Meseria de mamă

De doi ani… Mamă!

Sunt deja doi ani de când am primit cadoul suprem de la Dumnezeu: fetiţa mea. Poate sună clişeistic, dar chiar asta simt, că darul cel mai frumos şi de preţ primit vreodată în viaţa mea este faptul că sunt mama copilului meu.

Încă mai învăţ să fiu mamă şi mă străduiesc să jonglez cu acest nou rol pe care mi l-a oferit viaţa. Nu este uşor, dar parcă nici foarte greu nu mi se mai pare acum. Dacă altădată o trezire la ora cinci dimineaţa m-ar fi transformat într-o zombie veritabilă, acum sunt fericită când prind un somn de trei-patru ore. Iar ora cinci dimineata este setată adânc în ceasul biologic al puiului meu, indiferent de ora la care se culcă seara.Dar energia mea stă acum în fericirea copilului meu şi, din nou, această remarcă nu e o figură de stil, ci realitatea mea.

Abia acum, când sunt mamă, o înţeleg cu adevărat pe mama mea şi, mai mult, îi înţeleg suspinele, dorul, lacrimile, grija, nevoia de a şti absolut totul despre viaţa mea, colecţiile ei imense de poze şi scrisori primite de la mine. Acum înţeleg cu adevărat de ce “meseria de mamă” este cea mai frumoasă, dar, poate, şi cea mai grea din lume.

      Cu doi ani în urmă

Îmi amintesc cum, acum doi ani, pe vremea aceasta, fetiţa mea avea doar câteva săptămâni şi eu, obosită şi speriată de noul rol, m-am închis în baie, m-am aşezat pe gresia rece şi am plâns mai bine de o jumătate de oră. Fetiţa, într-un târziu, mi-a adormit în braţe, legănată de suspinele mele. Plângeam pentru că îmi era greu, mă simţeam la capătul puterilor, corpul meu refuza să mai “tragă” la jugul nesomnului şi al trezirilor bruşte, din oră în oră, iar colicii copilului mă transformaseră într-o stafie. Şi da, îmi jeleam atunci oboseala, neputinţa, durerea de a fi singură la capătul lumii, dar iubirea puternică pentru puiul meu de om era şi ea acolo, vie,  fermă, zgâlţâindu-mă din toate încheieturile; însă toate, la un loc, parcă formau în clipa aceea un “cocktail Molotov”, gata să-mi explodeze oricand în viaţă şi…în căsnicie.

Îmi mai amintesc că, după ce am plâns sfâşietor, minute în şir, am sunat-o pe mama, în România. Şi fără să-i spun nimic, i-am plâns în receptor o vreme, până când, draga de ea, m-a “mângâiat” cu vocea ei blândă:”Tu eşti puternică, fata mea, o să reuşeşti, aşa cum am reuşit şi eu să vă cresc pe voi, fără a avea posibilităţile pe care le ai tu acum”. Şi mai ştiu că în clipa în care am auzit acele cuvinte,bătălia din mine s-a încheiat. Nu s-au deschis cerurile şi nici nu s-au zugrăvit toate în roz, dar abia în acea secundă am înţeles cu adevărat că sunt MAMĂ şi că viaţa mea se împarte între ACUM (prezentul de a fi mamă) şi ATUNCI (o viață trecută când lucram la birou de dimineaţă până seara, când băteam mall-urile şi aeroporturile lumii pe tocuri, când îmi permiteam să pierd nopţi în şir sau să merg la petreceri care se terminau în zori, fără să-mi pese de oboseala de a doua zi, când îmi cheltuiam toţi bani pe cărţi, ceasuri şi pantofi).

      Repere în timp

A fi mama, pentru prima dată, nu este uşor.Primele zile după naştere se derulează ca într-un film de cinematograf de la care, parcă ai vrea să ieşi cât mai repede. În cazul meu, acel sentiment înălţător al maternităţii (pe care l-am simţit când mi-a fost pusă minunea roz în braţe), a fost repede înlocuit cu griji, cu oboseala nopţilor nedormite, cu apariţia icterului care ne-a întors în spital la nici 12 ore după externare, cu frustrările şi grija ce-au însoţit refluxul gastric al copilului, sindrom ce ne-a plimbat pe la zeci de doctori şi spitale, cu vreo câteva spaime imense la vederea transformării copilului din culoarea roz în violet şi certuri conjugale din care nu a lipsit, la un moment dat, cuvântul ”divorţ”.

Şi nu înţelegeam de ce zecile de cărţi citite în perioada ”burticii”, milioanele de căutări pe google şi yahoo, sutele de discuţii cu alte mămici sau cu ginecologul meu, trilioanele de forumuri şi bloguri citite măînvăţaseră doar cât de minunată este maternitatea, însă nu şi cât de grea este.

Concluzii 

Nimeni şi nimic nu te poate pregăti sau învăţa să fii mamă decât propria ta experienţă și nevoi. Fără falsă modestie însă, admit acum că Mama mea (da, cu majuscule) a avut dreptate: sunt o femeie puternică care a învăţat, între timp, să fie… mamă. Poate nu sunt perfectă, dar ştiu că sunt zi de zi preocupată să-mi îngrijesc fetiţa cât pot eu de bine. Am învăţat între timp să-mi păstrez calmul, să-mi dozez eforturile, să administrez cât pot de bine puţinul somn de noapte de care beneficiez, am învăţat să mă obişnuiesc cu ideea că fosta mea carieră stă suspendată undeva între incertitudine şi o fadă dorinţă de a o relua. Din iubire pentru copilul meu am învățat să nu mai fac un capăt de ţară când uneori nu am timp nici să mă mai pieptăn sau să ies în oraş, sau la distracţie, cu lunile.

Am învăţat să accept că, după naşterea fiicei mele, viaţa mea s-a schimbat în totalitate şi că soţul meu are încă nevoie de mine, iar eu încă am nevoie de atenţia şi iubirea lui. Şi am reuşit toate acestea fără prea mult ajutor “extern”, de mână doar cu fetiţa mea şi tatăl ei. Am reuşit fără mama lângă mine, fără surori, bunici sau mătuşi, fără prietene (poate doar una-două, dar şi acestea, dragele de ele, încurajându-mă de la distanţă, virtual). Care este secretul? In opinia mea, IUBIREA față de copil, de partener și de tine este secretul.

      Iar acesta este abia începutul…

Am ştiut dintotdeauna că într-o zi voi fi mamă de fetiţă, chiar şi când, la prima ecografie a sarcinii mele, doctorii s-au repezit să ne spună că vom avea un băieţel (eu o visasem pe fata mea, cu ani în urmă, dar si cu o searăînainte de ecografie). Am ştiut că voi fi mamă chiar şi când propria mea familie se îndoia pentru că mă credea prea “cosmopolitană” (ca să nu spun cu “pletele în nori”) pentru acest rol. Am ştiut şi mi-am dorit atât de mult să fiu mama fiicei mele, încât azi, când am împlinit doi ani dematernitate, ştiu că ceea ce mă ţine sănătoasă, întreagă şi puternică să continui această minunată călătorie este convingerea că nimic şi nimeni nu este mai important decât binele copilului meu. Iar acest bine începe cu sănătatea, fericirea, bunăstarea ei, continuă cu fericirea căsniciei mele, cu îmbinarea perfectă a rolurilor mele de soţie, mamă şi femeie şi cu oferirea unui mediu cald, frumos şi decent în mijlocul căruia încerc, împreună cu soţul meu, să o creştem.

      Şi da, dincolo de tot acest greu, este minunat să fii mamă, este sublim să îţi auzi pruncul spunând primele cuvinte: “mamă” şi “tată”.Este încântător să te pierzi în râsul cristalin al îngerului tău sau să îl simţi ghemuit în braţele tale, dormind adânc, perfect convinsă că tu, ca mamă, eşti lumea lui întreagă…
Iar asta o ştie orice femeie, din secunda în care a simţit “fluturările” primelor mişcări din burtică.
foto: Roxana Sturzu
🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :