Japonia, o dragoste fără sfârșit

Japonia este un subiect fără sfârşit pentru mine. M-am cenzurat cât am putut pentru articolul acesta, dar admir civilizaţia japoneză atât de năvalnic încât aș tot vorbi. Are un autentic atât de performant încât îţi ajunge direct în suflet. Şi acolo şi rămâne. Japonia tradiţională mă fascinează, pur şi simplu. E dincolo de înţelegerea mea de unde vine puterea asta de atracţie. Sigur că şi Japonia cea nouă e un aspect de considerat însă deschiderea ei faţă de America a erodat o foarte frumoasă poveste de cultură. Este preţul pe care îl plătesc globalizării, probabil.  Lucrul ăsta e foarte vizibil în Tokio.

Life-time experience

Japonia este o experienţă prea personală să poţi să o împarţi cu cineva. Simplitatea, ordinea, stricteţea, claritatea  te inundă brusc şi te marchează individual. Cred că în Japonia îţi trăieşti povestea singur indiferent cu cine mergi.  E prea multă şi prea diferită să ai şi timp să schimbi impresii. Te copleşeşte. Fiecare dintre noi, cei care am fost pe acolo, am avut lucruri diferite de găsit şi de luat. Unii au avut şi de lăsat…

În  Tokio am rămas câteva zile. Apoi în Kyoto am stat 10 zile. Dar aş fi putut să stau o viaţă acolo. Aerul e verde în oraşul ăsta. Grădinile sunt perfecte, indiferent că sunt mari sau doar răsărite într-o căniță. Dacă nu au spaţiu, japonezii îşi fac grădină într-o farfurie, într-o ceaşcă și tot îşi fac! J Copacii sunt tunşi şi coafaţi cu mare atenţie. Firele de iarbă… Am văzut pe cineva care tăia fir cu fir iarba – era probabil o formă de meditaţie sau judecând după cât sunt de impecabile toate acolo poate este chiar un proces de a face astfel lucruri. Am aflat că sunt şi oameni care consideră că lucrurile sunt perfectibile fără limită.

Japonezii sunt foarte simpatici şi haioşi

L-am întrebat pe un domn cum să ajung la un capăt de hartă. După ce mi-a explicat hotărât în, desigur japoneză, ce este de făcut, văzându-mi incertitudinea, mi-a făcut semn să-mi mai folosesc şi nasul dincolo de hartă şi sigur ajung. Apoi s-a pus pe râs! Asijderea şi eu! Când aveam chef de râs, era suficient să întreb pe cineva ceva! Foarte mult se implică până şi când trebuie să-ți dea directive. Ei îşi asumă tot ce fac. Manifestările lor sunt complet amuzante. Sunt atât de autentice încât ai senzaţia că stai de vorbă cu nişte copii.  

Harta este o pacoste pentru că realmente îţi foloseşti mai mult nasul decât logica să ajungi unde îţi trebuie. Semnele lor de îndrumare și circulație sunt în preponderență în japoneză deci… fie ştii, fie mai mult ghiceşti. Culmea e că ceva te ajută să bănuieşti bine de fiecare dată! Nu prea ai cum să te încurci, deşi chiar nu înţelegi nimic. Sună cam straniu însă acolo aşa e: altfel.

Staţiile de autobuz au nişte sisteme cu bile colorate care te anunţă în ce staţie este maşina pe care tu o aştepţi. E distractiv total, căci tu îţi urmăreşti bila, să zicem, verde. Şi vezi cum se tot apropie de staţia în care tu eşti. E o cutie cu bile! J Nu de puţine ori ţi se cam blochează creierul încercând să înţelegi ce se întâmplă cu oamenii ăştia. Cum au ajuns şi rămas la cutia cu bile care te anunţă când îţi vine maşina. 

Sunt oameni foarte veseli când nu sunt foarte serioşi. Da! Sună ambiguu, dar cam aşa e! Odată ce sunt în faţa ta, devin brusc foarte atenţi şi preocupaţi de cum să comunice cu tine. Îi vezi că fac eforturi şi să te înţeleagă şi să-ţi dea o informaţie. Sunt deschişi şi receptivi şi probabil că din cauza asta foarte buni comunicatori.  Ţin cont de tot ce le zici şi iau în consideraţie orice.  Şi sunt absolut convinşi că ceea ce le spui este adevărat! Încercam într-o zi să găsesc o casă de schimbat bani. Într-un sfârşit am găsit într-un fel de mall. M-au întrebat dacă am de gând să cheltui banii în acel loc, le-am spus că nu şi au refuzat să-mi schimbe banii, mi-au spus că ei fac acest serviciu doar pentru cei care au de gând să cheltuiască acei bani în acel mall. Atunci am spus că voi cheltui banii schimbaţi în acel loc. Rezultatul a fost: amabilitate maximă şi bani schimbaţi pe loc! Fără urmă de îndoială, de neîncredere, de de ce ai zis aşa şi nu invers prima dată… Pur şi simplu!  Asta era răspunsul care putea să declanşeze un proces de schimb de bani. Au reguli şi proceduri pentru orice!

Arta empatiei japoneze

Şi ştiu foarte bine să-ţi facă daruri. Uite un exemplu: era cald şi umed, deşi sfârşit de septembrie (umblau cu batiste pe cap). Eu aşteptam un autobuz. Un bătrânel a ieşit dintr-un magazin cu o tavă pe care erau cele mai minunate 2 ceşti cu ceai pe care le-am văzut vreodată. Aşa, pur şi simplu! Ni le-a oferit şi a plecat.

Îţi dau din timpul lor, te privesc direct în ochi, zâmbesc politicos şi te ascultă. Şi mai ştiu şi să zică NU clar şi răspicat. Interesantă combinaţie asta de DA până în pânzele albe unde pe urmă dai de cel mai hotărât NU posibil. Gen, sunt 3 oameni la o terasă. Dacă unul dintre ei nu consuma nimic, niciunul nu are voie să se aşeze la masă, deşi nu e nimeni pe întreaga terasă. Aşa e regulă, aşa se face. Nimeni nu stă să se întrebe dacă e bine sau nu. Aşa e, aşa procedăm. Hotărât! Asta e remarcabil în Japonia. Există reguli pentru absolut orice, iar oamenii nu se întreabă, nu le discută: le execută.

Apoi să te ferească toţi sfinţii să stai la vreo coadă, să te grăbeşti şi vreun turist distrat în faţa ta să plece fără să-şi ia în întregime restul. Se închide casa, torente de scuze şi plecăciuni înainte să o ia la goană după om să-i dea moneduța care a rămas. E uluitor! Toţi se înclină şi salută şi îţi mulţumesc, toţi îţi dau orice cu 2 mâini. Niciodată cu una! Au gesturi rotunde.

Fac sport, dimineaţa, seara, oricând şi indiferent de vârstă. Moşneguţii trecuţi de 80 de ani nu se dau în lături de la sport. Ba dimpotrivă! Ah da! E ceva care m-a distrat complet: au nişte pantofi ieşiţi din orice modă, chiar şi cea comunistă. Nişte trocacele urâțele de tot! Sigur că nu vorbim de cele tradiţionale, ci de cele foarte contemporane, indiferent că-s purtate de oameni tineri sau mai vârstnici! Şi nu se dau cu parfum! Sau se dau însă nu miros a parfum când treci pe lângă ei.

Taxiuri colorate

Metroul este o senzaţie. Linii peste linii. Bilete care se vizează într-o maşinărie când treci de pe o linie pe alta. În vagon de metrou, oamenii fie dorm, fie sunt cu nasul într-un telefon. Nu se uită nimeni niciunde! Conductorii au mănuşi albe. Şoferii de taxi au mănuşi albe şi dantela pe scaun. Taxiurile sunt colorate în fel şi chip – ca nişte bomboane. 

Mâncare sănătoasă și zgomotoasă

Totul are un ritual anume. Mâncarea e o adevărată poveste. Îi mulţumim peştelui că s-a sacrificat pentru noi, orezului că a crescut, celor care l-au cules că… Şi tot aşa! Toate sunt făcute foarte conştient, foarte în prezent. Fiecare fel de mâncare înseamnă câteva vase şi culori şi arome! Au un mod anume de a fi! Dar supa se consumă cu zgomot şi cu castronul dus direct lângă gura! Aşa de nu înţelegi nimic! 

Temple şi grădini – podoabe

Ai putea să stai o vacanţă liniştit într-un templu. Fiecare obiect e un simbol, fiecare relaţie a lui cu alt obiect este o poveste. Şi apoi fiecare înseamnă ceva în funcţie de cât poţi şi ştii tu. Totul e aşa cum vezi tu că e pentru tine. Şi totul se schimbă în fiecare clipă. Tocmai de aceea prezentul e foarte valoros pentru că trece cu fiecare clipă.  Japonezii pot sta ore întregi uitându-se la o grădină de nisip cu 5 bolovani în ea. Dar pentru ei e un întreg univers acolo! Vezi diferit în funcţie de unde stai. Perspective. Fiecare piatră şi bucăţică de nisip înseamnă un lac, o mare, un vapor care se duce… un val care etc! Le vezi când eşti pregătit să le vezi. Până atunci doar le cauţi. În linişte! Ape cu poduri, grădini cu izvoare, camere cu duşumele care scârţâie în mod intenţionat astfel încât să auzi de vine cineva nepoftit. Şi curăţenie dincolo de orice fel de înţelegere a noastră. Ai senzaţia că totul a fost scos din ambalaj acum, în acest moment, iar tu eşti primul utilizator.

Acelaşi tipar oriunde! Ţi aş putea spune şi despre WC urile lor. Ai o întreagă relaţie cu ele! Îţi cânta, te încălzesc, te spăla, te orice vrei. Sunt adevărate experienţe. Private, dar surprinzătoare! Şi acolo eşti nevoit să stai vigilent!  

Învăţături japoneze

Am învăţat ce înseamnă simplu şi delicat. Cum e să îi dai cuiva atenţia ta cu toată dăruirea. Ce înseamnă să fii prezent în viaţa ta. Am învăţat că orice lucru ajunge să fie perfect când îşi aruncă toate cele netrebuitoare, când devine cel mai simplu. Nu banal, nu comun, ci simplu. Când simţi ceva, simţi pur şi simplu. E natural. Vine din natura ta de om. Aşa e totul la ei: e făcut şi răsfăcut până devine natural. Totul este armonie şi lucrurile sunt căutate spre perfecţiune.

Kyoto este o bijuterie, o minune de oraş, templele, grădinile, străzile, fântânile, lumânările de piatră, căsuţele de lemn, hainele, cântecul păsărelelor de la semafor când e verde (!!!) sunt parcă de pe altă lume. Te debusolează şi impresionează şi cucereşte pe loc.

 Zâmbetul oamenilor, aproape că naivitatea sau bunătatea lor, timiditatea, reţinerea şi totuşi dârzenia şi determinarea lor e o combinaţie uluitoare. Modul în care se îmbracă: multe nuanţe între alb şi negru. Simplu, dar perfect într-un mod pe care nu ştiu să-l spun. 

În  Kyoto m-am simțit pe mine cel mai bine. Simplitatea lucrurilor din jur te forţează să dai jos tot ce crezi tu că eşti şi ştii. Şi uite aşa, rămâi cu ce simţi. Te trezeşti dintr-o dată că vezi ce simţi. E o foarte frumoasă experienţă. E un loc care te curață şi te umple în acelaşi timp.

Băuturi, mâncare și ceai

M-aş întoarce tot cu cineva deschis şi curios de locul ăla.  M-a marcat totul până şi supermarketul plin de semne pe care nu le înţelegeam! Mi-a plăcut negrul pe alb. E mai multă claritate acolo. Am şi un negativ însă: cafeaua lor care este foarte diferită de ceea ce numim noi bună! Şi foarte amuzant este că ei îşi anunţa menul cam aşa: băuturi, mâncare şi ceai! J 

”M-a durut revenirea acasă”

O mare tristeţe şi furie. Nu-mi venea să accept că aici este atât de foarte diferit. Iar aici era Madrid unde poposit pentru o săptămână înainte să mă întorc în Bucureşti. M-am închis în casă şi am citit cărţi despre Japonia, scrise de autori japonezi. Refuz total! Mă durea aşa de tare revenirea încât aveam un dispreţ complet prostesc pentru tot ce era în jurul meu. Copilării… Cu alte cuvinte, am fost în Japonia şi nu am învăţat nimic!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Hotaru spune:

    Superb articol mi-a placut ft mult,si eu iubesc Japonia,M-am indragostit de Japonia prin clasa a-VII- si de atunci nu am mai scapat…o sa iti las id-ul meu,mi-ar face mare placere sa vorbim ore intregi desprea aceasta tara superba~hotaru_chan95@yahoo.com

Comentează :