Iubirea – cel mai bun aliat

Marţi după-amiază. Printre chiştoace de ţigări, cafele cu lapte sau fără lapte, lungi sau scurte, capuccino sau latte, apă plată şi limonadă, mă aflu într-un grup vesel care, după o zi lungă, dezbate esenţa vieţii.

Darwinişti, creştini, atei, adepţi ai altor religii sau a propriilor religii, fiecare avem câte o părere şi pe rând, în opoziţie sau prin alianţă la credinţa celorlalţi ne exprimăm cu tărie, dar şi respect, părerile subiective şi sentimentele.

Aş putea să scriu pagini întregi şi uneori v-aş surprinde râzând, alteori oftând sau pe ascuns ştergându-vă lacrima din colţul ochiului. Nu de puţine ori, aţi simţi poate nevoia să săriţi la gâtul unuia sau altuia dintre noi, profanii cu credinţe. Nu e important.

E doar extraordinar, totuşi, că am fost cu toţii de acord că, indiferent cine suntem, cum am apărut pe pământ, ce religie avem, ce menire în vieţile noastre şi ce scop în lumea asta, un singur lucru ne leagă: iubirea.

Ne naştem din iubire, facem cel mai bine lucrurile pe care le iubim, mâncarea cea mai bună iese atunci când e făcută cu dragoste, suntem cei mai sănătoşi, activi, frumoşi atunci când suntem îndrăgostiţi şi tot atunci ne merge cel mai bine. Iubirea este cea care îi apropie pe oameni, care îi ajută să se nască şi să renască, să înfrunte timpul, greutăţile. Iubirea şterge lacrimi, alina suflete, dă aripi, forţa, naşte şi creează.

Și unde dragoste nu e, nimic nu e” spune Marin Preda în ”Cel mai iubit dintre pământeni”.

Ani de zile am crezut că nu mai sunt o fiinţă religioasă. Azi am descoperit că am multe întrebări şi prea multe răspunsuri. Totuşi, dacă iubirea este şi ea o religie, atunci s-ar putea să încep să cred în ea. Nu am ajuns întâmplător aici. Ceilalţi s-au grăbit să ne impună reguli, biserici, vinovăţii, păcate. Prea puţini au avut înţelepciunea să ne vorbească despre „de ce iubirea”.

Se pare că Dumnezeu a rostit că el este credinţa, iar credinţa este iubirea. Se mai pare că a mai spus să îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Nu este acest Dumnezeu destul de inteligent oricine ar fi el sau ea?

Psihologic vorbind, dacă nu te iubeşti pe tine, nu poţi iubi nici pe altul, căci cum ai putea dărui ceva ce nu cunoşti sau nu ai? În viaţa de zi cu zi, atunci când faci lucruri pe care le iubeşti, timpul capătă o altă dimensiune, la fel şi rezultatele a ceea ce faci. Biologic vorbind, îmbătrâneşti fix dată cu timpul care simţi că s-a scurs când ai făcut ceva. Nu aiurea, când te apasă lungi supărări, parcă au trecut ani peste tine, iar o clipă de bucurie simţită în toată fiinţa, îţi şterge bătrâneţea sau urâţenia de pe faţă.

Există un curent nou care te readuce la o legătură sănătoasă cu tine şi te reînvaţă iubirea. Mi se pare uneori prea mult şi prea departe de realitatea practică. Şi totuşi, azi am avut revelaţia că singura metodă, care a funcţionat vreodată eficient în ceea ce am făcut în viaţă, a fost iubirea şi credinţa din suflet şi cu bucurie în ceea ce am făcut.

Iubirea şi generozitatea afectivă fără limite sunt singurele care funcţionează atunci când încerc să le fac educaţie copiilor mei. Dacă am semănat orice altceva, am cules furtună.

Credinţa în cei care mi-au sprijinit proiectele şi în însăşi menirea proiectelor mele le-au urnit, dar necredinţa şi mutarea atenţiei către bani, orgolii şi sentimente negative, le-au distrus.

Atunci când m-am iubit mai mult pe mine, i-am iubit şi pe ceilalţi. Atunci viaţa şi-a întors cu generozitate zâmbetul către mine. Pe scurt şi fără să scotocim prea mult într-un subiect fără limite, iată concluziile:

Nu contează cine suntem, de unde venim şi încotro mergem, important este să simţim ceea ce trăim, să punem suflet în ceea ce facem, să învăţăm să dăruim şi să primim iubire. Crezi că iubirea poate salva omenirea? Da, iubirea poate salva însăşi existenta planetei.

Gândeşte-te un minut:

Dacă îţi iubeşti suficient de mult copiii şi propriul viitor, trebuie să iubeşti viaţa acestui pământ, sădeşte din suflet un copac, mergi o zi măcar fără maşină, opreşte apa când nu ai cu adevărat nevoie de ea, stinge lumina atunci când este de prisos.

Nu îţi iubeşti vecinul? Dar de ce să te consumi urându-l? Stresul este cea mai mare otravă pe care o aduci în organismul tău. Ia gândeşte-te cum ar fi ca de mâine să-ţi exersezi iubirea cu vecinul pe care nu-l suporţi:

  1. Fie crapă de şoc
  2. Fie îţi va întoarce iubirea

Oricum ar fi, iubirea îţi va fi fost un bun aliat.

Eşti în mijlocul unor certuri ultramegaoribile cu el/ea? Trage aer în piept şi brusc ia-l/ia-o în braţe şi apropiaţi-vă inimile preţ de câteva secunde. Ce crezi că îţi va aduce acest moment de iubire? Îţi recomand acelaşi lucru într-o ceartă cu copilul. Dar ţine-l cu spatele la tine iniţial, până îi trece furia (şi ţie). Şi exemplele pot continua.

Eu astăzi am ales. Voi exersa la şcoala iubirii până îmi va deveni religie. Apoi mă înscriu la cursul de cum să le ierţi greşiţilor tăi…sau cam aşa ceva….

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *