Niciodată toamna

Niciodată toamna n-am plecat aiurea

decât în grădina coaptă de gutui.

Încărcat de stele, mărăcini și frunze

îl purtam pe frunte ca o pălărie

gândul meu hai-hui.

Niciodată cerul n-a apus mai simplu,

niciodată iarba n-a murit mai cald.

Te-am privit o clipă…

Rătăceai prin toamnă fără întrebări.

Hai la drum, Iubire,

nu te vreau mai altfel

mi-e de-ajuns cum ești,

haide la taclale

și când ne-o fi foame

să mușcăm cu poftă din mere domnești,

și când ne-o fi sete să privim doar cerul

curgând prin ferești,

și când ne-o fi frig în culcuș de frunze

să șoptim povești.

Niciodată toamna n-a fost mai aleasă

decât în privirea-ți coaptă de azur.

Și dacă de vrajă

Și dacă de suflet

Și dacă de viață

ți-e prea plin surâsul

cu o sărutare lasă-ma să-l fur…