Irina cea mereu părăsită

tricouÎn condiţiile în care timpul actual s-a scurtat de la 24 la 16 ore pămîntene (după studiile lui Lee Smolin, fizician), înseamnă că avem responsabilitatea să facem ce trebuie cu timpul nostru, nu ce vor alţii.

E o provocare să rezolvăm din ce în ce mai multe sarcini în din ce în ce mai puţin timp. Dar, din moment ce le acceptăm pe toate, poate că unii dintre noi le şi merităm.

Uite-o pe Irina, de exemplu… Revine de fiecare dată cu bagajul ei de clişee şi idiosincrazii care o fac să fie atît de predictibilă. E o femeie frumoasă, Irina, e încă suficient de tînără și frumoasă să întoarcă nişte capete, dar suficient de matură să ştie ce contează.

Nu şi cînd vine vorba de viaţa ei sentimentală. Nu ascultă niciodată, vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte…

Irina, problema nu este vîrsta partenerilor pe care îi alegi, e doar o cifră de care te agăţi tu cînd vrei să găseşti explicaţia pentru ceea ce nu funcţionează între voi. Provocarea în relaţiile pe care le ai cu ei este diferenţa mare de statut, de aspiraţii, de moment. Nu poţi să-i ceri unuia de 25 de ani, oricît ar fi de matur, să nu se mai întîlnească cu prietenii lui să joace rummy. Ori joci și tu cu ei, ori îi spui pe șleau că îţi doreşti o cină romantică şi apoi sex nebun şi îl laşi să plece oricum, după. Fii directă cu ei, nici un bărbat cu experiență nu e radar, dar unul care a avut cel mult două-trei relaţii pînă acum şi nici una cu o femeie căreia să-i fi venit ciclu de mai mult de 5-10 ani. Fii rezonabilă sau caută un jucător din aceeaşi ligă cu tine.

“Nu suport bărbaţii bătrîni!”, zice ea.

“Bărbaţii nu sunt niciodată bătrîni pînă la cel puţin 60 de ani, îi răspund şi rîd, crede-mă, sunt unii mai verzi decît tine, de vîrstă cu taică-tu! Şi vorbeam de bărbaţi de acelaşi nivel, nu cu aceeaşi vîrstă sau nu ştiu ce obosiţi…”

“A plecat, să ştii, a plecat şi de data asta nu se mai întoarce niciodată! Ne-am certat dimineaţa, l-am dat dracului cu prietenii lui cu tot, am aruncat după el cu ceasul pe care i-l cumpărasem şi aproape i-am spart capul. Mi-a părut rău, dar nu i-am spus-o. I-am zis să-şi ia naibii bulendrele şi cd-urile şi chitara şi să plece. A plecat, înţelegi?! A luat nenorocitul de ceas şi boarfele şi gata…”

“Poate că e mai bine aşa, zic, în fond asta ai spus că îţi doreai, nu?! Mereu ai spus că e doar un corp ce poate fi înlocuit.”

Irina izbucneşte într-un plâns isteric. Rimelul îi curge pe obraji, îşi smulge cîte un fir de păr în timp ce îşi învîrte frenetic şuviţele pe deget. Şi se smiorcăie, ia cîte 3-4 şerveţele.

“Dă-mi ceva de băut, trebuie să beau ceva, sigur trebuie să ai!”

“Nu am, Irina, şi oricum nu ar trebui să bei, eşti cu maşina.”

Aveam şi eu nevoie de o pauză fiindcă nu ştiam omeneşte dacă să îi dau două palme să se trezească la realitate şi să vadă că este al o sutelea puştan cu care confundă sexul cu dragostea. Cîţi să o mai părăsească așa, de-amboulea ca să înţeleagă?Aveam nevoie de o pauză să găsesc cuvintele potrivite în care să îmbrac ce trebuia să îi spun. Nu a mai fost nevoie. A intrat val-vîrtej cu geanta pe braţ cu rimelul încă întins pe obraji, cu ţigara între degete…

56“Nu e ce crezi tu! Nu caut unul de nivelul meu, cum zici, fiindcă ăştia au totdeauna un trecut! Unul de care nu vreau niciodată să aflu, nu vreau să fiu pansamentul nimănui, înţelegi?! Vreau eu să fiu trecutul şi prezentul bărbaţilor din viaţa mea! Să închidă ochii şi să mă vadă pe mine! Tu nu o să înţelegi niciodată asta!”

A plecat. M-a lăsat mască. Nu îmi închipuisem că femeia asta are vreo urmă de sensiblitate. Poate nici nu are… poate suferă doar de cel mai feroce egoism… nu stiu.

Dar a plecat. Pînă cînd?

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *