Mami, eu vreau să fiu liber

Ador să îmi petrec lungi momente privindu-mi copiii cum dorm. Este exact ce am nevoie ca să pun liniştită capul pe pernă şi să uit de tot ce se întâmplă în afara universului atât de complet şi suficient pe care îl formează. După o zi haotică în junglă din oraş, nimic nu mă activează mai bine decât râsetele lor zgomotoase, sunetul picioruşelor lor goale prin casă, bătăile din palme pline de entuziasm la orice lucru care îi impresionează pozitiv.

Generaţiile noastre au ştiut să crească cu puţinul pe care l-au avut. Astăzi însă, noile generaţii ale timpurilor IT în toate formele sale, au nevoie de mult mai mult ca să îşi satisfacă setea de creştere, de evoluţie. Au mereu nevoie de altceva, un joc nou, un telefon sau o tabletă, accesul imediat la internet sau la din ce în ce mai multe opţiuni TV. Cu toate astea, nimic nu îi mulţumeşte mai mult decât lucrurile simple. De câte ori nu v-au spus copiii cu lacrimi în ochi să rămâneţi acasă împreună căci nu trebuie să mergeţi la serviciu fiindcă nu au nevoie de nimic? Mie mi-au spus, de multe ori chiar. Mai mult, niciodată nu au fost la fel de fericiţi cu o jucărie nouă, precum au fost atunci când pentru momente mai lungi sau mai scurte, m-am pus în mintea lor şi ne-am jucat fără jucării, fără nimic din ceea ce credeam de multe ori că le lipseşte sau nu au suficient.

Tot ce au nevoie copiii să crească sunt rădăcini şi aripi. Rădăcini în sensul legăturilor puternice cu oamenii din jurul lor şi aripi în sensul libertăţii de a alege ceea ce vor să devină. Atât. Toate lucrurile sunt o plăcere efemeră care nicicând nu le va aduce o mulţumire şi un sentiment de împlinire.

Adulţii norocoşi se pot întoarce oricând acasă, acolo unde sunt cei care îi iubesc şi îi respectă pentru ceea ce sunt şi au ales să fie. Şi tot norocoşi sunt adulţii care au fost binecuvântaţi cu înţelepciunea celor care i-au crescut şi le-au sprijinit copilăria, acea înţelepciune care a văzut unicitatea fiinţei lor şi i-a lăsat să-şi întindă aripile.

Am spus de multe ori că nu cred în cantitatea de timp petrecută alături de copii, ci cred cu tărie în calitatea timpului petrecut pentru copilul tău. Am ales să cresc şi eu cu copiii mei, să învăţ de la ei, să accept că nu sunt perfectă şi să nu le cer nici lor perfecţiunea. Am înţeles că nu există un etalon pentru a-ţi creşte copiii, că alegerile făcute cu suflet şi cu respect pentru individualitatea micilor fiinţe sunt cele mai bune. Ştiu că niciodată nu îmi voi compara copiii cu ai altora şi nu îi voi judeca astfel, că nici ei nu vor învăţa de la mine să se compare cu alţii, ci cu ei înşişi. Şi sper că voi reuşi să îi ajut să îşi iubească rădăcinile şi să aibă curajul să-şi întindă aripile acolo până unde le sunt limitele.

Fiind totuşi mamă de trei copii, ştiu sigur că libertatea e înţelept să fie controlată şi ca să termin într-un spirit pozitiv, iată o mică discuţie cu mijlociul meu de 3 ani şi jumătate:

„Mami, vreau să mă despart de tine şi de buni şi de frăţiorii mei!”

Aoleu! (în sinea mea) ”Mami, şi de ce ai vrea tu să faci acest lucru?!”

”Pentru că asta înseamnă libertate şi eu vreau să fiu liber.”

”Ah, sigur. Dar trebuie să ştii că nu e cazul să te desparţi de noi pentru asta, fiindcă tu eşti deja liber.”

”Aaaa?!”

”Da, când mami te duce la gradi şi acolo nu eşti cu noi, ci doar cu prietenii tăi şi mănânci, dormi şi te joci singur, atunci eşti liber.”

”Ah, ce bine. Că oricum mi-era frică să nu mă fure cineva.”

 

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *