt sigură că ”acolo” sunt câini cu covrigi în coadă și oi găsi eu o casă pe lângă un râu de miere să mă scald în fiecare zi. Am plecat de fiecare dată din cauza mizeriei umane, bătăii de joc reciproce, am plecat de silă, m-am dus să le vărs pe alte meleaguri și m-am întors iar. Nu știu încă de ce. Chiar aș vrea să-mi dau seama. Probabil am o memorie scurtă a întâmplărilor negative.  Dar m-am întors mai optimistă, mai relaxată, mai detașată. Știu că voi pleca iar, că voi întâlni oameni frumoși, și că mă voi întoarce să împărtășesc tot ce văd cu cei foarte puțini prieteni care mi-au rămas prin preajmă.

Nu iubesc România. Îl citesc pe Cărtărescu așa cum citesc mai știu eu ce antologie de poezie turcă sau olandeză. Limba română e frumoasă și armonioasă pentru că o cunoaștem noi/voi. Alte limbi au subtilități tot atât de profunde și sunt la fel de cantabile și mieroase pentru cei care le vorbesc, așa că scutiți-mă.

Românii știu tot

Dar cea mai mare și mai gravă problemă a românilor este că se consideră buricul pământului și nu le mai trece odată. Se simt al naibii de tare anii de îndoctrinare comunistă în care ni se spunea că poporul român a luptat cât a putut, că Decebal se gândea de când sugea la țâța maică-sii la cum va fi România în 2011 și alte bazaconii de-astea.

Un popor crescut sub un clopot de sticlă, un popor ținut sub cheie și care nu știe să se raporteze la ceilalți. Ori îi disprețuiește, ori îi linge în cur. Până nu se vor schimba toate astea, până când nu mi se va mai da ca exemplu de măreție românească nu știu ce bătălie a lui Ștefan cel Mare, ci încă un cămin bine întreținut pentru copiii părăsiți, sau ceva bun făcut în anul de grație 2011, nu se va schimba nimic aici. Vreau doar o țară normală, fără un trecut glorios, de care mi se rupe complet. Dar n-o să se întâmple asta, pentru că românii știu totul, ei nu mai au nimic de învățat, nu-i așa?

Mă doare în fund de Ștefan cel Mare, mă doare în fund de Mihai Viteazul, mă doare în fund de toți ”marii voievozi”. Și pentru ce au luptat ”marii voievozi”? Să nu-mi spuneți că Unirea din 1918 era scrisă în stele încă de la Burebista, vă rog frumos! Fiecare lupta pentru barba lui, normal, pentru bucata lui de pământ primită de la tac-su, nu pentru România. Marele Ștefan cel Mare, de pildă, a prădat Țara Românească de câte ori a vrut mușchiul lui, l-a trădat pe Vlad Țepeș, s-a aliat cu ungurii (oroare!) și a fost vasalul polonezilor… Mare român, mare român! Și sfânt pe deasupra.

Îi admir pe polonezi. Statul polonez a dispărut de câteva ori de pe hartă, dar ei au învățat să reziste ca nație. La români e invers: calci în picioare poporul, îți bați joc de el, îl legi de glie, îl duci la canal, îl fuți în gură cu alte cuvinte, dar să rămână statul.

Ce fac polonezii acum? Ce fac românii acum?

Polonezii au luptat pentru libertate și când a fost dată Legea Marțială în 1981. Sindicatul Solidaritatea, poate ați auzit de el. În acel moment Polonia era la un pas de a fi invadată de Uniunea Sovietică (și nu frecțiile pe care ni le vindea Ceaușescu că, vezi Doamne, cum îi ținem noi la respect pe ruși – aiurea, nu reprezentam nici un pericol și li se rupea de noi, că altfel treceau cu tancurile, ca în Cehoslavacia, dar Jaruselski a dat Legea Marțială ca să salveze, chipurile, Polonia. Au murit oameni atunci, și au murit mulți, dar Sindicatul și-a continuat activitatea clandestină, cum a putut. De așa o istorie vreau să aud, de așa ceva vreau să-mi amintesc, nu porcăriile pe care continuă să ni le bage pe gât toți idioții.

Când un popor blestemă cele sfinte, nici Dumnezeu nu îl binecuvântează.

              Teoctist visează la Catedrala Neamului și o majoritate covârșitoare de procente aprobă asta. De ce era nevoie de o altă măgăoaie stupidă? Chiar nu aveau ce face românii cu banii? Până acum auzeam că un bun punct al ortodoxiei românești este modestia, ia uite ce bisericuțe frumoase avem noi aici ( musai, bagi faza cu Maramureșul) față de hrăpăreții de catolici care și-au făcut catedrale în timp ce românii se băteau cu turcii (un mare neadevăr… turcii nici nu ajunseseră la granițele Imperiului Bizantin pe vremea aia, nicidecum să se bată vitejii români cu ei, dar nu se pune încă o minciună pe lângă alte mii).

Pe lângă toate astea, nu am întâlnit pe tot cuprinsul lumii un popor care să înjure și să blesteme cu atâta patos lucrurile sfinte (Dumnezeu, psaltirea, sfinții, îngerii, crucea, morții și răniții etc.) ca poporul român. Niciunde! În nici o altă limbă. Nici în engleză, nici în ungară, nici în spaniolă, nici în turcă, nici în arabă nu se înjură de Dumnezeu în maniera grotescă în care o fac românii. Așa că puteți ridica mii de catedrale, ele tot vor fi populate cu cretini. Din păcate sunt mulți și mai și votează.

Foto: Richard BATHORY & National Geographic

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă vreo 20 ani, dar și ca învățătoare și profă de franceză și engleză timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Primul roman a fost “Strugurii s-au copt în lipsa ei”. Au urmat “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. În prezent, călătoresc des, traduc filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici. Dacă ai de gînd să comentezi, fă-o civilizat și doar dacă ai ceva de spus. Dacă nu, așteaptă-te la un răspuns pe măsură și ia viteză.

De asemenea, ai putea dori...

21 răspunsuri

  1. Comentarii : spune:

    zully a scris in 6 August, 2011 – 01:23 PM:
    Mircea
    Multumesc.
    Ilie Radu a scris in 26 July, 2011 – 07:37 PM:
    Nu iubesc România. Nici n-o urÄsc.
    corect!(cicÄ e prea scurt comentariul, dar vorba lungÄ sÄrÄcia omului)
    Mircea Bursesc a scris in 26 July, 2011 – 05:09 PM:
    satisfactia
    Fain text, exact la ce ma asteptam! N-aveam chef de lalaieli siropoase sau frustrari anti/ pro romanesti.Scurt si la obiect scris. Multumesc pt confortul psihic pe care mi l-am asigurat cititnd-ul. Ultima fraza mi s-a parut cea mai inspirata! :)) Cred c-o sa-ti mai citesc un volum!

  2. Bogdan Gheorghe spune:

    Frumos? Acid? Nu stiu, mi-e greu sa ma pronunt…
    Dar cu tot patosul tau, trebuie sa recunosti draga Zully, ca suntem greu de starpit! :)))

  3. Mihai spune:

    Zully, tu critici o natie intreaga, pentru anumite lucruri care nu iti convin tie personal. Bun, te inteleg, este dreptul tau. Insa ti-ai analizat vreodata valorile democratice si omenesti din adancul sufletului tau? Ai stat sa observi ce exact iti genereaza aceasta ura si dispret? Cred ca esti o persoana buna, dar modest educata si indoctrinata de filizofii negativiste. Noi romanii te iubim. Atat vroiam sa iti spun. Acum, poti sa ne urasti in continuare. Cu respect, un ‘nenorocit’ de roman student si iubitor de tara din Londra.

    • Zully Mustafa spune:

      Mihai, esti liber sa intelegi ce vrei, dar trebuia să citești și titlul.
      Multă baftă la Londra, ți-o spun din inimă! Și te-așteptăm înapoi în țară să ne educi.

      • Lexa spune:

        Daca ai stii zilele astea cum m-a mancat tot ce spui tu, cum incerc sa ma rup de FRICA, frica de maine, de faptul ca nu o sa am bani sa platesc rata la banca, sau ca se imbolnaveste careva de vreo boala, efectiv traiesc cu drobul de sare deasupra capului! si nu mai vreau!Iti multumesc pentru acest articol, el este exact raspunsul pe care il cautam In ultimele zile am fost chinuita si am trecut de la o extrema la alta ba muream de frica, ba eram super fericita si eliberata de toate alea sper sa ajung sa am puterea si sa raman la ultima stare .Mai am multe de aflat.

  4. GABI spune:

    Buna Zully,cred ca ma stii,eu iti cunosc parintii bine,sant din Medgidia,am locuit unde este barul La Cais si sant in Anglia de opt ani,prin castorie,nu prin emigrare,este adevarat ce ai scris tu in articolul tau,eu nu prea am romani in zona mea,dar cu ceva timp in urma,am auzit in shop aici vorbinduse romaneste,am tresarit pozitiv,dar am amutit foarte repede cand am auzit ca vorbeau cu accent tiganesc,ce era la gura lor,numai cu ,,bagami-asi”,asa ca mi-am vazut de drum inaiante,apoi intr-un mare marchet am intalnit niste romani din Vaslui care erau in vizita la rudele din Anglia,am fost bucuros sa am o convorbire cu ei,fiindu-mi dor sa vorbesc cu romani,m-au intrebat de unde sant,am spus din Constanta,mai precis Medgidia,apoi m-au luat la intrebari,,,ori esti din Medgidia,ori din Constanta,hotareste,si ce cauti aici,la furat esti,sau cu fetele la produs”am ramas mut si am plecat spunandu-le in engleza ca imi este rusine ca am intalnit romani,apoi ei injurandu-ma cu standadul,,dute in pula mea”.Asa ca ai dreptate,noi romanii santem egoisti,rai,needucati si acel patriotism pe care unii il arata,este FALS,sant roman,imi este dor de familia mea,de prieteni,dar nu de romania,toti fac poliyica,toti voteaza,dar nimeni nu gandeste,doar se dau destepti sa impresioneze,deci santem doar IMPRESIONISTI,nu stim decat sa ne injuram si sa ne furam,nu ca valoare materiala,ci ca valoare sentimentala.Iti urez numai bine,sanatate si reusite in viata.
    Gabi.C

    • Zully Mustafa spune:

      Bună, Gabi, mersi de urări, oricum ar fi să nu te mai întorci în țară decît în vacanțe și pentru vizitat familia și prietenii. E mai sănătos așa. Poate doar astfel să mai trec pe ”La Cais” să mai schimbăm o vorbă și să-mi povestești de ai mei.

  5. Bogdan spune:

    Măcar tu ai circumstanţe atenuante pentru că n-ai simţit niciodată România ca fiind a ta. Dar eu? Pe mine ce mă scuză? Eu m-am născut aici, din români sadea, trăiesc aici, n-am fost niciodată încă într-o altă ţară, nici măcar turist, şi totuşi nu simt România ca fiind a mea. Niciodată n-am simţit. M-am simţit şi mă simt mereu străin aici, într-o permanentă adaptare şi luptă pentru a mă feri de pervertire. Dincolo de politicieni, concetăţenii mei, oamenii de pe stradă, au grijă din plin să contribuie la asta. Bineînţeles, eu sunt ăla defect şi care nu înţelege. C-aşa-i în tenis, nu? 🙂

    • Zully Mustafa spune:

      din păcate, e adevărat ce spui. suntem mai mulți care simt așa. e o țară care nu ne reprezintă, nu vrea să știe de noi decît cînd are nevoie de voturi și atunci suntem doar niște numere dintr-o statistică.

  6. pick spune:

    Mi-a placut ce si cum ai scris. Poate mai luam un premiu Nobel prin minoritari si poate ne trezim la normalitate

  7. Mike spune:

    Cred ca ai treciut, prin „multe”ca sa te mentii
    Pe pozitie,si cind ti se rupe de ceva say cineva
    Trebuie sa urmeze si un numar ex: mi de rupe
    In14..Deci istoria romanilor a fost falsificata,turcii,in
    Frunte cu pasha Hasan,Baiazid,etc.au venit sa deschida un Bazar ,nu sa pretinda un haraciu.

  8. Mike spune:

    Citesc si recitesc pe I phone artcolul tau scris cu amaraciunile adunate
    In decursul unei vieti,le-am avut si eu si ma mai obsedeaza .
    Vocabularul tau este prea vulgar pentru o doamna scriitoare,,iar istoria romaniei in viziunea ta se contrazice cu cronnicele vremii.Nu pot scrie prea multe,nu vad bine si textul este pre mic,alte comentari pe curind.
    Salaam aleicum,si sper sa nu ma sicttiressti…
    Un

  9. RADU spune:

    Articolul este absolut interesant, putin subiectiv , dar contine suficiente adevaruri.Nu stiu cati ani ai si de cat timp cunosti Romania, dar romanii ca societate s-au schimbat radical in ultimii 20 de ani ( am o varsta care imi permite sa fac niste comparatii ).Si asta, intr-adevar, datorita izolarii din perioada comunista…acel val de libertate, navalind peste noi fara nici mai mai mica perioada de tranzitie, se pare ca ne-a luat mintile.
    In privinta rautatilor pe care le-ai intalnit datorita apartenentei tale multietnice, stai linistita ca nici la altii nu este mai bine.Putine tari se bucura si ofera o toleranta cu adevarat reala.Pe hartie altii se dau mai ok decat noi, dar nu este chiar asa. Istoria scrisa de comunisti a fost cosmetizata cu domnitori idealisti, cu eroi ? Cu siguranta ! Au facut-o si altii… Dar istoria ( manualele ) scrisa dupa 1989 este cu mult mai mizera, nu lasa noilor generatii prea multe repere.
    Critica este binevenita, vine dintr-un unghi la care altii nu au acces, si daca timpul iti permite vreodata , vino si cu un articol in care poate reusesti sa expui si solutii la aceste probleme. Poate ca a venit sau va veni vremea cand toti va trebui sa contribuim cu ceva la schimbarea lucrurilor.

    Mult succes.

  10. Vionote spune:

    Zully, draga Zully, oricine oi fi tu, scriu aici ca si cum as scrie intr-o sticla pe care, apoi, as arunca-o in mare. Poate ca mesajul meu va ajunge la tine. Sau la altii ca tine. Daca da, as vrea sa stii, as vrea sa fii sigura ca nu esti o vietate bizara, ci una care stie sa exprime lucruri delicate, dureroase si adanc ingropate in constiinta romanilor. Atat de adanc ingropate incat, aduse la iveala de cineva ca tine, ele nu sunt recunoscute ca atare. Par imagini deformate. Cand, de fapt, deformarea se produce in adancul fiecaruia, atunci cand incercam sa le impingem cat mai incolo, cit mai departe de suprafata constiintei noastre.
    Salut adanc articolul tau. Imi pare foarte rau pentru ceea ce simti. Evident ca articolul tau este subiectiv. Tocmai de aceea este atat de puternic! Dar de ce ar trebui sa fie obiectiv? Ceea ce este subiectiv are cel putin tot atata valoare ca si ceea ce este obiectiv.
    Salut adanc articolul tau si as vrea sa adaug un pic si din simtirea mea: traiesc in strainatate de mai bine de douazeci de ani si nu mi-a fost niciodata dor de Romania. Am plecat de acolo cu o bucurie imensa in gat si in suflet. Nu am regretat niciodata ca am plecat din Romania. Rareori, cand trebuie sa merg in Romania, cel mai des gest pe care il fac este acela de a ma asigura ca pasaportul meu de cetatean strain este in continuare la locul lui, astfel incat nimic nu m-ar putea obliga sa mai raman acolo.
    Ca si tine, nici eu nu urasc Romania. Si nici eu n-o iubesc.
    Faptul ca nu sunt capabila sa exprim aceasta suferinta acompaniind-o de solutii (asa cum a sugerat cineva mai sus) nu ma opreste de la a crede, ca si tine, ca am dreptul sa-mi exprim suferinta, chiar si asa, „neacompaniata”.
    Pe de alta parte, ceea ce se intampla in Romania nu este strict rezervat Romaniei. Imi pare rau de oamenii de acolo si de prin alte parti din lume, care sufera din pricini asemanatoare cu cele pe care le-ai descris in articolul tau. Cu cat intelegi mai bine ce (ti) se intampla, cu atat suferi mai tare. Cum bine spunea Camil Petrescu, „cata luciditate, atata drama”.
    Iti doresc prieteni!

  11. vlad spune:

    Sunt un nenorocit de roman pe deasupra si moldovean(combinatie fatala nu?)!
    Imi cer scuze pentru ca exist si mai cu seama pentru ca existenta mea te deranjeaza!
    Imi cer scuze pentru ca valorile noastre(atat de mizerabile) nu se ridica la nivelul tau!
    Imi cer scuze pentru ca am intinat originile tale atat de nobile (turco-tatare)!
    Imi cer scuze pentru Cartarescu,Eliade,Eminescu,Sadoveanu……
    Imi cer scuze pentru ca imi iubesc tara si pentrca sunt mandru ca sunt roman!
    …..da ce stiu eu….sunt un moldovean PROST……

  12. Michelle26 spune:

    Sentimentul dureros pe care îl resimt eu, se numește trădare! Pe mine România m-a trădat. Este ca și cum te-ar trăda soțul/familia. Mai ai încredere în ei? Mai am încredere în România, oricât aș iubi-o, nu mai am!
    Am crescut într-o familie foarte bună, educată și cu bun simț. Am crescut în lumea mea, printre cărți bune, printre limbi străine și muzică de foarte bună calitate. Printre oameni cu valori și bun simț. Când am făcut cunoștință cu România cu adevărată, am suferit de depresie. Depresie și anxietate. Sunt născută în 1990, deci sper că vă puteți imagina ce am întâmpinat la 18 ani, când am plecat la facultate. Eu clar nu mă regăsesc în România. Cu durere și regret o spun.

  13. Ma uitam unde sa dau like… nu am gasit, asa ca vreau sa imi exprim respectul pentru articolul tau. Din pacate ai mare dreptate in tot ce ai scris. In acelasi timp ma bucur ca exista oameni ca tine care ma fac sa ma simt bine ca vorbim aceeasi limba. Falicitari. Mircea

  1. 29 noiembrie 2013

    […] Şi un articol de care nu mă voi dezice prea curînd. Nu iubesc România. Nici n-o urăsc.  […]

  2. 13 ianuarie 2014

    […] Şi un articol de care nu mă voi dezice prea curînd. Nu iubesc România. Nici n-o urăsc. […]

Comentează :