Letting go: Calea renunțării, David R. Hawkins – cartea transformării

IMG_20150712_144614Dintre toți autorii care sunt preocupați de explorarea conștienței, explicarea sentimentelor și anatomia emoțiilor, cele ale lui David R. Hawkins sunt construite într-un fel care rezonează cu logica mea.

Acum vreo 8 ani mă bucuram să am prin preajmă intelectuali, care, dacă s-ar fi născut în altă țară ar fi luat premii pentru cărțile lor. Erau o companie plăcută, oameni minunați cu care pluteam într-un nor subtil de ironii și critică, de scepticism și lejeritate în același timp, ne recunoșteam după lecturi și dădeam ochii peste cap în fața oricărui amărît care nu citise mai mult de 10 cărți în viața lui.

Dintr-o dată lucrurile acestea n-au mai contat pentru mine. De fapt, n-a fost dintr-odată. Nimic nu se întîmplă dintr-odată. Se întîmplă treptat, cu scepticismul atîrnînd după tine. N-a mai contat că unul citise 100 de cărți în plus, iar altul nici una, atît timp cît ăla mai citit făcea urît prin lume cu orgoliile și aroganțele lui, cît se înfuria pe fleacuri și era orb de invidie. N-a contat nici că una era mai frumoasă și avea mai multe cristale în cutia cu bijuterii, iar că alta abia găsea bani de pantofi.

Mi-am dat seama că ceea ce mă deranjase tot timpul la oameni – mai ales în perioada mea de mizantropie – era felul în care aceștia se raportau la alți oameni. Apoi nu m-a mai deranjat nici asta. Pînă la urmă, m-am gîndit, fiecare e liber să se poarte cum vrea în societate și acasă, în vacanță, la muncă sau la școală. Dar după aia… să nu se mire (vorba Dariei).

Important era cum mă raportez eu la ei. Și-aici era toată cheia.

10983865_971413362923496_6330319867600912641_nO divagare așa de lungă își are rostul doar pentru cei care cred că m-am schimbat, fără să mă fi cunoscut prea bine. Nu m-am schimbat, sunt aceeași, numai că am învățat să anticipez mai bine situațiile care mă bagă în bucluc și să renunț la ele încă înainte de a se întîmpla. Ți-e mai simplu cu vîrsta, anticipezi mai repede rezultatele unui scenariu, sau, mai bine spus, înveți în sfîrșit din greșeli și cum ai memorie bună și știi cum te fac să te simți anumiți oameni, nu le mai vii în întîmpinare așa des… spre deloc. Îi lași așa, neschimbați, fără să mai simți nevoia să intervii. Nu cred că voi deveni mai puțin drastică, nici mai tolerantă ca înainte, știu însă că voi încerca să am episoade mai rare de mînie, că voi ignora mai des răutățile altora sau că mă voi gîndi de două ori mai mult înainte de a publica ceva. Fiindcă dacă și pînă acum aveam în vedere un public inteligent, totuși nu luam în calcul și sensibilitățile oamenilor la un anumit limbaj. Incisivitatea mea de ieri nu făcea altceva decît să acopere (eu credeam că și protejează) propriile mele sensibilități. Nu mai am de cine să le protejez. Nu aveam nici atunci, dar credeam că dacă îmi arăt o anumită vulnerabilitate lumea mă va lua de fraieră și va profita de asta.

Dacă aș fi citit cartea lui David R. Hawkins în perioada aceea ar fi fost ceva pur informativ, dar nu aș fi interiorizat ce scrie el în ”Letting go”. Trebuia să fi experimentat deja ce scrie Hawkins ca să ajung să înțeleg care e treaba cu renunțarea.

“Prietenii sunt aceia care ne atrag atenția asupra schimbării din noi. Acest fenomen se întîmplă, deoarece, atunci cînd se renunță complet la ceva, acest ceva dispare din cîmpul conștienței. Și pentru că nu ne gîndim la acel lucru, nu ne dăm seama nici de dispariția sa. Este un fenomen des întîlnit la cei care încep să-și dezvolte conștiența”. Raportat la pasajul acesta, îți dai seama că, de fapt, prietenii sunt cei care vor să iasă cu tine în oraș și să se simtă bine, nu să-și bată capul cu problemele tale existențiale.

fogCartea este utilă și pentru cei care n-au renunțat la nimic sau nu s-au gîndit la asta, și pentru cei care au experimentat vreo 3-4 renunțări importante: o viață comodă sau o relație sucită, sau o slujbă de unde ați fi putut ieși bine mersi la pensie. E bună și pentru sceptici pentru că Hawkins nu încearcă să convingă pe nimeni de nimic, e bună și pentru cei care vor să experimenteze altceva în viața lor, dar nu știu de unde să înceapă.

“Există un singur lucru pe care lumea nu vrea ca noi să-l descoperim, iar acesta este adevărul despre noi înșine. De ce? Pentru că atunci am deveni liberi. Nu vom mai putea fi controlați, manipulați, exploatați, storși, aserviți, încarcerați, denigrați sau lipsiți de propria putere. Adevărul este că după ce pătrundem în interiorul ființei noastre și dăm la o parte iluzie după iluzie, falsitate după falsitate, program negativ după program negativ, acest lucru devine mai ușor. Ne vom simți din ce în ce mai despovărați. Viața devine, treptat, mai ușoară”, zice Hawkins în capitolul Frica.

Dar cine știe cum și-ar putea face viața mai ușoară, cînd tot ce facem e să deprindem cum să ne atașăm mai mult de lucruri, obiecte, persoane și situații?

artificLumea ca o găleată de crabi

Iată o pildă din cartea lui Hawkins:

“Un om se plimba pe malul mării și a nimerit peste un pescar care avea o găleată plină cu crabi. Omul îi spune pescarului:

  • Ai face bine să acoperi găleata aia, pentru că altfel vor ieși crabi din ea.
  • A, nu-i nevoie, răspunse bătrînul pescar înțelept. Cînd un crab se cațără pe marginea găleții încercînd să iasă afară, ceilalți crabi se reped la el și-l trag înapoi. Așa că nu e nevoie de nici un capac.”

Nu cred că e nevoie de prea multe explicații aici. Dacă ne uităm în jurul nostru, la normalitatea noastră, nu o putem vedea altfel decît așa. Asta pînă cînd aterizăm la altă slujbă. Acolo lumea e altfel, se schimbă întreaga noastră percepție și începem să ne adaptăm la noile reguli, noii colegi, parcă suntem mai atenți și la felul de a ne îmbrăca, parcă șefii ăștia chiar știu ce fac, iar colegii sunt mai orientați către viața de familie decît să alerge pe holuri cu hîrtii în mîini care nu aduc eficiență sau rezultate mai bune. În fine, putem spune: ce prostănac/ă am fost că am rezistat atît la fostul loc de muncă.” Sau: ”Doamne, se putea trăi altfel, iar eu m-am chinuit atît! De data asta, îmi permit și o vacanță pe an!”

pe un drum de taraDe ce-am rezistat atît? Motivele sunt diverse: din obișnuință, din comoditate, din lene sau pentru că nu ne-am imaginat că poate fi mai bine. Pentru că ne-a fost frică să renunțăm la ce nu ne face bine pînă cînd n-am mai știut că nu e normal să ne simțim așa de rău.

Apoi mai e spălarea pe creier cînd deja începi să te mîndrești că o duci rău, ești un erou al neputinței, al dependențelor tale, ești o victimă programată zilnic să fie așa și cînd îi vezi/miroși/simți pe alții că fac un pas dincolo de cercul în care te învîrți, te superi pe ei. Ori, exact ca în pilda lui Hawkins, încerci să-l tragi înapoi pe dezertor.

Abandonul în brațele lui fie ce-o fi”

Există în engleză un verb foarte frumos care are o traducere aproximativă în română, dar care nu reușește să redea toate valențele verbului “a renunța” din română. ”To surrender” cu sensul de „a te preda”, „a ceda”, „a capitula”, „a renunța”, „a te lăsa în voia cuiva…”

E ca atunci cînd după ce ți-ai bătut capul cu o problemă și ai încercat toate soluțiile pentru a o rezolva și n-ai ieșit la cap cu ea, o lași baltă pentru că oricum n-ajungi nicăieri. E ceva ce nu se lasă/nu vrea să fie rezolvat. Oricît de frustrant ar fi, mai ales pentru cei foarte ambițioși cărora nu le place să lase în urmă probleme nerezolvate, pînă la urmă cedezi, capitulezi, renunți.

Un obstacol în calea cunoașterii temerilor din propria minte este teama de părerea celorlalți. Nevoia de a cîștiga aprobarea altor persoane este prezentă în mintea noastră precum o continuă iluzie. Și tot înainte cu 5 ani de a-mi pica în brațe cartea lui Hawkins scriam despre Obsesia imaginii... 

De aceea cred că înainte să ajungi să cauți sau să-ți iasă în cale “Letting Go” trebuie să te fi inițiat deja pe un drum al (re)cunoașterii de sine. Este pentru avansați. Dar prinde bine și celor care dau întîmplător peste ea. Apoi, mai sunt oameni care, deși nu se hotărîseră să întoarcă spatele unei vieți comode, au citit și au aplicat învățăturile din această carte tocmai pentru a obține o viață și mai comodă. Ca bonus, pe lîngă asta s-au declanșat și alte procese care i-au mai curățat de egoism sau de mînie.

IMG_20150712_145144Examinându-ne viața retrospectiv vom vedea că fiecare greșeală de-a noastră s-a bazat pe o opinie. De obicei, a altora. Opinia că nu ești în stare să te întreții singur/ă, opinia că te vei rătăci dacă vei călători singur/ă, opinia că nu vei termina facultatea, că nu o să fii fericită lîngă bărbatul ăsta sau astălalt, opinia că nu ești bună pentru fiul cuiva etc.

Renunț la opinii sau mă abandonez cu totul Universului din mine… important e să-l cunosc sau măcar să pornesc în căutarea lui.

Spălarea pe creier

Pentru că trăim într-o lume plină de șarlatani, de șmecheri care vor să profite de pe urma îngăduinței sau a generozității inimii altora, aceștia se vor specializa în viclenie, vor deveni experți și aproape că după ce ieși păcălit dintr-o situație nu-ți vine să crezi că ți s-a întîmplat una ca asta. Dacă intri într-o întîmplare cu mulți șarlatani, de obicei aceștia vor reacționa negativ dacă pui prea multe întrebări. Se fac arici și devin agresivi. Așa că experiența de sceptic nu strică, fie și pentru ca să-i scoți din pepeni pe cei care vor să profite de pe urma ta. A te dezvolta spiritual nu înseamnă să închizi ochii la fărădelegile care se întîmplă, nici să trăiești în bula ta zen, ignorînd ticăloșia din jur. Nu. A te dezvolta spiritual înseamnă să nu mai poți fi exploatat de nici o altă situație, om, replică sau carte care ți se pare că te-a făcut să descoperi gaura din macaroană.

“În schimbul unui lucru absurd, buzunarele ne sunt ușurate de o mulțime de bani. Situația devine de-a dreptul amuzantă în cazul persoanelor care se mîndresc cu faptul c-au fost exploatate în cea mai mare măsură. Mîndria asociată snobismului este, poate, cea mai arogantă dintre toate”, spune Hawkins în Calea renunțării.

Este vorba despre o renunțare conștientă la sentimentele negative pe care ți-ai construit viața de-acum.  “Pentru a ieşi din această situaţie, trebuie să recunoaştem că suntem responsabili de a fi acceptat negativitatea şi că am fost dispuşi să o credem. Din acest punct, calea de ieşire este aceea de a pune totul sub semnul întrebării. Există multe modele ale minţii. Unul dintre cele mai recente îl constituie analogia dintre minte şi calculator. Putem privi conceptele minţii, gândurile şi sistemele de convingeri, ca pe nişte programe. Ca programe, ele pot fi interogate, anulate, derulate înapoi; dacă dorim, programele pozitive le pot înlocui pe cele negative. Aspectele mai meschine ale propriei noastre persoane sunt foarte dispuse să accepte programarea negativă.”

Cu alte cuvinte, partea meschină din noi este atașată de ceea ce este familiar, oricît de dureros ar fi acest lucru. Aproape că ne place să trăim o viață sărăcită și parcă ne și priește toată negativitatea care o însoțește: să-i critici mereu pe alții, să te simți plin de sine, să te lupți mereu să cîștigi, să ai dreptate întotdeauna, să plîngi după lucruri trecute, să te temi de viitor, să-ți lingi mereu rănile, să tînjești după confirmări, să cauți iubire…

IMG_20150816_182851Ce sunt sentimentele

Ca să poți renunța la sentimentele în care înotăm fără să le dăm de cap, va trebui să le înțelegem mai întîi. În cartea lui Hawkins se trece treptat de la înțelegerea depresiei, apatiei, suferinței, fricii, dorinței, mîniei, mîndriei, curajului la trecerea unui nivel mai înalt de acceptare, iubire și pace a minții. Iar exemplele pe care le dă pentru fiecare sentiment în parte îl ajută pe cititor să depisteze mai bine situațiile din viața lui, cele pe care vrea să le corecteze sau cele pe care le-a corectat deja.

Fiecare dintre noi avem o limită pînă la care putem conține sentimente negative. Cînd s-a eliminat presiunea din spatele emoției, acea emoție nu mai apare. De exemplu, se renunță constant la frică pentru o vreme, pînă cînd, la un moment dat ea s-a consumat. Devine apoi mai dificil sau chiar imposibil să mai simți frică. Energia fricii pur și simplu nu mai este acolo. Mînia și ea se diminuează progresiv, astfel că nici o mare provocare nu reușește s-o stîrnească. O persoană care simte foarte puțină frică sau mînie este o persoană care simte iubirea. 

Aproape 500 de pagini despre cum să renunți la ce te face nefericit . Cam cît de bună credeți că este cartea aceasta? Citiți-o, fie și pentru simplul fapt că după lecturarea ei, lumea exterioară va înceta să vă mai manipuleze și veți deveni mai puțin vulnerabili în fața programatorilor profesioniști din mass media și din politică, dar mai ales nu veți mai simți nevoia interioară de a obține aprobarea nimănui pentru schimbările din viața dvs. În schimb, veți fi mai stăpîni pe sentimentele și emoțiile dvs. și veți renunța să mai faceți scenarii negative care să se transpună în realitatea înconjurătoare. Nu e deloc simplu, dar e un pas important.

11667345_1629085230663180_6786032923086307343_nCitiți-o fie și pentru că sau mai ales că vă puteți transforma dintr-o persoană incisivă și neîngăduitoare, cinică sau nefericită, într-una care conștientizează frumusețea din jur și în cîteva luni vă puteți schimba viața la 180 de grade, doar pentru că ați citit-o.

Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii Cartea Daath, alături de celelalte din colecția David R. Hawkins. Tot pe site-ul editurii veți găsi mai multe informații și despre autor.

Lectură plăcută!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 7 septembrie 2015

    […] David R. Hawking – Letting Go. Calea renunțării (a cărei recomandare o aveți aici, pe Mala Hierba) […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *