Mărţişscop de primăvară

garduri albeIarna a rămas în urmă şi iată-ne păşind optimiste în primăvară cu soarele luminîndu-ne discret genele rimelate şi cu parfum timid de ghiocei împletit în eşarfe colorate. Este timpul să ne deschidem larg ferestrele (şi inimile) şi să aflăm ce ne rezervă astrele din acest periplu primăvăratec prin zodiile fermecătoarelor noastre cititoare.

Primăvara lui 2014 se anunţă una importantă pentru energicele doamne născute în zodia Berbecului. Ele vor găsi resursele emoţionale şi financiare necesare pentru a face faţă schimbărilor neaşteptate. Că doar îşi vor muta biroul sau vor face schimbări majore în locuinţa lor (poate chiar o mutare permanentă de domiciliu), rezultatele vor fi pe măsura eforturilor. Pe scurt, doamnele Berbec vor primi ceea ce vor oferi! Acasă, la serviciu, în intimitate…

Frumoasele Tăuroaice sunt mai pregătite ca niciodată să transforme în succes orice proiect sau relaţie care le va capta atenţia în această primăvară. Nu vor mai ridica steagul alb la fiecare poticnire, ci, din contră, sunt pregătite (şi, intuitiv, ştiu că acesta este, în sfîrşit, timpul lor să strălucească) să lupte cu toate armele sus pentru o victorie meritată. Un bagaj nou de cunoştinte, un nou curs sau o recalificare vor fi punctele forte ale poveştilor de succes.

cine mai areInteresantele doamne Gemeni vor înflori în luna Martie, din ce în ce mai mult, în zona familiei. Ele s-ar putea muta în alt oraş, ar putea vinde sau renova domiciliul curent sau vor asista la naşterea unui copil în familia lor. Oricare dintre aceste scenarii va prinde viaţă, un lucru este sigur, ele se vor simţi împlinite, „îmbogăţite” în această primăvară. Şi, oh, cîtă nevoie aveau de o ieşire din monotonia iernii!

Sensibilele doamne Rac intră în primăvară cu dreptul. Atrag priviri admirative, inima le cîntă, la propriu şi la figurat, pretendenţii stau la rînd ca să le intre în graţii; sunt tot un zumzet şi un parfum îmbietor. Perioade de schimbări majore vin şi pentru ele la sfîrşitul lunii Aprilie. În luna Mai vor fi mai curajoase (în dragoste) decît oricînd (asta însemnînd că poate vor spune, în sfîrşit, “da” unei cereri în căsătorie sau se vor muta împreună cu partenerul lor).

Energeticele Leoaice au învăţat anul trecut să nu se mai joace cu focul. Au învăţat că şi situaţiile mai cuminţi, paşnice, “călduţe” pot fi interesante; au înţeles că nu totul trebuie „să ardă” în jurul lor ca să se simtă ”vii”. Primăvara le va găsi mai chibzuite (financiar şi emoţional) decît anul trecut pe vremea asta. Şi pentru că facturile se plătesc acum la timp şi grijile lor s-au mai diminuat, Martie le va reînflăcăra şi mult rîvnitele poveşti personale de dragoste.

Perfecţionistele Fecioare vor asista la evenimente importante în luna Mărţişorului, mai ales în aria carierei. Răsturnări (peste noapte) de situaţiie la serviciu, flori sau ciocolată pe birou de la admiratori secreţi sau un nou şef care le ridică în grila de salariu, ar putea fi noua lor realitate. Singura responsabilitate a distinselor doamne pare a fi stăpînirea de sine şi împletirea acţiunilor legate de serviciu cu puţin mai multă compasiune, plus o atitudine mereu pozitivă.

1000Pentru sofisticatele Balanţe primăvara soseşte cu bucurii generate de noua lor filozofie de viaţă (adoptată încă de la începutul anului). Capul le va sta mai drept pe umeri şi privirea va fi semeţ aţintită înainte. Iluziile legate de o dragoste neîmplinită, precum şi fricile financiare, care le-a cam paralizat simţurile anul trecut, par a se spulbera uşor-uşor. Un vînt al schimbării, nuanţat de mult optimism, le va adia prin plete în această perioadă.

Misterioasele doamne Scorpion ar trebui să se orienteze mai mult către Şinele lor, către propriile nevoi. Cu un exces de încredere în forţele proprii (pentru vreo două săptămîni, la sfîrşitul lui Martie) nu se va face primăvară totală în viaţa lor, însă este un început frumos. Astfel vor învăţa că a fi egoiste, din cînd în cînd, nu este un defect, ci o necesitate, un fel de a evita a mai fi manipulate de nevoile altora sau de a fi simple marionete în viaţa proprie.

Pînă pe la sfîrşitul lunii Aprilie, visătoarele Săgetătoare vor fi nevoite să se lupte pentru relaţia lor amoroasă, însă bine ar fi că secretele lor să nu le mai ştie nimeni pentru că acestea riscă a fi dezvăluite cui nu trebuie. Începînd de la jumătatea lunii Mai, Cupidon se va îndupleca şi de ele şi va aduce modificări mai roz în situaţiile lor amoroase, cam gri. Efectele nu vor fi imediate, dar benefice pe termen lung.

Primăvara aceasta le va bucura pe mai serioasele doamne Capricorn cu o creştere debordantă de energie şi o dorinţă mai mare de a găsi plăcerea în orice, sub orice formă. În plan amoros, ele pot avea mici neînţelegeri cu partenerul, dar nimic ce nu se poate rezolva cu o cină romantică sau o conversaţie sinceră, sfîrşită cu un masaj languros. Briza iernii, uşor negativă, de pe chipul lor, va rămîne doar o amintire.

draCompasiunea proverbială a Vărsătoarelor va da startul vremurilor mai bune anul acesta. Ele devin vestitorii primăverii pentru că, redescoperind liniştea propriilor cămine, le va îmbia la a împrăştia zîmbete, bunătate şi iubire în jurul lor. Conectate cu nevoile lor interioare, prietenoasele doamne revitalizează atmosfera în jurul lor, inspirînd şi pe alţii să se încreadă mai mult în forţele proprii, să viseze şi să-şi transforme visele în realităţi parfumate.

Primăvara începe frumos şi pentru fascinantele doamne Peşti. Cu soarele de partea lor, acestea vor avea mai multe oportunităţi benefice de avansare la locul de muncă, dar şi în spaţiul public. Pînă la sfîrşitul lunii mai, adică aproape întreaga primăvară, o nouă persoană le va face inima să bată cu putere. Prietenii le vor ajuta să trăiască experienţe amoroase interesante, deci nu este exclus ca prin intermediul lor să-şi întîlnească persoana visată.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *