Întâlniri răcoroase cu Sega și experiențe luminoase transpuse în cărți

Bucureştiul la amiază de început de august nu este deloc fabulos. Acesta înseamnă trafic infernal, o jumătate de oră să găseşti o parcare chinuită (şi “administrată” de copii rromi care-ţi cer “taxa-de-protectie-pentru-masină-o-pazesc-dă-mi-cat-te-lasa-inima”), 45 minute până găseşti o terasă unde poţi mânca şi altceva decât mititei bruiaţi de manele, căldura şi broboane de sudoare care vin la pachet cu o armată de bacterii. Aşa am văzut eu Bucureştiul la inceput de august când am ajuns la braţ cu Dana, cumnata mea, la librăria Carturesti. Două cărţi şi trei minute mai târziu (cât ne-a luat să parcurgem o mică alee pietruită) m-am trezit într-o oază de linişte şi verdeaţă: Gradina Verona. Aici aveam să întâlnesc un om simplu, sincer, curat, luminos, pe alocuri încă frământat de gânduri, dar fremătând de adevăr: Sega (pe numele lui din buletin, Octavian Segărceanu, autorul romanului de aventuri spirituale în India, “Namaste”).

Întâlnire cu nefirescul

În fața carafelor noastre cu limonadă, am trecut uşor şi aproape nefiresc de… firesc, la poveşti, la scormonit prin suflete, amintiri şi printre coperţile cărţii sale. Fără aere de guru sau vreun iluminat ilustru, Sega m-a privit în ochi şi mi-a vorbit despre experienţa lui cu sinceritatea unui bun prieten pe care abia îl întâlnisem în lumea reală. Căci în cea virtuală făcusem cunostintă cu el cu vreo câteva luni înainte, când am dat întâmplător peste câteva pasaje dintr-un manuscris pe care voia să-l publice la o altă editură decât Humanitas (cea sub egida căreia a văzut lumina romanul “Namaste”). Când l-am întâlnit, virtual, pe Sega, căutam “inspiraţie” pe Google (voiam să găsesc un nume ashram-ului imaginar la care îmi trimisesem eroina noului meu roman aflat under construction). Aşa am dat peste “foiletonul” lui Sega şi am citit cele câteva pasaje “date la liber”. Şi am rămas înmărmurită multă vreme pentru că ceea ce povestea el în acele câteva paragrafe semăna izbitor cu ceea ce-mi imaginasem şi îi atribuisem eroinei din romanul meu cu titlu în lucru. Doar ca Sega povestea din amintiri, iar eu din imaginaţie şi dintr-o dorinţă ascunsă de a ajunge măcar odată în India. Universul potriveşte întotdeauna lucrurile cum e mai bine, asta o ştiu de când eram copilă, aşa că, am zâmbit şi am făcut cunostintă, prin e-mail, cu jovialul scriitor.

În ziua aceea am ştiut că Sega îşi va publica povestea, că aceasta va avea succes, că va schimba destine şi că-şi va găsi şi el “rostul sufletesc” prin ea. Cred că i-am şi spus toate acestea într-un alt e-mail, deşi mă feresc să mai fac astfel de “profeţii” în ultimul timp ca să mai scap de eticheta “You’re so weird, girl!”. Nu e prima oara cand mi se întâmpla acest “fenomen” (din care s-au nascut, uneori, prietenii frumoase, durabile, speciale sau legături pe care dacă le-aș fi ignorat sau pus pe seama coincidenței, aș fi pierdut șansa de a întâlni oameni minunați).

Între timp am aflat că nu sunt singura care a “vibrat” la rândurile lui Sega, au mai avut şi alţii impresia că ei au scris anumite pasaje din cartea lui. Şi încă o dată mi se dovedeşte miracolul, uneltirile minunate ale vieţii care ne fac uneori pe toţi să trăim la unison și să scriem uneori aceeaşi carte. Şi îmi este foarte dragă această întâmplare pentru că taina ei, pe care nu vreau s-o înţeleg prea logic acum, mi-a adâncit şi mai mult convingerea că oamenii, minţile, gândurile se pot întâlni şi dincolo de limitele palpabilului.

Cu Sega am stat la poveşti, față în faţă, vreo două ore şi cred că am mai fi stat dacă nu ne împingeau, de la spate, plecări şi întâlniri urgenţe. Am vorbit ca nişte oameni simpli, fără ghilotina vedetismului deasupra capetelor noastre. Şi mi-a plăcut să-l aud povestind despre “Namaste”, oglinda sufletului lui, “scrisă pentru ca el să înţeleagă ce-a fost şi ce (mai) este”.

 

”Namaste”, cartea care ți se închină

 

Cuvântul ”namaste” vine din sanscrită, din nama şi te şi înseamnă “mă închin ţie”, “nama” însemnând renunţarea la eul tău în prezenţa celuilalt, descotorosirea de ceea ce crezi că eşti, reducerea la esenţa în faţa celuilalt. Cartea “Namaste” vorbeşte despre Tine, în aceeaşi măsură în care vorbeşte despre experienţele lui Sega în India, unde, timp de un an, paşii l-au purtat de la ashramul lui Osho din Pune până în Nepal (la locul naşterii lui Buddha), din nordul tibetan al Indiei şi până în sudul ei. Este o carte despre rătăciri, despre dorinţa năvalnică de a afla Adevărul personal, despre renaştere şi ruperea cătuşelor în care ne pune societatea de consum. Este o carte despre corsete care cad, la propriile picioare sau la picioarele unor iubiri mai mult sau mai puţin intense, este o carte care vorbeşte despre experienţele unui tânăr care se rupe de o slujbă bănoasă şi o viaţă îndestulată pentru a porni într-o expediţie în care, speră, să se cunoască pe Sine.

Trei luni cât Sega a locuit în ashram-ul lui Osho s-a luptat să facă pace cu povara luptelor interioare, să le înţeleagă, să le accepte şi să facă pace cu ele. “Şi erau multe goluri”, mi-a mai spus el, goluri ce se întindeau de la meseria de copywriter la aceea de director de publicitate, de la funcţia de regizor de reclame la bani şi faima, de la realizări “mărete”, exterioare, la iubiri ratate din start. Toate îl aduseseră în punctul în care, mânat de o carte a lui Osho şi un impuls de a vedea “dincolo de rama ferestrei”, Sega a devenit simbolul unei noi ere în care omul, indiferent că ziua este manager, director, dulgher sau fotomodel, refuză să mai trăiască sub limitarea unei singure identităţi şi încearcă să se cunoască, să se reinventeze, chiar dacă această expediţie îl aduce pe marginea prăpastiei.

Evident, l-am întrebat pe Sega ce l-a împins să-şi scrie impresiile şi mi s-a destăinuit că nu se crede “vreun mare scriitor” şi că i-a fost greu să scrie cartea. Că a scris, a tăiat, s-a reîntors la pasaje şi a rescris “pentru că el ştie cum este să nu ştii să scrii sau să nu scrii bine” şi asta l-a ajutat foarte mult. Mi-a mai mărturisit că de cele mai multe ori “cartea s-a scris singură pentru că atunci când eu dispăream, paragrafele se legau cel mai bine”.

Fără ifose spirituale sau pretenţii de “curs de miracole”, “Namaste” este, în esenţa lui, un jurnal intim, un exemplu de sinceritate al unui om care se uită în oglindă cu torţa adevărului în mâna şi cuvintele lui Osho în suflet. Sega nu-şi face din cuvinte mantre, ci aripi care să-l poarte de la război la pace, de la agonie la beatitudine, de la suferinţă la iubire, de la lumină la găuri negre, de la ambiţie la vulnerabilitate.

Am terminat de citit “Namaste” undeva între cer şi pământ. Adică între aeroportul din Paris şi primul sfert al zborului meu spre Montreal, Canada. Dar gândul că este posibil ca Sega să scrie şi următoarele două volume (care vor avea în prim plan aventurile sale spirituale în Nepal şi pe cele din nordul tibetan al Indiei, Dharamsala şi Goa) face despărţirea mea de “Namaste”, cartea care îţi deschide ochii şi sufletul, suportabilă.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :