În numele prințesei moarte – Kenizé Mourad

De ziua presei libere, am terminat de citit povestea ultimei sultane a imperiului otoman, o sultană care a murit în exil, nu înainte de a da naștere unei viitoare jurnaliste și scriitoare de origine turco-indiană, pe Kenize Mourad. Cartea ei ”În numele prințesei moarte” se petrece în ultimii ani ai imperiului otoman, imediat ce puterea este preluată de Ataturk, la acea vreme cu acordul sultanului pentru a elibera Turcia de englezii și francezii ce o invadaseră. Apoi, generalul Mustafa Kemal, însetat de putere și convins că acum el deține puterea, surghiunește întreaga familie regală, fiice și șehzadele.

”În venele Selmei curge sîngele a 38 de sultani – șase secole de putere absolută, dar și șase secole de existență a curtezanelor. E rodul tuturor: regină și sclavă deopotrivă” – spune autoarea, nimeni alta decît fiica ultimei sultane. Kenizé Mourad e rodul dintre această ultimă sultană și un maharajah al Indiei. Mama viitoarei jurnaliste face un ultim efort să-și scoată copilul din India cea mult prea conservatoare pentru fete încă dinainte de a o naște, tocmai pentru a-i oferi libertatea de mișcare și exprimare și nu o existență petrecută sub văl, cu gînd să se întoarcă înapoi în India, doar dacă pruncul s-ar fi născut băiat.

Ani mai tîrziu, Kenizé Mourad scrie povestea mamei ei. Evident, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă s-ar fi născut și ar fi crescut într-o Indie în care fetele erau considerate un blestem pentru familie. ”Copila ei nu va fi una dintre acele persoane mărginite, al căror univers se reduce la bunăstarea familiei. Va fi o femeie de acțiune, va ajuta femeile să se elibereze de constrîngeri care de secole încearcă să le reprime inteligența și voința. Fiica ei se va bate. N-o vor putea trata ca pe o străină, ea cel puțin va avea dreptul să lupte. Dar oare ea își va dori? Îl poți face să înțeleagă ce e nedreptatea pe cel care n-a cunoscut dreptatea?”

Se pare că Kenizé Mourad a înțeles lupta pe care mama ei a dus-o pentru ea. A devenit scriitoare și jurnalistă. S-a născut la Paris în 1939 și pentru că mama ei, sultana, a murit la scurt timp după naștere, întreaga existență a Kenizei Murad a fost o căutare a propriilor origini. A fost corespondent de război în Etiopia și Liban, a relatat de la fața locului asediul Beirutului din 1982 și revoluția din Iran din 1983.

Evident, romanul de față este povestea familiei ei și încercarea de a explica trecutul Turciei și ravagiile pe care le-a făcut istoria, în general. Selma, una din ultimele sultane otomane, nu a avut o căsnicie fericită. În vara anului 1939, însărcinată cu primul ei copil. Selma a călătorit la Paris, sub pretextul că vrea să nască în siguranță, în condiții medicale mult mai bune (sau cel puțin mult mai avansate) decît i le-ar fi putut oferi India. A fost însoțită de bunul și fidelul ei eunuc, lucru care a creat senzație în Parisul destrăbălat al anilor 40. Cum cel de-al doilea Război Mondial bătea la porțile Europei, Selma a rămas curînd fără bani. Fiica ei, Kenizé s-a născut în noiembrie 1939, dar sultana nu și-a anunțat soțul, ba chiar l-a făcut să creadă că a născut un prunc mort.

Rămasă în Parisul ocupat de germani, în 1941 Selma, rămasă fără nici o sursă de venit, a trecut printr-o sărăcie lucie. În acea iarnă s-a îmbolnăvit foarte tare și a murit de septicemie. Mormîntul Selmei se află într-un colț neglijat al cimitirului musulman din suburbia Bobigny din Paris, înconjurat de alți douăzeci de membri ai familiei imperiale otomane exilate. Îndureratul eunuc a luat-o pe micuța Kenizé rămasă orfană la doar 2 ani și a dus-o în casa unui diplomat elvețian. El și familia de elvețieni au crescut cu drag copilul pînă cînd diplomații au fost detașați în străinătate. Cum nu o adoptaseră în mod oficial, nu au avut altă opțiune decît să o plaseze într-un orfelinat.

O imagine cam tristă pentru sfîrșitul unui imperiu atît de strălucit.

Ce s-a întîmplat cu fetița Selmei?

Tatăl ei, maharajahul, a fost devastat cînd a aflat de decizia sultanei de a nu se mai întoarce înapoi în India, dar după alți doi ani de la moartea ei, s-a recăsătorit. Apoi, într-o zi, pe neașteptate a fost anunțat că are o fiică adolescentă care trăiește într-un orfelinat din Franța. Era vorba despre Kenizé, bineînțeles. Încercările lui de a o aduce înapoi în India au fost zădărnicite de călugărițele care conduceau la vremea aceea orfelinatul. O crescuseră în credința catolică și nu aveau de gînd să dea fata unei familii musulmane. Așadar, Kenizé a rămas în Franța și a devenit, după știm deja, jurnalistă. Din ce în ce mai curioasă despre originile ei, a început să cerceteze povestea tragică a vieții mamei sale, rezultînd acest minunat roman biografic, tradus la noi ”În numele prințesei moarte” (1987). O poveste de viață demnă de o telenovelă turcească.

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă vreo 20 ani, dar și ca învățătoare și profă de franceză și engleză timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Primul roman a fost “Strugurii s-au copt în lipsa ei”. Au urmat “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. În prezent, călătoresc des, traduc filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici. Dacă ai de gînd să comentezi, fă-o civilizat și doar dacă ai ceva de spus. Dacă nu, așteaptă-te la un răspuns pe măsură și ia viteză.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :