La școala ”Nicolae Tonitza” din Constanța curg ilegalitățile pe bandă rulantă

La ”Nicolae Tonitza”, școala cunoscută cu nr. 39, e război între directoare. Directoarea principală, dna Florica Butuc, proaspăt instalată în funcție, și directoarea adjunctă, dna Felicia Malaxa, care nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume (dar numai în cadru restrîns).

Ca în orice ședință de Consiliu de Administrație, cele două directoare au avut contradicții fie pe încadrările făcute fără să se consilieze una pe cealaltă, fie pe opționale și pe străinii care intră pe programul de achiziții al școlii, dar mai ales pe concursul pentru postul de secretară, care, după spusele dnei Felicia Malaxa nu a fost corect organizat. Am pornit cercetarea să vedem cum stau lucrurile, știind deja că, în ultima vreme, concursurile cu dedicație au devenit o practică obișnuită în România.

Se caută secretară! Pardon, concurs pentru o anumită secretară!

Concursul de secretar de școală trebuie să parcurgă cîteva etape bine stabilite de lege. Mai întîi se publică un anunț în Monitorul Oficial, apoi se stabilește o dată pentru concurs (care ar trebui să rămînă bătută în cuie, lucru care nu s-a întîmplat la Școala 39), apoi se anunță concursul pe forumul Inspectoratului Județean, cu data la care are loc și cu condițiile de participare, tematică și bibliografie, pentru ca totul să fie cît mai transparent. Anunțul trebuie pus și la intrarea în școala unde se va ține concursul, dar trebuie publicat și într-un ziar local (cu vizibilitate sau rating, mai nou) sau chiar în mai multe ziare (de preferat) cu toate detaliile de participare, astfel încît să ajungă la cît mai mulți oameni care vor să se înscrie și să ocupe postul de secretar/ă.

Locul unde se dau concursuri cu dedicație

De Ziua Educației nu se dă concurs pe nicăieri

Cum fosta secretară a ieșit la pensie, iar cea angajată temporar s-a îmbolnăvit, proaspăta directoare, Florica Butuc a organizat concurs, dar a schimbat data concursului de pe 5 octombrie pe 6 octombrie (cum se întîmplă de obicei cu toate concursurile cu dedicație), pentru că afirmă dumneaei: ”Pe data de 5 a fost o zi liberă și de aceea a fost mutată ziua concursului pe data de 6 octombrie.” Ne-am uitat în calendar și data de 5 octombrie a căzut într-o marți, dar era Ziua Educației și, evident, tot ce a mișcat în educație, de la miniștri la învățătoare, au avut liber. Numai că noua zi de concurs a fost anunțată intern, de la o zi la alta, astfel că singura persoană care a știut de această modificare s-a și prezentat la concurs și a fost imediat angajată. Surprinzător!

Directoarea adjunctă are COVID și nu poate vorbi

Contactată telefonic, doamna Malaxa nu a mai recunoscut obiecțiile avute în ședința de consiliu, deși acestea au intrat în posesia redacției sub formă de înregistrări. O acuza pe dna director principal, Florica Butuc, că nu a făcut încadrările, a dat orele la clasă după bunul ei plac. Însă la telefon, dna Malaxa Felicia a fost lovită brusc de amnezie și de Covid: ”nu știu nimic, sunt în concediu medical, pentru că am fost depistată pozitiv cu Covid.”

Se va detensiona atmosfera?

Nu se știe. Dna director Florica Butuc, pe de altă parte, ne-a explicat: ”Sunt directoare din septembrie la scoala ”Nicolae Tonitza”. Nu am mai avut o astfel de funcție. De aceea nu-mi permit să fac greșeli”. (Și totuși le-a făcut!) ”Sunt la început de directorat. Secretara noastră de acum a intrat prin concurs, unul organizat conform legii. Nu știu cine e, am cunoscut-o în perioada concursului și acum că s-a angajat. Într-o ședință de consiliu se spun multe, în principal lucruri pe care trebuie să le îndreptăm. Cele care pot fi rezolvate imediat, le rezolvăm imediat, cele care sunt de durată, le supunem spre analiza Consiliului de Administrație.”

S-a rezolvat cu ”suntem corecți pînă în pînzele albe”. Dar totuși, de ce se pun niște date aiurea într-un concurs? Și după aceea de ce schimbi data fără să mai anunți pe nimeni? Întrebările sunt retorice, desigur. În țara concursurilor aranjate, unul în plus ce mai contează?

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :