Michelle Obama – stil și eleganță la superlativ

c69d9854-8cfe-4214-9aa1-a78e83cb7566Cu tot tam-tam-ul politic care bruiază aerul mondial în ultima vreme, ni se pare corect să o onorăm pe „Prima Doamnă” a Americii în mod corespunzător, cel puţin înainte să îi spunem “la revedere”.

Michelle Obama a fost şi este o voce puternică atît în comunitatea oamenilor de culoare, dar şi în cea de sex feminin, în general – ceea ce o face o femeie puternică şi de la care ai ce învăţa, fără îndoială. Distinsa doamnă a fost un adevărat model în timpul mandatului preşedintelui Obama, făcînd mult mai mult decît să stea pur şi simplu lîngă el şi să arate „drăguţă şi sofisticată” (deşi a cam excelat şi la asta!).

Michelle Obama a fondat „Let’s Move”, un program axat pe reducerea obezităţii încă din copilărie şi creşterea stării de sănătate a copiilor. Ea este, de asemenea, co-fondataorea programului „Joining Forces”, o platformă care ajută veteranii şi familiile lor să aibă acces la toate instrumentele educaţionale (şi nu numai) de care au nevoie pentru a reuşi în viaţă şi carieră.

Dar poate că una dintre cele mai frumoase calităţi ale soţiei preşedintelui SUA este aceea că, dincolo de toate realizările sau momentele în care familia sa a fost în centrul atenţiei, ea a rămas elegantă şi admirabilă – un adevărat spectacol în sine.

Iată cîteva lecţii de modă servite de prima doamnă a Americii: 

3a180697-f42c-425a-989b-ac877ebdbf2f

Eleganţa poate fi modestă

O atitudine remarcabilă a fost vizibilă la soţia preşedintelui american mai ales prin intermediul alegerilor sale modeste, dar elegante, în materie de modă. Mulţi oameni cred că a te îmbrăca modest înseamnă a fi acoperit de haine monotone. Nu şi Michelle Obama – cea care ne-a demonstrat că o femeie poate fi atît elegantă, cît şi fabuloasă, chiar dacă nu poartă rochii ce costă cîteva mii de dolari bucata.

Nu-ţi fie frică de culoare

Uitîndu-ne la multe dintre hainele lui Michelle Obama observăm că ea nu s-a lipit obsesiv de o paletă de culoare şi nici nu şi-a încărcat garderoba în culori solide. Aşa că primăvara aceasta, purtaţi rochii vaporoase şi nu fugiţi de culorile galben sau roz-zmeură, chiar şi dacă vă îmbrăcaţi pentru o întîlnire de afaceri.

3256128e-4f03-4e2d-ab54-de8a70e660f2

Îmbracă-te ca o femeie

Da, ştim, se poartă deja de vreo cîţiva ani jeanşi, salopete şi sacouri „boyfriend”, tricouri sau jachete largi ce atîrnă pe la toate colţurile. Însă îmbrăţişînd din nou feminitatea în modă poate fi foarte distractiv, iar Prima Doamnă ne aminteşte că fustele vaporoase sau din jacquard, de lungime medie, deţin încă o valoare reală în lumea modei chiar şi astăzi. Suntem convinse că o fustă midi, cu imprimeu floral asortat cu un top uni care să-ţi scoată în evidenţă braţele tonifiate ar primi aprobarea distinsei soţii de preşedinte. 

2f28ef62-254e-4e91-ac02-4207ab891e5eIubeşte-ţi forma corpului

Am fost binecuvîntate cu diferite tipuri de corp, iar renumitele fashioniste ale lumii îşi flatează cele mai frumoase părţi ale trupurilor sale alegîndu-şi articole de îmbrăcăminte corespunzătoare. Şi aşa cum nu o vom vedea vreodată pe Prima Doamnă a Americii într-o rochie gen „bandaj”, ci într-una conturată lejer pe trup şi care se „relaxează” spre tiv, aşa sperăm să ştiţi şi voi ce vi se potriveşte cel mai bine şi să purtaţi acele piese vestimentare cu încredere şi în deplină iubire de Sine.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *