In Arkadia

 

 Pentru cei care iubesc o lectură bună calitate, recomand ”In Arcadia” lui Ben Okri, apărută în colecția Cotidianul. Are de toate, un lirism aparte, o filosofie mistică, ceva existențialism, profunzime și adîncime. Șapte personaje prezentate drept ratate (ce va să însemne asta într-o societate de consum rămîne la latitudinea fiecăruia), diferite ca personalitate și ironizate încă de la început de autor, șapte oameni obsedați de munca lor, care nu le aduce prea mari satisfacții, primesc oferta de a călători prin lume în căutarea unei așa zise Arcadii, raiul dispărut al umanității, și a aduce apoi o mărturie filmată.
Ei bine, este vorba despre o echipă de filmare ai cărei membri nu voiau altceva decît să plece departe de probleme și griji și să evadeze dintr-un cotidian absurd în care nu-și împliniseră măruntele lor vise. ”De aceea am făcut-o, dar și pentru că eram plătiți.” Trezirea lor spirituală se întîmplă pe parcursul călătoriei, din diferite motive. Importantă este, desigur, vocea naratorului care își expune ideile prin gurile atîtor personaje. Sunt 7 idei diferite despre viață și modul de a o trăi, toate posibile și justificabile.

piramidsAutor al premiatei ”Copiii înfometați”, apărută cu un an înainte de ”În Arkadia”, se cuvine să vă avertizăm că Okri nu este un autor comod: ”dacă vă așteptați la altceva, mai bine închideți cartea”.

În  ”In Arcadia” este vorba despre o altă foame, o foame ca o sete, ca o mîncărime a spiritului, ca o prezență sau ca o absență, ca fantoma unei prezențe, oricum ar fi, e vorba de praful de stele, de oamenii văzuți bidimensional, mari fiind, mici fiind, creați din rămășițele zeilor, comportîndu-se haotic în lipsa conștiinței unui sine dezvrăjit de natură, de oameni, de propria lor viață.

Am citit In Arcadia într-o română necorectată, neglijentă, cu o traducere dubioasă, dar chiar și-așa stilul rămîne hipnotizant, seducător, armonios, ca un cîntec al spiritului, mai mult ghicit sub ploaia de greșeli de redactare și tehnoredactare. Astfel, nevrînd să pierd poezia dintre rînduri, am făcut rost de ea în engleză, limbă pe care autorul o mînuiește la perfecție cu subtilitățile-i de rigoare.

Deși s-a născut în nordul Nigeriei, a crescut în Londra și și-a primit educația la Universitatea din Essex. Cînd credeam că o carte nu poate fi mai frumoasă de-atît, după citirea ei în engleză, mesajul se mai dezvăluie încă o dată, și mai treci printr-un rînd de emoții neașteptate cînd ai acces, la prima mînă, la ritmicitatea unei fraze uluitoare, seducătoare. Cuvinte simple puse într-o topică a frazei ce sună a cîntec, a șoaptă amară ca o cheie fermecată către esențialul din noi. Tot ce se întîmplă devine pretext pentru trezirea din amorțeală. Un tunel, o cîmpie, o inscripție, un semn al primăverii etc.

tunel 1

          ”Gonirea într-un tren trecînd printr-un tunel este precum un cocon, un pîntece mișcător, o călătorie prin moarte spre lumină. Dar înfățișarea morții este cea mai încețoșată. Felul în care sîntem în acea moarte în mișcare ne spune cum vom fi în lumina vieții ce va veni. Tunelul conferă sens și valoare luminii, dacă ajungem acolo…”

Operînd cu simboluri și sugestii subliminale, Okri lasă loc cititorului să-și găsească singur răspunsurile. Și apoi vine finalul, ultima frază, atît de superficial înțeleasă de unii critici, sau ce-or fi fost ăia, o frază pentru care merită să citești întreaga carte. S-a spus că Okri a redus oamenii la niște simple inscripții pentru alți oameni. Probabil au ratat paragrafele despre acele inscripții misterioase pe care cei șapte le primeau pe parcursul călătoriei spre Arcadia, inscripții ce-i făceau să-și ridice întrebări, să se privească mai adînc în oglinzi și de-acolo tot mai mult în adîncurile propriului sine. Astfel că ultima frază are acest sens și nu altul, unul foarte simplu, fără prea mare bătaie de cap și anume că și noi putem fi inscripții pentru alți oameni (care se pot teme, care vor dori să dispară sau să se apropie mai mult), sau putem fi semne sau deșteptări (uneori fără să conștientizăm), treziri pentru alții care abia așteaptă să intre în neverosimil, flămînzi să evadeze în locul unde se găsește mereu Arcadia. Adică în ei înșiși.

Dacă e mai multă filosofie sau mai multă poezie aici, nici nu mai are importanță, atît timp cît te abandonezi lecturii cu acea uimire a omului care știe toate acestea, dar nu s-a gîndit să și aplice intuițiile sale ancestrale în practică (să-i spunem chiar rutină cotidiană). Pentru că tot ce e rutină ne omoară încet, nu-i așa? Și..

mirror mirror 1Viața ar trebui să ne fascineze. Și să ne facă să vrem mai mult.

Mai multă bucurie. Mai multă distracție. Mai multă dragoste. Mai multe râsete.
Mai multă libertate. Mai multă dreptate. Mai multă lumină.
Apoi au fost tăcuți din nou, privind visători afară. Pentru niște oameni care ar fi privit înăuntru prin ferestrele trenului, ei ar fi putut să fie inscripțiile.

Și de aceea, aroganța lui Ben Okri de la început: ”Dacă nu mă puteți înțelege ca pe o ghicitoare sau un paradox, cum veți înțelege vreodată inscripțiile invizibile? Sper c-am reușit să vă enervez. Sper că v-am înfuriat atît de tare încît să dați la o parte această carte și să alegeți una mai potrivită cu supunerea voastră de oi în turmă. De fapt, îmi plac oile. Dar nu-i suport pe oamenii care se poartă ca niște oi în turmă. În această călătorie nu accept nici un ticălos mulțumit de viața lui.”, capătă sens abia la sfîrșit, chiar dacă le-ar putea înfuria atît pe nepriceputele oi. Și-apoi, în definitiv, ce-ar fi sinceritatea fără cruzime? Nu poți să cînți și să minți în același timp.

Așa că nu fiți oi, fiți mesaje umblătoare pentru alți oameni, fiți oglinzi curate, fiți inscripții!

Zully Mustafa

Jurnalist de profesie, după ce am lucrat în presă timp de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrică în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 8 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :