Liam Neeson pe teritoriul lupilor

Avem un Liam Neeson care se achită memorabil de rolul din ”The Grey”, un rol pe care, în frig și ger, se chinuie să-l joace până la capăt. Omul ăsta își face treaba oricum, în orice film l-ai distribui, e credibil, îl ajută vocea, ridurile de expresie și privirea tristă, serioasă, ca și cum știe mai mult decât tine, dar nu-ți spune ca să nu te sperie. Pare că te protejează. Avem replici clișeistice și actori în roluri secundare fericiți că  agentul le-a găsit de lucru și vor fi văzuți de rudele îndepărtate din Kentucky. Avem zăpadă din abundență într-o Alaska apocaliptică unde stihiile naturii și-au dat mâna cu fiarele sălbatice într-un grotesc rămășag unde miza este lupta pentru supraviețuire. Avem di tăti, vorba cântecului, dar ne lipsește fix ceea ce oferă la circ dresorul animalului care a trecut prin cercul cu foc și-și așteaptă cuminte răsplata: bucățica de zahăr, batonul cu proteine, cubulețul de carne…

Așteptăm până la final   să vedem cum va reuși protagonistul nostru să se salveze din atâtea situații limită… suntem siguri că va reuși, trebuie să reușească, e musai să iasă învingător… Noi doar îi însoțim, pe el și pe ceilalți 6 supraviețuitori ai unui accident de avion care s-a prăbușit în creierul munților, în mijlocul furtunilor de zăpadă, în vizuinile haitelor înfometate de… lupi, cred. Categoric trebuie să fie ceva din familia lupilor, cel puțin așa sunt descriși în firul evenimentelor, deși dacă mă întrebați pe mine, eu vă spun că e vorba de o împerechere dintre porci mistreț și Chupacabra. Aceste orătănii îi vânează unul câte unul, și ce n-a reușit avionul, poate lupul….Iar finalul, în mod categoric îi aparține lui Neeson.

De altfel, încă de la începutul filmului ținem cu el pentru că știm că nu ne va dezămagi, nu ne va lasă baltă, nu lasă acțiunea neterminată, replica nerostită, nu oprește senzațiile la jumătate, cunoaște valorea intrigii, o rumegă, o disecă bine, pare mai inteligent decât noi și, mai presus de toate, știe să iasă din toate încercările puse la cale de scenariști. Aici nu-mi explic… cum de n-a ieșit și din asta? Deși am tot așteptat, ba intervenții pământești, ba forțe supraomeneșeti, am sperat ca vreunul din nefericiții supraviețuitori să ascundă un nunceag la bocanc și să facă prăpăd prin haită, l-am așteptat pe pădurar, pe alpinist, pe salvamontist, un localnic, Yeti, Smurdul și în final, pentru că niciunul nu s-a arătat, am apelat mental la același la care s-a gândit și eroul nostru Liam rămas singur și aflat la capătul puterilor: la Dumnezeu. L-a invocat, i-a cerut ajutorul, a vărsat o lacrimă tristă și neputincioasă, iar ajutorul divin a venit în acest caz la fel ca-n viață. I-a dat putere să se ridice să mai meargă 100 de metri, cu picioarele înghețate, cu tot corpul degerat, rănit și înfometat. Când privirea i s-a încețoșat, când picioarele l-au trădat, s-a așezat în genunchi și s-a uitat bine de tot în jur.

A  ajuns acolo unde ne trimite Dumnezeu dacă nu suntem cuminți și-i tot luăm numele în râs. Adică la dracu.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *