Livada de vișini – locul unde totul se destramă

Nici dacă ar fi jucată de saltimbanci într-un bâlci pe un drum de țară, nu aș vedea Livada de vișini a lui Cehov ca pe-o comedie. Așa că nu pot fi de partea lui Stanislavski, primul regizor care a montat piesa în 1904 și care s-a râcâit cu autorul pe motivul unei intenții tragi-comice care ar fi trebuit să reiasă din text. Pentru mine nu există ceva mai sfâșietor ca mesajul din această piesă… ceva mai dureros, mai aspru, este ceva care scrijelește sufletul până la rană, care mă îneacă în neputință, îmi dă drumul în abis, mă lovește acolo unde am sentimentele mai pârjolite… Fir-ar să fie de Livadă de vișini, că de fiecare dată când o văd mă răscolește și mă ucide puțin câte puțin!

Esența piesei, pentru cei care n-o cunosc, este schimbarea și nu atât ea cât atitudinea noastră în fața ei, a evoluției, a înaintării ireversibile. Cu alte cuvinte cum faci față destrămării trecutului pentru ca un prezent nou și străin să-i ia locul? Uite așa, o familie mic burgheză dintr-o Rusie în prag de reorganizare, este pusă în fața unei oglinzi, dar odată cu ei imaginea oglindește un tăvălug care se apropie, se apropie, se apropie iar ei trebuie să se adapteze ritmului, valului, noii orânduiri sociale, să învețe cum să se lase înghițiți, înfulecați de vii, mestecați de noi cutume, să îmbrățișeze cu toată ființa, până la abdicare, NOUL. 

Maia Morgenstern dă o grandioasă lecție de actorie

 Liubov Andreevna figura centrală și exponentul cel mai bine conturat al moșierilor este interpretată de Maia Morgenstern. Și cu asta am spus totul. Mărturisesc că mulți ani nu am fost fan al jocului actoricesc al distinsei doamne, mi se părea că epatează drama ducându-și rolurile într-o zonă inaccesibilă spectatorului și de ce să nu recunosc m-am gândit mai mereu că este un artist ajutat și pus pe trambulină de comunitatea aproape exclusivistă din care face parte. Însă, probabil timpul care s-a scurs peste opțiunile mele mi-a deschis ochi pe care nu credeam că-i am… Ei, da! Maia Morgenstern este un titan. Te uiți la ea ca la o statuie, pare plămădită din alt aluat… Nu-ți dă sentimentul că ai vrea să fii în locul ei, nu-i invidiezi statura sau postura care știe c-o avantajează, ci te face s-o admiri, să recunoști că ea stă bine acolo unde e, pe mijlocul scenei cu reflectorul aprins puternic peste trăsăturile feței, iar tu stai la fel de bine pe scaun contemplând visul în care știe să te învăluie.

Regizorul Felix Alexa, este nimeni altul decât fiul unui alt regizor de succes, Alexa Visarion, care întâmplător sau nu este unul din traducătorii textului original.

Așadar, Livada de vișini pe care eroii piesei sunt stăpâni de atâtea generații, se vinde, sigur că se vinde, sub privirea neputincioasă a Andreevnei care nu are banii necesari să plătească  datoriile acumulate, dar asta nu ar fi atât de dureros pe cât e noua destinație a livezii: case de vacanță. Livada ajunge în mâinile lui Lopahin, un fost angajat, căruia regizorul Felix Alexa i-a sugerat să-și manifeste o dragoste neîmpărtășită și crud înăbușită pentru Liubov Andreevna. Lopahin, pe care Marius Manole l-a transformat dintr-un parvenit, așa cum l-a zugrăvit Cehov, în prototipul omului nou, ajunge să se manifeste cu profunde accente dramatice, cu intenția clară de a convinge că pragmatismul învinge nostalgia. Piesa este susținută de o sumedenie de metafore, unele încâlcite altele evidente, însă metafora cea mai îngroșată este folosirea în fundal a borcanelor de compot de vișine pe care personajele, atunci când nu mănâncă din ele, le transformă în scaune, în decor pentru sala de dans, sunt imaginea unui trecut glorios și îndestulător sau leagănul mirific al copilăriei.

Excelent Mircea Albulescu în rolul lui Firs, exponentul lumii care trebuie înlocuită cu una nouă, modernă și înfloritoare….iar replica lui: acum totul s-a destrămat, nu mai înțelegi nimic, face toți banii pe care i-ai dat pe bilet.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :