Misterul bikinilor roşii

looking downDomnilor, am întîlnit şi neveste fericite… care au găsit de cuviinţă să-mi demonstreze că viaţa merită trăită chiar şi într-un mariaj.  Găsesc o adevărată artă în a împărţi celula societăţii într-o formulă pe care numai matematica sufletului o poate înţelege: unu şi cu unu fac întotdeauna unu. De aceea, de fiecare dată cînd văd că această adunare iese cum trebuie, adică 1+1=1, simt că toate iluziile mele despre iubire, încredere devin posibile, palpabile, reale. Numai bune de îmbrăţişat. Şi că tot ce spun agenţiile de presă cu sondajele lor cu tot, cum că depresia dispare după ce te căsătoreşti, ar putea fi adevărat, dar universul meu iluzoric se destramă imediat atunci cînd apare condiţia: “din cînd în cînd mai trebuie să închizi ochii”.

Cu ochii larg închişi… 

Nu sînt de modă veche, ba cred că puţină sare şi un bob de piper fac reţeta fericirii să fie închegată şi consumată cu rîsete şi jocuri şi tot felul de giumbuşlucuri materializate în plimbări, săruturi, surprize şi alte giugiuleli, fiecare după pricepere sau îngăduinţă. Aţi observat însă cum toate de mai sus se fac în afara celulei? Şi că de obicei, căsniciile merg numai cînd unul dintre cei doi implicaţi mai este implicat şi în altă parte? E valabil şi pentru femei şi pentru bărbaţi. Pardon, am vrut să zic şi pentru soţii şi pentru soţi.

hmCazul nr 1: Doamna Cutare – înşelată de ani de zile, cu alte zeci de femei, mai arătoase sau mai deştepte decît ea, asta chiar nu are nici o importanţă, şi-a găsit liniştea în faptul că, orice-ar fi, soţul se întoarce tot acasă. În ultimii doi ani a pus condiţia să i se îngăduie să participe la înţelegerea escapadelor soţului ei făcînd pe confesoarea. “Decît să sufăr, mi-a spus, prefer să-mi povestească cu cine ce face. Şi unde. De obicei, le alege din rîndul prietenelor mele sau al colegelor de muncă, aşa că ştiu despre cine este vorba. Nu mai sînt eu victima.” Şi totul este pus la dispoziţia soţiei. Răvaşele de amor, mailurile trimise de amante, pozele lor sexi, întîmplările lor mărunte. O dată pe lună, noaptea sau dimineaţă, depinde cînd se consumau mîngîierile din celelalte celule, mereu altele, soţul venea la confesional, patul conjugal cum ar veni, şi începea să-şi verse băierile prea pline ale sufletului. Îşi îndesau amîndoi cipilicile conjugale pe cap şi pînă în zori soţia era pusă la curent cu escapada din luna respectivă. Apoi adormeau amîndoi fericiţi şi satisfăcuţi marital. Nici vorbă de sex aici. Era doar o chestiune de încredere. Cică.

Nu se supărau nici prietenele ei, nici colegele de serviciu, deşi cam îşi dădeau coate una alteia, că iată ce proastă e nevasta lu’ cutare, că nu se prinde de amantlîcurile lui. Acesta din urmă, pe de altă parte, chicotea în sinea ei, ştiind pînă şi cum miros locurile cele mai ascunse în care partenerul ei de viaţă îşi vîrîse degetele. Soţia zîmbea mai ales pentru că la ele nu se va mai întoarce nimeni niciodată. N-o să-mi dau seama cine era mai de luat peste picior în toată tărăşenia asta. În nici un caz pişicherul de bărbat care le iubea pe toate cu aceeaşi îndemînare cu care le şi păcălea.

După aceste scurte sclipiri de iubire năvalnică, toate iluziile mele despre căsnicie se împrăştie ca nişte cioburi de sticlă spartă. De ce se mai numeşte căsnicie? Fiindcă stau în aceeaşi casă? Fiindcă trebuie să eşueze lamentabil în acelaşi pat? Fiindcă trebuie să ai socrii, cumnaţi, cumnate, copii legali ca să te simţi împlinit social? Trebuie să scrie pe uşa casei tale familia Cutare ca să arăţi părinţilor că ai făcut treabă bună şi ai intrat în rîndul lumii? “Totuşi, o întreb pe doamna Cutare, de cînd n-ai mai făcut sex?”

Nici nu-şi mai aduce aminte de cînd. “Dar ce importanţă are?” se miră ea sincer. Mă mir şi eu. Şi mai sincer. Dacă nici sexul nu mai are importanţă, atunci ce?

the viewExistă libertate după gratii?…

Cazul nr 2. Doamna CuStare – mult mai tînără decît Doamna Cutare şi evident mai înstărită, după cum bine zie porecla. Şi-a ales soţul pe considerente financiare, nu că n-ar fi un bărbat bun de iubit. E mult mai tînăr şi mai frumos decît domnul Cutare, dar are o problemă majoră. Vrea şi acordă fidelitate. Pe termen lung. Hai, nu fiţi răi, nu rîdeţi de el. Există şi aşa ceva. E şi el o victimă a iubirii absolute. Din această pricină, Doamna CuStare nu i se va putea confesa niciodată în legătură cu escapadele sale sentimentale, racolate din rîndul prietenilor lui. E imposibil aşa ceva. DoamnaCuStare seamănă cu DomnulCutare. “Asta e, trebuie să mă ascund tot timpul. Cînd vorbesc la telefon, cînd ies cu prietenele, cînd merg la cumpărături. Sexul e pe furiş, pe apucate, în cabinele de probat haine din Carrefour sau Metro unde mai intru cu un amant, în toaleta vreunei cafenele sau în vreo pauză de masă între slujbe.” O adevărată aventură. Cruntă viaţă mai are şi DoamnaCuStare.

Dar de unde îşi tot găseau femeile ca ea atîţia amanţi, başca soţi fideli, care le mai şi iubeau.ăsta chiar era un mare mister pentru mine. Aproape c-o invidiam. Îmi venea să-mi rod unghiile de ciudă. Pînă într-o zi cînd am luat masa în oraş mai mulţi prieteni, iar Doamna CuStare era însoţită de soţul ei. Volubilă, buclată şi… “fugită dintr-un mic orgasm”, mi-a şoptit ea rapid la ureche. Am lăsat privirea în jos şi-am aruncat o privire furişă soţului ei, panicată de-a dreptul că nu cumva el să fi auzit lauda de sine mirosind a sex a consoartei lui. Nu putea să-mi dea amănunte undeva departe de urechile lui, în mijlocul unei deşertări cinstite de vezică? Dar ce? Se terminaseră toaletele la mine? Doar ce muşcasem cu poftă, leşinată de foame după o zi de plimbări prin parcuri cu propriu-mi iubit.

Mi-a rămas bucata de pizza în gît, că asta comandasem. Degeaba am înghiţit în sec. De cealaltă parte, soţul ei povestea despre amanta prietenului lui, cît de perversă este, nenorocita, de l-a trimis pe-ăla acasă, la nevastă-sa, cu bikinii ei roşii în geanta de voiaj, aşa, ca să-şi marcheze teritoriul. Din nou Doamna CuStare se apleacă spre mine şi-mi susură gingaş la ureche, fix în momentul în care iau o gură sănătoasă de cola: “Despre mine vorbeşte!” De data asta nu mai înghit în sec, ci mă-nec de-a dreptul şi-mi ţîşneşte pe faţă de masă albă ca zăpada şi în farfuria încă plină dinaintea mea stropi cola şi bucăţi de pizza. Nu mai pot savura nimic în linişte şi pace.

Doamna CuStare rîde în hohote, iar bărba-su îmi dă un pumn zdravăn în spinare să-mi revin şi continuă nestingherit de ieşirea mea, că mai erau şi alţii în jurul nostru care trebuiau să afle: “Ei, şi nici pînă în ziua de azi nevasta prietenului meu nu ştie ai cui erau acei bikini. Un mare şmecher”. O-hoooo, şi încă ce şmecher, tuşesc eu revenindu-mi încet-încet din starea de şoc. “Ar putea fi ai oricui, îţi dai seama?” mă întorc spre el, mai mult indignată de cinismul soţiei lui decît de grija ca într-o zi acesta ar putea afla cine sînt adevăraţii posesori. Rîsul Doamnei CuStare se cam întrerupe brusc. Normal, ea credea că sîntem prietene adevărate, din momentul împărtăşirii unor inepţii pînă la adînci bătrîneţi nefericite. “Da, dar n-a vrut să-mi spună ai cui sînt nici măcar mie”, zice domnul CuStare şi se întoarce la farfuria lui, după ce-şi sărută cast nevastă pe buzele-i perfide. Cred şi eu că n-a vrut să-i spună. Hahahaha… rîd şi mănînc. Mănînc şi rîd. S-ar putea scrie un thriller psihologic pe tema chiloţilor roşii, cu victime care sfîrşesc după gratiile invizibile ale minciunilor şi ascunzişurilor, rugîndu-se şi unii şi alţii unui Dumnezeu al iubirilor clandestine ca să le ţină pe toate în penumbra verighetei. Asta e, moartea căprioarei moderne…

somn de voieOda scepticismului…

Am învăţat să nu cred în fericirea cîntată pe la mese de restaurant. Am învăţat să respect bărbaţii care-şi aleg femeile în acord cu dorinţele lor, dar rar am văzut oameni abandonîndu-se total ideii de fericire conjugală. Asta nu înseamnă că nunţile nu s-au înmulţit în ultima vreme şi că viitorii miri nu speră la o viaţă echilibrată şi constructivă în doi. Acesta e şi farmecul naivităţii. Nu mi-aş dori să fiu însă nici în locul nevestelor înşelate, oricît ar dori bărbatul ales să-mi povestească despre aluniţele amantelor lui, sau să rîdem împreună despre cum orăcăie una sau alta în plin orgasm. Sînt sigură că nu voi găsi echilibru în asta. Nici n-aş vrea în patul conjugal un bărbat naiv cu prieteni care poartă în valize bikini de culoarea sîngelui. Poate totuşi sînt de modă veche. Sceptică, dar cu ochii larg deschişi…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :