Nina Berberova, un debut literar la 85 de ani

Nina-Berberova-1După ce v-am spus despre extraordinară poveste a Irenei Nemerovsky şi a manuscrisului său Suite Francaise, o  carte ascunsă într-un sertar mai mult de 50 de ani şi ecranizată anul acesta, vă aduc astăzi o altă istorie cel puţin la fel de captivantă. Ca şi Irene Nemerovsky, povestea vieţii Ninei Berberova, scriitoare de origine rusă, născută în 1901 în Rusia, trece prin Franţa, unde îşi va scrie opera.

Traseul vieţii Ninei se schimbă în 1922 când părăseşte Rusia împreună cu iubitul său, poetul Vladislav Khodasevich. Vor merge prin Cehoslovacia şi Germania o perioadă, iar în 1926 se vor stabili împreună la Paris, unde va rămâne 25 de ani. Khodasevich moare în 1939. Conform arhivei Nina Berberova păstrate la Yale University,  viaţa tinerei scriitoare în toată această perioadă este dificilă, dar productivă. Ea munceşte pentru a se susţine, având cele mai ciudate slujbe în timpul zilei, noaptea scriind şi studiind. Deşi scrie majoritatea operelor sale în această perioadă de exil, perioada pariziană o lasă în anonimat. Berberova nu cedează în fața obstacolelor şi în 1950 pune punct perioadei pariziene şi o ia de la zero în America. Avea 49 de ani. În 1954 se căsătoreşte cu muzicianul George Kochevitsky pentru a se asigura că poate rămâne în State. Cei doi vor divorţa oficial în 1983.

În 1958 îşi începe cariera academică în Statele Unite. Va preda literatura rusă la Yale şi Princeton şi în ultima parte a carierei, la Universitatea din Philadelphia de unde se va retrage în 1971, la 70 de ani. Pentru Berberova, însă, pensia înseamnă că va deveni lector invitat la Cornell, Columbia,şi University of Pennsylvania, de asemenea înseamnă că va preda cursuri de vară la Middlebury College şi nu în ultimul rând că va scrie. În toţi aceşti ani îi vor fi acordate titluri onorifice. În 1991 la Yale, colegii şi prietenii vor oferi un dineu pentru a-i serba ziua de naştere. Avea 90 de ani. Va muri la vârsta de 93 de ani, celebră şi iubită.

IMG_9445Pentru că viaţa Ninei Berberova este lecţia despre niciodată să nu spui niciodată sau niciodată nu e prea târziu, traseul său de scriitoare a început abia în 1984. Nina Berberova avea 83 de ani când unul dintre manuscrise, vechi de mai bine de 50 de ani, a ajuns în Franţa, unde patronul pasionat de literatură al unei mici edituri îl va publica în 1985. Este vorba despre L’Acompagnatrice, o replică de stil dată literaturii franţuzeşti care devenise mai mult „despre literatură”, decât literatura. Urmează publicarea celorlalte manuscrise şi toate o vor face pe debutanta în vârstă de 85 de ani celebră, cu milioane de cărţi vândute, traduse în 26 de limbi.

Nina Berberova, scriitoarea ce cunoaşte consacrarea la 85 de ani, născută pe aceeaşi stradă cu Nabokov, martora a exilului, a războaielor, a sărăciei, anonimă până în ultimii 7 ani ai vieţii sale, este astăzi visul producatorilor filmelor de succes despre femeile anilor 30-40, anii războaielor. Viaţa ei, cărţile sunt triumful aceste femei asupra destinului.

Eu m-am îndrăgostit de poveştile scrise de ea citind Învierea lui Mozart. Am continuat cu Trestia revoltată şi doar ce am terminat Roquenval, cronica unui castel vechi. Aştept cu nerăbdare sa citesc autobiografia sa în română Sublinierea îmi aparține, (versiune publicată prima dată în 1969 în engleză The Italics are Mine).

bbvaDespre cele trei povești pe care le-am savurat vara aceasta, trebuie să vă spun că se întâmplă la Paris, că au naratori alături de care ai impresia că treci în umbra lor prin tot ceea ce trec şi ei. Berberova îşi ia de mână cititorul, iar acesta ascultă ca şi cum naratorul îi spune lui povestea, la o cafea sau un ceai sau un vin vechi. Dar nu este o scriitoare intruzivă, aproape nici nu o simţi. Este cameleonică şi devine bărbat sau femeie, narator sau personaj principal subtil, fără să te zgâlţâie în fotoliul în care tu stai liniştitşi îi citeşti rândurile pe muzica pariziană, Jazz&Conversation. Fiecare poveste pe care o termini, te trimite să cauţi alta deşi, în afară de Paris şi o anumită muzicalitate ce se simte dintre pagini, protagoniştii nu seamănă deloc unii cu ceilalţi. Dar intuieşti, aşa cum au intuit editorii târzii ai Ninei Berberova, că tot ce a scris, formează ca un puzzle viaţa exilului cu dramele, iubirile, trădările şi războaiele ei şi vrei să ştii mai mult şi mai mult.

„Am crezut-o? Nici măcar o singură clipă. Era greu să crezi în cuvintele ei, dar să te îndoieşti de ele era încă şi mai greu. Trebuia să văd, în sfârşit, ceea ce era limpede ca lumina zilei: încă din clipa sosirii mele, ea mă presa. Pisica atotştiutoare locuia la Veneţia, mi-am amintit eu, şi eu nu voiam să-i semăn.

Nu trebuia să o las să se atingă de soarta mea; nu ea era aceea care trebuia să-mi elibereze un bilet de intrare pentru un colţ în universul meu şi nici cea care trebuia să-mi oganizeze acel noman’s land al meu.” (Nina Berberova Trestia Revoltată, Humanitas, 2003)

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 19 august 2015

    […] venit rândul unei necunoscute pentru mine, Nina Berberova. Despre această scriitoare am povestit aici şi astăzi o să îţi povestesc despre cărţile pe care le-am […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *