Niciodată toamna
Niciodată toamna n-am plecat aiurea
decât în grădina coaptă de gutui.
Încărcat de stele, mărăcini și frunze
îl purtam pe frunte ca o pălărie
gândul meu hai-hui.
Niciodată cerul n-a apus mai simplu,
niciodată iarba n-a murit mai cald.
Rătăceai prin toamnă fără întrebări.
Hai la drum, Iubire,
nu te vreau mai altfel
mi-e de-ajuns cum ești,
haide la taclale
și când ne-o fi foame
să mușcăm cu poftă din mere domnești,
și când ne-o fi sete să privim doar cerul
curgând prin ferești,
și când ne-o fi frig în culcuș de frunze
să șoptim povești.
Niciodată toamna n-a fost mai aleasă
decât în privirea-ți coaptă de azur.
Și dacă de vrajă
Și dacă de suflet
Și dacă de viață
ți-e prea plin surâsul
cu o sărutare lasă-ma să-l fur…
Zully Mustafa m-ai cucerit cu poezia asta..
ma bucur 🙂 sper sa te cuceresc si cu altele 🙂