Mănîncă, roagă-te, iubește

mananca+roaga-te+iubesteO carte interesantă despre cum ne pot salva călătoriile de depresii și cum, dacă avem noroc, la capătul lor te pot aștepta marea iubire și fericirea. Dar surpriza cea mare nu este asta, ci că fericirea se află deja în noi înșine, dar ca să înțelegem asta, uneori trebuie să tăiem pămîntul în lung și-n lat. De fapt, nici că fericirea se află în noi nu e mare surpriză, o spun tot timpul cărțile și cursurile de dezvoltare spirituală, cam greu să accepți ideea și-apoi s-o pui în practică, mai ales atunci cînd aștepți fericirea de la alții.

Oricum, în legătură cu cartea asta, încercați să n-o luați pe calea cea scurtă și să vizionați filmul înainte. Mai mult decît atît, recomand să nu vedeți filmul deloc, chiar dacă joacă Julia Roberts în el. Dacă n-aș fi citit cartea înainte aș fi crezut că ”Eat, Pray, Love”, cum se numește în original, este o carte despre o urîtă care călătorește prin trei țări. Julia Roberts arată oribil aici și este la fel de stîngace, atunci cînd aterizează în mijlocul unor ioghini ca Elena Udrea cînd se plimbă pe tocuri printre sinistrați. Nu mai punem la socoteală că filmul face un rău enorm cărții, detrunchiind-o de întreaga substanță și recurgînd la anumite artificii pentru a condensa acțiunea.

Sigur, nu vă așteptați acum la acțiune gen aventuri și intrigi polițiste sau drame spaniole cu jargon venezuelean. E o carte despre regăsire, recunoaștere, redescoperire a propriului ”Eu” și reechilibrare, atîtea acțiuni la un loc încît nici nu știi cît e de greu să le începi, darămite să le mai și închei – impropriu spus ”închei”, avînd în vedere că, odată găsite echilibrul și armonia, devine o artă să le păstrezi. De pildă, dacă ai văzut filmul înainte, nu vei înțelege niciodată de ce a plecat Liz în Italia sau care e faza cu ”Go to sleep” și care e faza cu toate fazele, așa că, mai bine ziceți pas la tot ce înseamnă filmul acesta.

”Mănîncă, Roagă-te, Iubește” este o carte despre călătoria ca vindecare a unor drame personale, drama văzută ca pierdere a unei ființe dragi, eșecul unui divorț, saturația unei vieți alandala, incoerența cotidiană, rutina, relațiile toxice, nefericirea și sursele ei nedepistate. Așa că ce mai rămîne de făcut după ce ai epuizat toate resursele și ai devenit doar o umbră palidă, slabă, fără voință, fără motivație etc? Îți faci bagajele și pornești într-o călătorie lungă, cu popasuri lungi, în locuri unde numai privindu-i pe alții înveți să te miști altfel, schimbi macazul, te depărtezi de nefericire ca de o boală grea, înveți o limbă străină, alergi prin ploaie, faci totul diferit, renunți la diete și te bucuri de viață așa cum vine, așa cum e, fără să-ți mai faci griji inutile. Un an departe de toți – chiar și o lună e de-ajuns, darămite un an. Sigur, condiția sine-qua-non este să pornești în căutarea echilibrului și a unei ”fericiri responsabile”, nu ca să spargi banii în Ibizza sau să faci shopping în Bologna.

EAT PRAY LOVEIată un fragment: ”… toată durerea și necazurile lumii sunt cauzate de oameni nefericiți. Și nu doar la nivel mare, ca în cazul lui Hitler și Stalin, ci și la cel mai mic nivel personal. Chiar și în viața mea: acum văd exact unde și cînd anume nefericirea mea a adus suferință, disperare și (cel puțin) neplăceri celor din jur. Deci căutarea mulțumirii proprii nu e doar un efort de autoconservare, care îți este doar ție folositor, ci e un dar generos pe care-l faci întregii lumi. Curățat de toată nefericirea ta, nu mai stai în drumul nimănui. Încetezi să mai fii un obstacol nu numai pentru tine, ci și pentru ceilalți. Abia atunci devii liber.

Desigur pentru asta trebuie să-ți alegi locuri paradisiace ca să poți trăi, medita sau iubi, locuri în care oamenii știu să se bucure de viață făcînd nimic (precum italienii) pe sistemul dolce far niente, unde o felie de pizza e chintesența raiului și masa de prînz punctul culminant al zilei, unde o ședință de urgență pur și simplu nu există. Nu cred că Liz ar fi ajuns la performanța asta în spațiul nostru mioritic, această falsă gură de rai, chiar dacă viața în România e mai ieftină decît în Bali. Ieftină și lipsită de sacralitate.

Oricum, recomand cartea asta, măcar pentru că ar putea declanșa în fiecare dintre noi dorința unei ”transmutații” personale, motivația expunerii la fericire și nu încleștarea de zi cu zi, furia împotriva sistemelor absurde, a lipsurilor, agresivitatea cu care suntem, din păcate, obișnuiți și pe care trebuie să o suportăm în acest cotidian absurd, măcar că ai putea să te convingi că se poate trăi și altfel. Adică, relaxat, fără să gonim atît spre supraviețuire, în orice caz fără să ne dăm unul altuia în cap pentru te miri ce prostii.

Sigur, există o tendință în ultima vreme să îți tot cauți Sinele și să-i dai glas prin diverse metode, fie prin scris, fie prin pictură, fie prin simplul fapt că-ți decorezi casa. Un acest gen de carte nu e decît o invitație la schimbare. Pînă la urmă, de ce nu?

E rău să ajungi la o saturație a răului și să-ți devină ceva familiar, ceva cu care te poți obișnui atît de mult la o adică încît să strîmbi din nas la orice schimbare (a ta sau a altora), este, dacă vreți, un simptom al bolii numite ”nefericire”.

Uneori bestseller-urile nu sunt bestseller-uri degeaba, oricîte cusururi ai dori să le găsești din dorința de a ieși din rîndul celorlalte recenzii laudative. Iar cărțile cu tentă spirituală sunt cărți cu tentă spirituală, oricîte urmăriri de mașini și criminali în serie ai dori să găsești în ele, surpriză! Nu vei găsi.

Așa că, vă propun s-o căutați (pe elefant.ro e cel mai ieftin) și dacă nu aveți bani deocamdată să întreprindeți o călătorie de cel puțin un an departe de problemele cotidiene, măcar puteți visa la cum ar fi dac-ar fi, iară duminică într-o zi…. Pentru că de la vis la realitate, nu este decît un pas. Depinde numai de voi să-l faceți. Și cum orice călătorie de anvergură începe cu primul pas, ei bine, primul pas e să citim această carte semnată de Elizabeth Gilbert.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Stefan Ciontos spune:

    de cind visez si eu la o calatorie lunga,,,,,,,,,,

Comentează :