Indescriptibil – George Mihalache – „O viață în versuri prin ochii unui călător în eternitate”

12438994_10206550702140638_8508263670893985830_nHa, nu-i așa/ că tu nici n-ai auzit/ de/ Dora Minodora și Luna Betiluna,/ și de aventurile lui Posibil și Probabil,/prietenii lui Habarnam?

Cred că mi-aș dori/ să am din nou un an./Sau hai, patru-cinci/ Grupa mijlocie./ Se știe.

Putem să începem chiar de-aici indescriptibila recomandare a poemelor lui George Cătălin Mihalache și să continuăm pe firul cronologic al unei vîrste umane cu inefabilul timid, nostalgic și voit stîngaci, trist ca o aromă care se pierde, luminos ca o rază de soare, dimineața, cînd se strecoară prin perdea ca să te poftească la viață, dar și la visare…

”E dimineață în lumea mea/ Îmi beau ceaiul/ și mă gîndesc.”

Ce poate fi mai simplu și mai frumos decît clipa asta perfectă? Te trezești și-ți bei ceaiul și te gîndești. La ce nici nu mai contează, atît timp cît ești întors înăuntrul tău, cu fața la Sine. Te gîndești la ceva ce se pierde pe drum și nu știi unde, ceva ce era și nu mai e și nu știi ce. Ceva ce l-am putea numi dor de cineva sau de ceva.

”Ce eram odată,/ Ce suntem acum,/Ce contează/ și ce nu/ în călătoria ciudată/ pe care sufletul nostru ghiduș/ mai uită să o facă/ printre două tramvaie”.

946145_924245307683679_9113662918466862515_nI-am citit poemele, scrise pe o perioadă întinsă de 30 de ani, sau 18, sau poate au fost scrise doar într-o zi, în ani nepămînteni, și mi-am amintit c-a existat totuși o lume, nu demult, cam pînă-n 2003-2005, o lume fără pițipoance și selfie-uri, o lume în care bărbații aveau încă o anumită galanterie atunci cînd visau sau întîlneau o femeie. Nu neapărat că o idealizau, dar uneori se mulțumeau să o țină doar în brațe sau de mînă. Sau să-i respire buclele. Și să amețească de bucurie din pricina asta. Chiar a fost o astfel de vreme. Vă dați seama? Acum un deceniu.

”Timpul acest necruțător măscărici./ Carpe diem, spuneau ai noștri latini/ Dar clipa lor nu era clipa noastră/ Nici timpul nostru nu mai e timpul lor/ Iar ceasul pare a fi… una dintre cele mai satanice invenții/ Care ne fac să ne dăm seama/ Că nimic din ceea ce este nu va mai fi cîndva.”

Oh, dar aceste versuri vor fi tot aici să le citim, noi, cei norocoși, care am avut parte de ele, printr-un hazard cinstit. Știam că aveam nevoie de ele și ne-am dat seama de asta în timp ce le citeam ca să ne amintim de timpul cînd citeam Dora Minodora și Luna Betiluna, un timp în care singura noastră grijă era că trebuie să ne dăm în leagăn toată ziua, sau un alt timp, ceva mai încolo, la cîteva nopți distanță, în care ascultam Iglesias toată insomnia ca să ne revenim după o dezamăgire din dragoste.

IMG_20160127_211734Știați c-a fost o vreme cînd nu se punea problema unui check-in? La fel, e vorba tot cam de un deceniu în urmă…

Uneori versurile lui Cătălin Mihalache se încheie cu o stropșeală ivită parcă din senin: Tu ce mai vrei? Ca aici: ”Tocmai am aflat că viața e un mit/ neviața ne va cuceri pe toți până la urmă. Tu ce mai vrei?” Ca și cum sau ca atunci cînd ne vedem frumos de filosofiile noastre și vine tanti cu mătura sau cu aspiratorul să ne dea afară din cameră că are ea treabă.

IMG_20160127_211836Poezii care freamătă, care rătăcesc prin suflet, îi dau paginile și îl cheamă la ordine sau îl trimit după cai verzi pe pereți sau pe ”ruinele unei alte vieți/care parc-a fost doar un vis/din care nu m-am trezit încă”, sunt poeme care te trimit cu gîndul la crîmpeiele din propria-i viață, cioburi de vis sau eșantioane de iubire care s-au dus, nostalgii tot mai rare, ca florile de colț pe care le-au mîncat porcii, sau cum era chestia aia cu mărgăritarele?

O lume din cuvinte care deschid răni. Cine ar vrea să citească așa ceva? Ăla eu… ăla eu…

Aziz, nu-mi mai scrii tu o poezie?

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. Aziz spune:

    La intampinare
    Era imbracat la patru ace.
    Daca toata lumea o face
    asta nu inseamna ca este si bine,
    dar cand ma gandesc la tine
    poate ca ar trebui
    sa nu mai fii
    cu capul in nori.
    In zori,
    eram oarecum picat
    din Luna.
    Buna!

  1. 9 februarie 2016

    […] Pe partea de poezie, am citit cartea lui George Mihalache – Indescriptibil, pe care mi-a trimis-o prin poștă, făcînd un gest suav de prietenie, de pe vremea cînd ne citeam blogurile anilor 2005-2008. Mă bucur că mi-a trimis-o. I-am recomandat-o pe Mala Hierba. […]

Comentează :