Musulmance de top

Vineri, 5 octombrie 2012, ora 17.00, a avut loc la sediul UDTTMR, Constanta, seminarul adresat femeilor turco-tătare de succes, care activează în toate domeniile profesionale, cu tema ”Femei obișnuite cu povești neobișnuite”, cu accent direct pe viața profesională versus viața familială.

Din cele peste 80 de femei așteptate la acest eveniment, organizat în colaborare cu revista Avantaje, s-au prezentat în majoritate, sala de ședințe de la Uniunea Turco-Tătară, devenind neîncăpătoare. Sincer, nici nu bănuiam că există atâtea femei de succes în această minoritate. Singurele dăți când am luat contact cu UDTTMR a fost accidental, prin generozitatea unui văr îndepărtat care-mi oprea revista KaraDeniz și o răsfoiam mai mult distrată, pentru că era plină de rapoarte de activitate, poeme puerile, iertată-mi fie sinceritatea, sau probabil că pe cele reușite nu le-am prins, și din când în când cu interviuri ale unor oameni care nu-mi spuneau mare lucru.

Invitația la acest eveniment ar fi trecut și ea neobservată, dacă nu mi-ar fi fost trimisă de o doamnă mai mult decât interesantă (nu atât prin activitatea ei profesională, a cărei traiectorie era mai mult decât previzibilă încă de pe băncile Colegiului Pedagogic pe care l-a urmat și cu care am avut norocul să mă intersectez cam în aceeași perioadă liceală, cât pentru ceea ce apreciez eu în mod special la oameni, și anume, generozitatea, talentul înnăscut de a se dedica altora, de a le împărtăși din dorințele, cunoștințele și trăirile sale). Am regăsit-o anul acesta datorită Facebook-ului.

Inițiativa acestui eveniment a fost o urmare a unei discuții dintre Denis și Daniela Palade-Teodorescu, redactorul șef al revistei Avantaje, care încearcă să promoveze poveștile neobișnuite ale unor femei obișnuite, o sintagmă cu care sunt foarte puțin de acord, pentru că am convingerea că exact aceste povești neobișnuite pe care le trăiesc oamenii îi scot din rutină și mediocritate și le dau patina aceea minunată de oameni ieșiți din tipar. Dacă însă punem în balanță aparent ”neobișnuitele” noastre vedetuțe ale căror puțină minte și și mai puțin vocabular (semn că nu prea au fost prietene cu școala) le face să se dea în stambă pe la emisiuni pentru vulgul de rând, cu tot felul de istorioare ridicole despre culoarea chilotului sau interminabile foiletoane despre divorțuri cu strigăte, jigniri și chiuituri, putem fi de acord că o viață demnă, trăită în cuibul familiei și hrănită cu valori reale, ce țin de bun simț și educație, în care un are ce căuta nimic vulgar și promiscuu, inițiativa revistei Avantaje de a scoate în evidență poveștile simple ale oamenilor este mai mult decât lăudabilă.

Sigur, plecând de la asta, se pune acum problema ce înseamnă ”succes” în România, ce înseamnă succesul unei femei turco-tătare, ca să restrângem aria de ”femeie musulmană” și să nu intrăm pe teritorii minate, și ce înseamnă succesul ca om. Recunosc că aceasta a fost prima întrebare pe care aș fi pus-o la acest seminar, dar cum lucrurile s-au precipitat, am stat în banca mea și am urmărit zumzăitul vesel al doamnelor tătăroaice, care și-au trecut microfonul de la una la cealaltă cu o viteză uluitoare, un fapt pe care n-ai să-l vezi la evenimentele din București, par exemple, când lumea își dă coate și invitații se împing unul pe altul să ia cuvântul.

Ca să-nțelegem acest fenomen, trebuie să cunoaștem câte ceva din spiritul tătăresc. N-ai să vezi adunare de femei, fie că sunt la o nuntă, fie că sunt la coadă la supermarket, fie că s-au strâns să-ntindă baclavale de sărbători, în care să nu ia cuvântul toate odată, fiecare vorbind sau aducându-și aminte de cu totul altceva, dar reușind, culmea, să se înțeleagă. Prin adunare de femei înțeleg chiar și două. E un tărăboi vesel, presărat cu glume și tachinări prietenești, o zumzăială energizantă cu râsete, chicoteli și ironii demne de un Moromete la pătrat. Într-o adunare de femei tătăroaice nici una nu se va lăsa mai prejos decât alta, la același subiect vor veni toate cu zeci de completări, iar până la sfârșitul reuniunii treaba pentru care s-au strâns e pusă la punct, baclavalele scoase din cuptor și se trece la alte fapte. Într-o adunare de femei tătăroaice, bărbatul nu numai că nu prea are ce căuta, dar cuvântul lui nu va conta niciodată. Să nu credeți însă că e năpăstuit, bietul de el, dimpotrivă, bărbatul tătar este unul dintre cei mai răsfățați din câți cunosc, cu condiția să-și respecte femeile din viața lui, bineînțeles (mama, sora, soția, ca să le enumăr pe cele mai importante).

Mitul tătarului dominant și impunător e doar o consecință a ignoranței celor care cred asta. Femeia se supune treburilor casei pentru că așa a fost educată, în spiritul acesta, indiferent de slujba pe care o are, indiferent de realizările ei personale sau profesionale. Dacă familia nu este neglijată, femeia va primi întregul ei suport moral, afectiv, financiar. Un lucru pe care multe femei românce (întâlnite pe parcursul vieții mele, desigur) îl blamează la prietenele lor turco-tătăroaice, crezând că a ține o gospodărie și a-ți respecta bărbatul sunt lucruri derizorii și că răpesc din demnitatea femeii. Cum anume, n-am putut să-mi dau seama, îmi scap logica lor. Știu, trăim vremuri moderne și libertine, și poate că o să sune ciudat să spun asta tocmai eu, care din 2007 am rubrici constante de sex în diverse reviste (a face sex sau a scrie despre relații contorsionate de sex sau a ironiza psihozele unora legate de sex nu înseamnă că trebuie să fii amoral), dar întotdeauna m-au surprins declarații de genul: ”bărbatul/iubitul/prietenul meu e un tâmpit/bou/nesimțit/împuțit”. În primul rând că nu mă interesa să aflu asta și în al doilea rând: ce spune o declarație de genul ăsta despre tine, ca femeie?

Revenind la subiect (de fapt, nici nu m-am îndepărtat prea tare), în urma diverselor discursuri ținute de un auditoriu pare-se select desprind câteva idei (prin select înțeleg femei de afaceri, profesori universitari, scriitoare, poete, cântărețe, inginere – uite, n-am dat de nici o pictoriță pe-acolo):

  1. Limba tătară este foarte importantă pentru comunitatea de care vorbim, femeia având datoria de a o transmite copiilor săi, pentru că fără limba maternă piere cultura în care ai crescut, dispar rădăcinile, piere poporul etc.
  2. Limba română este de asemenea foarte importantă și cu excepția unei singure femei care s-a zăpăcit puțin și a dat-o în anacoluturi, dar să punem asta pe seama vorbitului liber în public, care nu e așa treabă ușoară, toate celelalte care au luat cuvântul au vorbit o română clară și corectă din pdv gramatical, un lucru cu care, de pildă, ”jurnalista de mare succes”, Ioana Popescu, nu se poate lăuda și nici mulți alți afectați care apar în prime time.
  3.  Cu toate astea, anumite poezii puerile, care s-au recitat de vreo două poetese, nu le-aș publica în veci.
  4. Nu sunt de acord cu faptul că dacă femeile astea s-ar fi născut în altă parte n-ar fi dus-o așa de bine ca în România, cum era convinsă una dintre ele (cu vocea tremurândă și lacrimi în ochi). Sigur că sub aripa protectoare a unei Uniuni poți să te simți protejat și bine văzut în micul tău grup, poți chiar trăi o poveste de succes în capul tău, dar de ce atunci atâția cetățeni români își părăsesc țara, de ce exodul ăsta al intelectualilor și artiștilor români în primul rând, oameni cărora nu numai că nu li s-a recunoscut valoarea, nu numai că nu li s-au respectat drepturile, dar au fost umiliți în mii de feluri, până și-au luat lumea în cap?
  5. Aș sugera tătăretului de vârsta a treia să se exprime mai puțin în favoarea tineretului prezent în reuniunile lor. Știu că e o formă înrădăcinată de respect de a face loc mai întâi bătrânilor și a-i lăsa să-și exprime prea-plin sufletului, dar nu întotdeauna lumea se strânge într-un loc doar ca să se laude. Cu toate astea, nu am auzit nici o poveste neobișnuită de succes și chiar îmi doream asta. S-a vorbit în general despre femeia tătară și cât e ea de minunată. Bine, mersi. Îmi doream un caz particular. De pildă, știu că una din marile noastre traducătoare este Mechi Abdula și al cărei discurs ar fi fost binevenit acolo.
  6. Găsesc undeva următoarea frază nefericită ”În spatele fiecarui bărbat de succes, se află o femeie puternică. Acesta este sloganul a peste 70 de femei de etnie musulmană, care au vrut să arate că în ciuda religiei lor şi ele pot îmbina succesul cu viaţa de familie.” O să-mi pun în cap toată etnia, dar cine a scris tâmpenia asta e un mare ignorant, în primul rând că etnia e etnie și religia religie, dar chiar și așa, ”și ele pot îmbina” are conotații negative, dar nu insist, o fi scăpat penița pe de lături, cum se întâmplă, de obicei, cu amatorii, ca să nu mai spun că habar n-aveam că dacă îmbini viața de familie cu cea profesională e total ”în ciuda religiei.” Și pe urmă au pretenții să-i înțeleagă alții…

Nu cumva succesul ăsta atât de trâmbițat de orgoliile noastre și de ambițiile sociale se materializează doar în a fi om, obișnuit sau neobișnuit, turc, tătar sau român? Nu cumva succesul înseamnă să ne acceptăm unii pe alții, exact așa cum suntem, fără să facem afirmații religioase, politice sau etnice? Nu e de-ajuns asta? Sigur acum o să-mi spuneți că suntem deja cu toții oameni. Da, mai mult sau mai puțin. Ne trebuie un seminar special pentru discuția asta.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. Melek spune:

    draga mea, ori esti prea tanara ori nu cunosti istoria tatarilor si cadrul soscio-politic din zona tarilor comuniste: URSS si Bulgaria.din pacate in aceste tari strabunicii nostri au fost persecutati, aufost torturati, omorati, luati din casele lor si stramutati, li s-au schimbat numele si nu au fost lasati sa se adune ca sa tina „dua”- sa se roage la Allah ptr mortii lor si ptr familiile lor. lacrimile doamne respective erau de recunostinta ca in Romania putem sa ne adunam sa vorbim tatareste, sa tinem duaurile sa ne botezam copiii cu nume tataresti traditionale ca Cenghiz, Timur, Zulfie fara sa avem restrictii…suntem in 2012, dar trecutul parintilor nostri si al bunicilor nostri a fost greu. A fost o lupta sa poata sa ii creasca in spiritul tataresc pe copiii lor.RESPECT pr Istorie ca sa putem aprecia Prezentul. Cand devii sotie si mama intelegi mai bine eforturile strabunilor tai . Lacrimile doamnei erau ptr toti cei care au suferit numai ptr simplu fapt ca erau tatari. si am o curiozitate: esti casatorita cu un barbat tatar?

  2. Zully Mustafa spune:

    am aproape 37 de ani, deci nu sunt chiar așa de tînără, puteți trage de-aici niște concluzii. nu e mai bine să nu deschidem cutia pandorei? înțeleg sensibilitatea doamnei care a luat cuvântul și empatizez cu domnia sa, dar cred că trebuie să ne desprindem de trecutul ăsta sângeros și să mergem mai departe, fără să luăm asupra noastră poverile altora mai puțin norocoși. e o chestie de supraviețuire, în definitiv. sunt sigură că Universul e conștient de toate vărsările de sânge, dar nu ni-l mai aruncați atât pe umeri de dragul spiritului tătar. el există, dar nu-l confundați cu orgoliul de a fi tătar. ultima dvs întrebare mă elucidează la modul cel mai subtil asupra acestui spirit.
    contează cu cine sunt căsătorită? și dacă da, în ce fel?

  3. Coolio spune:

    Da…se putea sa nu se dea in stamba tataroaica? Zully,uneori mi-e rusine ca sunt si eu tataroaica. Oricat de „invatate” vor sa se creada marea parte a tataroaicelor,tot isi dau arama pe fata in final. La intrigi si rautati gratuite sunt in top. Chiar daca se gaseste vreo „akilli” din asta,tu sa nu te lasi impresionata. Daca le iei la bani marunti,afli o gramada de matrapazlicuri in legatura cu femeile „de succes” din asa-zisa Uniune…

  1. 13 octombrie 2012

    […] trecută umblam prin Constanța și treceam pentru prima dată prin sediul UDTTMR pentru acest articol în care încercam să-mi dau seama unde și dacă sunt musulmance de top sau de succes (fusesem […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *