Molière

Molière, dramaturgul în vremea lui  

                  

Viziunea regizorală a lui Laurent Tirard

     Intrăm în subiect pe când Molière era doar un tânăr actor de 22 de ani, care îşi juca piesele în baruri franceze şi teatre mici, nesemnificative, alături de trupa sa. Era falit, dator vândut, dar optimist şi pus pe șotii. Suntem la Paris, pe la mijlocul secolului 17, iar Molière mai are multe de văzut şi de trăit până să ajungă părintele comediei franceze. Deocamdată e un terchea-berchea idealist, care face pe actorul şi este întemniţat din pricina datoriilor sale. Chiar şi aşa, la ananghie, graţie transpunerii lui Duris în pielea lui Molière, putem ghici că sub spiritul său ludic se ascunde o inteligenţă ascuţită dublată de un caracter puternic şi înfierbântat. Este eliberat din închisoare de înstăritul Monsieur Jourdain, un burghez care e dispus să plătească datoriile şi eliberarea tânărului nostru Molière în schimbul serviciilor sale actoricești.

     Monsieur Jourdain, căsătorit până în dinţi, visează să cucerească inima frivolă a unei marchize, superficiala Celimène, de prin împrejurimile castelului său, iar cum marchizei îi plac reprezentaţiile teatrale, Molière va trebui să supravegheze producţiile dramatice ale burghezului amorezat, inclusiv scrisorile patetice ale acestuia din urmă către Celimène şi, desigur, mai mult decât orice, să păstreze discreţia. În tot timpul acesta, tânărul nostru se îndrăgosteşte la rândul lui de Èlmire, soţia lui Jourdain, o doamnă foarte interesantă, fermecătoare şi cu păreri pertinente despre artă şi deja la curent cu absurda amorezeală a soţului ei.

     Se pare că Molière a dispărut cu adevărat fără urmă câteva luni din Paris şi nu a povestit niciodată ce s-a întâmplat cu el în acea dispariţie misterioasă. Cert este că s-a întors mai hotărât că oricând să reinventeze comedia şi ca lumea întreagă să vorbească în ”limba lui Molière”. Laurent Tirard, intrigat de aceste luni lipsă din biografia unuia dintre autorii lui preferaţi, reconstruieşte cinematografic o scenă pierdută. Iese o speculaţie reuşită, în urma căreia ne imaginăm şi noi la rându-ne de unde i-a venit lui Molière inspiraţia pentru piesele sale ”Tartuffe sau Impostorul”, ”Burghezul gentilom” şi chiar ”Preţioasele ridicole”. 
     Monsieur… Madam…

     Èlmire Jourdain (interpretată de Laura Morante) este un personaj complex, o femeie cu o atitudine regală, complet dedicată familiei şi copiilor, care şi-a asumat pe deplin rolul femeii căsătorită cu un prostănac. E de-ajuns să-i priveşti ochii din scenaîn care ea stă în pat, sub un cearşaf care-i acoperă goliciunea, şi poţi înţelege de ce femeia asta a aprins scânteia creaţiei în Molière. Agera Èlmire, o frumuseţe bine conservată, începe povestea ei nebună de iubire cu tânărul artist, răvăşită de-a binelea de bărbatul cu mustăcioara de muschetar și cizme lungi până la genunchi, cu cămaşa neglijent ieşită din pantaloni, care e atras de tragedie, dar a cărui viaţă e o continuă comedie de situaţie, în ale cărei buclucuri pare să intre volens-nolens. Iar Duris, în rolul dramaturgului, e o combinaţie irezistibilă de jovialitate şi inteligență, şi dorinţă arzătoare de a deveni, la rândul său, unul dintre cei mai buni artişti ai vremii sale. 
 

     Replicile de nota 10 ale filmului

     Èlmire Jourdain: „Nefericirea are multe aspecte comice pe care n-ar trebui să le subestimezi.”
Jean-Baptiste Poquèlin, zis Molière: „Cum aş putea să glumesc despre lucrurile care mă fac să plâng? Acest gen de comedie nu există”
Elmire Jourdain:

     „Ei bine… atunci… inventeaz-o!”

Ceea ce a şi făcut.

 


         În ultimele sale momente de viaţă, Molière cade pe scenă în urma unei crize de tuberculoză, posibil contractatăîn timpul întemniţării sale. Juca în ultima sa piesă, ”Bolnavul închipuit”, pe care a insistat s-o termine, în ciuda condiţiei sale fizice precare. Ironic, nu? Imediat după spectacol, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge, iar câteva ore mai târziu a murit în patul său. Superstiţia precum că nu e bine că actorii să poarte culoarea verde pe scenă în cazul lui s-a adeverit. Preoţii au refuzat să-i dea binecuvântarea, pentru că pe vremea aceea actorii erau numiți ”oameni ai Diavolului”. Din 1816, rămăşiţele lui Molière se odihnesc în cimitirul Pièrre Lachaise, alături de ceilalți mari artiști ai Franței.  


     Mini-bio: Actorul Romain Duris este exemplul perfect al celui care a ajuns în industria cinematografică printr-o întâmplare norocoasă sau de alegere a soartei. A fost descoperit de un director de casting în timp ce aştepta pe cineva în faţa unui liceu din Paris. I s-a oferit un rol şi astfel a început aventura lui filmografică. L-am mai văzut în filmul independent „Gadjo Dillo”, unde a avut-o ca parteneră pe Rona Hartner a noastră şi a mai avut roluri cu succes nebun în „Good Old Daze”, „Dobermann”, „Tom Thumb”, „The Spanish Apartment”, „Arsène Lupin”, sau în alte filme independente precum „17 times Cecile Cassard”, „Exiles”, „Being Light”, „Already Dead” or „When the Cat’s Away”, unde Duris a făcut faţă cu o credibilitate înnăscută rolurilor de bandit, căutător de vedete sau ca simplu student care-şi pierdea vremea pe străzile Barcelonei. Consacrarea a venit cu „De Battre Mon Coeur S’Est Arreté”. Acum Duris este văzut ca un artist excelent, cu un joc de scenă emoţionant, lăudat de atât de audienţă, cât şi de critică.

 

 

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *