Mulțumesc pentru amintiri

10004021_807164732652494_19349273325376668_nȘi am plecat.

Am plecat lăsând în urmă o mulțime de bucurii prin care trecusem în scurtul timp petrecut acolo prin forța întâmplării. Nu-mi puteam stăpâni lacrimile și nici bătăile inimii. E vis sau realitate?

Abia când trenul s-a pornit din gară, am înțeles că toate trăirile s-au dus într-o prăpastie fără fund. A fost prima dată în viață când nu m-am supus nici unei reguli decât dorințelor și destinului care, până acum, s-a dovedit a fi bun cu mine.

Mă uitam pe fereastra vagonului la peisajul acesta de poveste și îmi veneau în minte momente minunate, primul contact vizual cu el, îi simțeam ochii de un albastru infinit cum mă străpungeau până-n inimă, primul sărut prietenesc pe obrajii fini ce emanau căldură și roșeață amețitoare, prima atingere ”întâmplătoare” pe sub masă, primele replici, prima noapte împreună, primele îmbrățișări, prima cafea făcută de el și mirosul, daaaa, mirosul care încă îl mai simt, brăduțul verde din fața blocului care, datorită ninsorii, era alb, fereastra deschisă, frigul care te scoate din minți, simțeam euforia momentului.

Totul era ca un vis, da, un vis din care nu aș fi vrut să mă mai trezesc niciodată. O lacrimă de fericire, de regret sau cine știe de ce și-a făcut apariția pe obraz, doi tineri îmbrățișați în fața mea se priveau muți contemplându-și fericirea.

Mi-a venit în minte noaptea dintre ani petrecută cu el, eram doar noi și restul. Primul sărut la cumpăna dintre ani, îți dai seama? Nu mi l-am dorit, nu-l așteptam, chiar m-a șocat, dar era așa de dulce încât nu m-am putut retrage, a fost sărutul celor 365 de zile pe care le-am lăsat în urmă, un sărut care a îngropat un capitol din viața mea. Un capitol cu mai mult rele decât bune s-a dus, dorințele ce mi le-aș fi pus au dispărut, eram atât de fericită că nu a mai contat nimic. Voiam ca totul să nu se mai termine, starea de bine mi-a invadat mintea și corpul. Primul meu sărut sub vâsc, ceva incredibil. Nici măcar nu mi-am permis vreodată să mă gândesc că se va întâmpla așa ceva și totuși s-a întâmplat. Ca-n filme, și nu altceva.

Au urmat mese împreună, bucuria zăpezii de un alb imaculat precum sufletele noastre ce au intrat într-o nouă etapă a vieții, atingeri voite sau nu, căutări voluntare sau involuntare, omul de zăpadă, da omul de zăpadă ce mi-a ieșit în cale și care parcă voia să-mi spună să mă trezesc din vis, totul se topește, nu l-am băgat în seamă… Totul era atât de frumos, dar atât de fragil în același timp, că merita savurată fiecare clipă, fiecare minut, fiecare secundă.

M-am lăsat dusă de valul rece care în loc să mă trezească m-a afundat și mai tare spre nicăieri. Așa cum a început într-o clipă, așa s-a și terminat. Tot într-o clipă. Imaginile de basm în care eu însămi mi-am trăit povestea au trecut precum trenul de la o destinație la alta, cu mici opriri în gări, gări pustii, la fel de pustii ca golul din sufletul meu.

1Trenul m-a dus acasă, o casă mai goală decât atunci când am plecat din ea. A început un nou an, alte 360 de zile de speranțe, da, nu e o greșeală, mai sunt 360 de zile de trăiri, iluzii, luptă acerbă cu societatea, dar spiritul sărbătorilor a rămas acolo în inima și sufletul meu.

Mulțumesc, om frumos, că ai apărut în viața mea să-mi aduci o rază gingașă de soare peste un maldăr de gunoi.

Ne-am întâlnit ca doi străini, am trăit o clipă cât eternitate. Și ne-am întors tot în punctul din care am plecat. Nici măcar nu mai contează, nu suntem în povestea cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, n-avem zmei de măcelărit, n-avem împărății de cucerit. Avem o cale de urmat, care o fi aia, nu se știe. Dar fie că e presărată cu petale roșii de trandafir, fie că ne urzicăm cu tăceri, ți-ai câștigat locul în inima mea.

Universul fie cu noi! Și viagra la bătrânețe!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *