Învaţă să rîzi. Învaţă să aştepţi

P1030041Cînd ne-am trezit, afară era deja întuneric, am ieşit în pragul refugiului la o gură de aer. Era ziua lui Dan şi aveam ceva gin la noi, măcar să ciocnim un pahar într-o ambianţă plăcută. Afară doi bărbaţi găteau ceva mîncare, nici acum nu ştiu ce a fost, dar tare bun gust a avut.

Dimineaţa, l-am găsit pe Mircea tot în faţa refugiului pe post de bucătar al expediţiei. Rocky adulmecă de la depărtare aerul îmbibat cu miresme ademenitoare, Dan ieşise şi el din refugiu pe jumătate adormit. Apare şi cabanierul, trece pe lîngă noi, dă să intre, se întoarce spre mine şi-mi zice “vezi că ai ceva pe faţă!” Abia ce mă spălasem pe dinţi şi eram sigură că iar am făcut vreo una, dau să mă curăţ, şi-l aud “nu, nu, nu acolo”. Îmi arată unde, mă duc spre oglindă, încă purtînd în oase amorţeala somnului, mă uit, nu văd nimic, mă uit mai bine, încerc să focalizez, nimic, îl mai întreb încă o dată unde, “hai mă, chiar nu vezi, uite, uite aici”, punînd mîna pe obraz, după care, rîzînd, mă întreabă: ce zi e azi?” şi eu “păi…1 aprilie, cred”. Atunci au bufnit toţi în rîs, realizez şi eu păcăleala şi-mi zic aşa ca pentru mine “las că nu e ziua trecută!”

Am mîncat cîte ceva, am pus rucsacul în spate şi am plecat la drum eu, Dan şi Cornel. După noi au plecat şi Tibi şi Mircea. Ne-am întîlnit toţi la Bordul Tomii. De data asta nu mai domnea acel senin din turele trecute, ci o mare de nori era suspendată deasupra noastră parcă în oglindă tot îşi mişca valurile nehotărîtă. Era o senzaţie de cald ciudată, veneau valuri-valuri de nori. Cît era nor mergeai la tricou, sau chiar la bustul gol, cum se făcea senin luai toate hainele pe tine de ger. Nu-i lucru curat mi-am zis, trebuie deschişi ochii bine, mai ales că peste tot urlau “risc de avalanşă mare”.

Dacă e ceva să îmi displacă este apă cu lămîie, iar atunci cînd plecam cu Clau ne luam apa separat, ştiind că ea mai are boala asta. Acum cu Dan, rucsacul fiind la el, nici nu m-am mai gîndit la asta. Îl văd undeva la 50 m mai sus de mine pe Dan în popas, cu sticla de apă în mînă. ÎI strig să mă aştepte să iau şi eu o gură. Ajung lîngă el şi văd pe faţa lui o încordare nefirească a muşchilor, îl întreb mai cu jumătate de glas “ce ai păţit”, şi rîde “a, nimic, doar am stors lămîia în apă şi a ieşit cam acră”. Nu aţi fi vrut să fiţi în locul lui în următoarele secunde, dar mai bine să întoarcem pagina.

P1030069Ne-am împrăştiat de-a lungul traseului, în faţă Cornel, apoi Dan, pe la mijloc eu şi în spate Mircea şi Tibi. Îl zăream pe Cornel tăind poteca spre custura Bucurei, încă puţin, da, a ajuns, e sus, ne face cu mîna, acum urmăm noi. Îmi revin amintiri de acum trei ani, aceeaşi porţiune, mai puţină zăpadă, multă gheaţă, şi acele urme de sînge pe albul zăpezii.Mă trec fiori reci pe spate, mă înfig bine în zăpadă şi-mi zîmbesc, “hai Anca, hai! asta ai aşteptat o iarnă întreagă, învinge-ţi teamă”. Mă ajunge Mircea, rîde şi-mi zice “hai, blondo, hai”. Merg în urma lui, e la trei metri distanţă, vine ceaţa, abia îl mai zăresc, urc, nu mai văd nimic în jurul meu, doar o vagă urmă de om în faţă, nimic altceva, trece ceaţă, abia îl mai zăresc pe Mircea, taie o cornişă şi iese şi el sus în creastă. E rîndul meu, totul în jur poartă amprenta verticalelor, mă uit după Tibi, începe şi el urcarea, înspre el hău cît cuprinde. În minte îmi răsună din ce în ce mai clar ca o poruncă cuvintele “să nu cazi aici, oriunde, dar nu aici”.

Trag aer în plămîni, înfig piciorul bine în zăpadă, bat următoarea urmă, mai mult de probă, şi mă ridic spre cer într-o verticală absolută. Nici să răsuflu nu mai am curaj, să nu stric echilibrul zăpezii pe un astfel de perete, încă un pas, mişcările îmi par lente şi greoaie, mai mult de treizeci de secunde nu a durat porţiunea aceea, dar mie mi s-au părut a fi trecut ore, timpul se dilată şi astfel îţi trăieşti teama la maxim, o conştientizezi în mîini, în picioare, în tot corpul. Tibi se uită de jos spre mine, îi simt privirea în spate, urcă, verific iar o urmă, forţez în cea veche, apoi uit de tot din jur grăbită să ajung sus pînă nu vine următoarea porţie de ceaţă ce o simţeam în ceafă suflînd rece, măcar să apuc să fac ceva poze din creastă, îmi zic. Şi se mai întreabă unii dacă sînt fotografii întregi la minte?

Încă un pas, încă, şi ultima forţare, gata! Sunt sus! Respir iar, acum mi-am dat seama că mai trebuie să şi respir (am rîs după aceea, gîndindu-mă la celebrul banc cu blonde şi respiratul). Am sub picioare tot Retezatul. Ceva mai departe, Cornel încerca să urce spre Peleaga. Apare şi Tibi, mai stăm la o vorbă, o gură de apă din aia acră, cu lămîie, că iar mi-am adus aminte.

P1030197Într-un tîrziu Tibi şi Mircea se hotărăsc să o ia la pas spre Peleaga, mă întorc spre Dan calmă şi-i zic, noi ne întoarcem, în timp ce-l priveam pe Cornel cu coada ochiului. Încep vociferări şi lamentări din partea lui Dan “am venit pînă aici, nu mă întorc!”, “hai mă, Anca, ce naiba”, să zicem doar că dezamăgirea plutea în aer. Degeaba am încercat să-i ofer argumente logice, în zadar, mă înţelegea, dar nu s-ar fi întors nici fript. Pînă la urmă singurul argument pe care a vrut să îl asculte şi pe care l-a urmat a fost cel pur feminin “hai, măi Dan, mă laşi să mă întorc singură, nu vezi cît de greu e de coborît, dacă păţesc ceva?”

Acum fetelor, poate vă întrebaţi de ce nu am aplicat tactica asta de la bun început. Păi cum mai puteam eu demonstra că bărbaţii sînt încăpăţînaţi chiar şi atunci cînd nu trebuie, cum zic ei cînd se rătăcesc “nici Columb nu a avut hartă, aşa că nu mă pune să mă duc să întreb încotro să mergem, las că mă descurc eu ”. Degeaba le spui “da, dar Columb s-a rătăcit, şi încă grav, din India a nimerit în….” continuarea o ştiţi şi voi.

De ce am vrut să ne întoarcem? Nu aveam colţari sau piolet, dar nu asta ar fi fost cea mai mare problemă, intuiţia îmi spunea că ceva nu e în regulă, îl vedeam pe Cornel, ştiam cît de repede poate să meargă, plecase de lîngă noi de mai bine de o jumătate de oră şi abia înainta, mergea mult, mult prea încet, ceva trebuia să fi fost în neregulă. Seara la refugiu cînd s-au întors şi restul primele cuvinte din partea lor au fost “bine că nu aţi venit! Bun instinct ai avut, v-ar fi fost imposibil”. Era strat de gheaţă, apoi peste el zăpadă, încît nici colţarii nu muşcau din gheaţă. Trebuia să îţi cureţi fiecare pas. Şi ei au mai mers ceva, apoi s-au întors resemnaţi.

După ce ne-am luat rămas bun de la Tibi şi Mircea am început să coborîm, încet, întîi Dan, apoi eu, cu faţa la perete şi hăul sub noi. Rămîn agăţată în perete, scot aparatul, cîteva poze în stînga şi în dreapta, acum realizez ce sînge rece am avut atunci, deasupra noastră se auzeau vocile celor doi glumind, le-am mai urat o dată drum bun şi apoi s-a lăsat liniştea. Cînd Dan a zis că nu-i a bună, doar noi suntem acum jos, dacă o ia ceva la vale, copţi sîntem, şi aşa vedeam ceva cornişe ameninţînd să o ia la sănătoasa, rîdeam atunci, uite acceleratul de două, uite şi rapidul de trei, eu zic că ăla e deja intercity! Cum am trecut pe partea grea şi pantă a început să se îndulcească aşa pe la 60-70 de grade, parcă am început şi noi să respirăm mai liniştiţi, ba chiar să glumim, abia cînd am făcut trecerea din căldarea superioară în cea principală am fost într-adevăr liniştiţi.A început să ningă, ne-am uitat în sus, senin! Dar ningea! Nu îmi venea să cred, am scos aparatul, am făcut ceva poze. Cei care au văzut pozele, au crezut că e cerul înstelat, cînd le-am zis că era zi şi ningea au început să rîdă. La coborîre, aproape de refugiu ne-am întîlnit cu un grup de străini pe schiuri, urcau spre Bucura, probabil erau obosiţi şi îngheţaţi.

La două ore după noi a ajuns la refugiu şi restul. Ne punem la masă, Mircea iar pe post de bucătar, şi acum îmi aduc aminte cît de bine puteau să miroasă mîncărurile lui, şi încep să ne povestească de ce rîdeau. La coborîre pe la lacul Pietrele au dat de grupul pe schiuri. Era deja seară, maxim o oră de lumină, oamenii îşi montau corturile liniştiţi după o zi întreagă de urcat. Imaginaţi-vă să fiţi în postura cehilor, să vezi trei oameni în puterea vîrstei, venind spre tine în mijlocul pustietăţii. Tibi a început să vorbească cu ei, Cornel făcea pe traducătorul, au zis băieţii să le joace o farsă. Zis şi făcut, le-au zis cehilor că sunt rangeri de la Parcul Naţional Retezat, şi că e interzisă camparea acolo, cehii deja îşi instalaseră vreo trei corturi. Tibi le-a zis că amenda e de 100 de euro de cort, s-au cam schimbat cehii la faţă. Le-au spus că pot să treacă cu vederea, numai să demonteze corturile şi să se ducă spre Bucura, ori să se întoarcă la Pietrele. Ţipa care era cu cehii s-a albit la faţă, băieţii noştri se ţineau tari, că nu, nu se poate să îi lase, slujba lor e în joc. Liderul cehilor îi întreabă cît mai e pînă la Bucura, Tibi foarte calm, văzînd cum se lasă seara, “ahh, o nimica toată două, maxim trei ore”. Pînă la urmă, văzînd că treaba e serioasă, cehii au încercat chiar să îi mituiască cu ceva bani, Tibi a făcut pe nervosul, zicîndu-le “ne jigniţi, credeţi că banii ăştia pot ţine loc de slujbă?”

Copy of DSC_6717Pînă la urmă le-a zis Tibi “ştiţi, sunteţi în România, şi aici de 1 aprilie se obişnuieşte să se facă farse”. Să fi văzut înviorare pe faţa cehilor atunci, zicea Tibi, parcă le luase cineva o greutate de pe umeri, aşa rîdeau. Şi cum ne povesteau ei la masă în refugiu îl trece pe Dan una “aha…şi să vină adevăraţii rangeri şi cehii noştri “da, da, ştim, România, 1 aprilie”, să vezi rîsu-plînsuatunci!”. Am rîs toţi cu poftă, asta da bună farsă de 1 aprilie. Glumele s-au întins mult în noapte, a rămas să ne vedem peste o lună, de 1 mai la Rametea, în Apuseni la un zbor cu parapanta.

Am adormit toţi într-un final în acest mic colţ de rai legănaţi de o noapte senină cu lună plină. A doua zi ne-am luat rămas bun, eu mi-am luat rămas bun şi de la Doamna mea şi am pornit spre oraş. Mi-am regăsit grijile şi problemele jos la Cîrnic, mă aşteptau neclintite să le port spre casă. Eu una am vrut să mă mai joc puţin de-a ascunselea cu ele, dar dacă ele nu au simţul umorului, eu ce să le fac? Căci pînă la urmă sunt un copil bălai, cum îmi zicea cabanierul, ce uneori mai fuge de acasă spre altă casă, casa sufletului.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *