Iubirea ce arde fără să mistuie

1395112_747114975381737_2321662039844416168_n‘Înfige-mi-l în tâmplă și lasă-mă să zac – îmi zice în timp ce își acoperă față – referindu-se la pixul așezat peste biletul de pe masă.

– Pe bune?! Mă trezești în miezul nopții pentru asta? Dacă îmi ziceai, luam măcar o sticlă de vin, să mă înec și eu în ceva cât tu înoți în lacrimi.

Pentru o clipă se oprește din smiorcăit și mă privește cu furie:

– Ce fel de om ești… sufăr ca un câine și ție ți-e gândul la băutură!

– Nu mai pot să ascult trează aceeași poveste, câinele care suferă sunt eu! Au trecut ani de când te-ai despărțit de omul ăla! Admite: nu mai sunteți împreună!

– Ești o bestie! Crezi ca nu știu? Te-aș suna pe tine să vii în noapte dacă aș avea pe altcineva alături?

– Recunoște!

– Ce?

– Că de fiecare dată când te simți singură îți cășună pe bietul om, care cine  știe, poate chiar o fi fericit, sughițând inexplicabil de des, dar bine.

– Îți arde de pilde?

– Niciodată după miezul nopții, căci asta mă înfurie, amintindu-mi că ar fi trebuit să dorm! Așadar ori recunoști că ai o problemă, ori nu mă mai chemi niciodată la orele astea, cu excepția cazurilor de urgență. Ori mă suni din timp și programăm…

– Dar e cu caz de urgență! îmi retează vorba. Tu nu înțelegi (aici devine isterică și i se ridică vocea în cap) că nu mai am timp?!

– … timp să…

Ai 28 de ani.

– 29 în 2 luni! înțelegi!? 30 în curând! Viața mea înseamnă: birou-acasă, sală uneori, poate vreo întâlnire de complezență cu vreo colegă la fel anostă ca și mine. Simt că viața mă trăiește, blazată; până și ieșirile de duminică au ca temă diferite aspecte referitoare la job, de parcă m-a acaparat cu totul…și parcă e un zid… îmi zice printre lacrimi…  Nu mă mai găsesc pe mine, cum să îmi găsesc marea iubire? Mă gândesc la el pentru că știu că m-a iubit, știu că m-a văzut și plăcut așa cum sunt, vreau să recuperez prin ochii lui ce a mai rămas din mine…

Aș vrea să-i spun că iubirea care te caută te găsește; una dintre iubirile mele m-a zărit pe stradă și pentru că mă grăbeam și m-a pierdut, m-a căutat și m-a găsit; alta mi-a bătut pur și simplu la ușă. A intrat și n-a mai plecat o perioadă. Pe altele le-am căutat eu, e drept. Nu-i zic nimic însă, o îmbrățișez doar, strâns.

– Vezi, tu, nu mergea acum sticla aia de vin? îi zic la un moment dat, gândind că a

ațipit în prinsoare.

– Ba! Necesitam ceva mai tare! ..râde..

Râs cu plâns. E bine. Din când în când revine această criză, ca un revers al programului prelungit și al singurătății; mă cheamă: vin cu vin, sau înghețată sau bomboane, mereu cu șervețele; a doua zi e ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De data asta când mi-a telefonat, mi-a zis că e altceva:

– Am venit nepregătită, să știi! i-am spus pe când îi țineam capul în poală și-i ștergeam lacrimile cu palmele goale.

– Vorbește-mi!

– Ce aș putea să-ți spun?

– Vorbește-mi despre ce ți-am mărturisit mai devreme, și nu mă face să repet, că nu mai pot!

– …în primul rând, cred că ar fi ceva de discutat referitor la egoul exacerbat, apoi cred că dincolo de natura profesiei- indiferent că ești medic, avocat, inventator sau star de cinema – ești OM – aici e măreția! Să poți rămâne om indiferent de rolul pe care îl joci în societate. Mulți cred că adevărata provocare este sa ajungi sus; de fapt de multe ori poți să fii sus și totuși să fii jos și invers. Important e să cunoști drumul spre culme și să  poți să te întorci de unde ai plecat fară efort. Când această pendulare se face astfel cu bucurie, poți spune că ai reușit să fii la mijloc abia. Mirajul în care trăim ne forțează uneori să rămânem în haina profesiei- riscăm să rămânem directori și acasă, judecători în familie, luptători în așternut… lepădându-ne de noi…

erter– M-am lepădat de mine, crezi?! îmi rupe șirul gândurilor.

– Cred că ai uitat să te bucuri cu adevărat, sau mai bine zis, ai pus ca prioritate cariera.

Îmi pare că nu o ajută foarte mult cele auzite. Încerc altfel:

– Poți să ai faimă, renume, avere și încă să cauți fericirea și totuși, să nu ai nici unele din toate și să o fi găsit deja!

– Am fost fericită! o aud scormonind în minte printre gânduri. Îmi place vata de zahăr, plimbarile prin vie, să înalț zmee de hârtie, s-adulmec flori, să suflu-n păpădie…zice apoi și își acoperă gura, făcând ochii mari ca și când vorbele ar fi ieșit din gură fără voie. Apoi  izbucni în râs.

Am râs până în zori fără strop de lacrimă sau vin, exaltate sufletaște  parcă de trezirea sufletului ei. N-am mai văzut-o tristă de atunci. Apoi n-am mai văzut-o o vreme.

Ieri dimineață, mama ei mi-a telefonat, să-mi spună că în câteva zile Ana va fi mireasă. Mireasa lui Hristos. Mă tot întreb: ce-o fi fost scris pe bilet?!

Morala: Până când nu te găsești pe tine, nici adevărata ta iubire nu apare.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *