Iggy, un dihor de companie

Pentru că internetul e împânzit de articole ale psihoterapeuţilor – şi nu numai – despre conceptul de terapie asistată de animale, vă voi scrie foarte puţin despre asta. Zooterapia s-a dezvoltat în urma unui studiu din secolul al 18-lea, care a dovedit eficiența relaţionării client – terapeut – coterapeut (animal), având ca rezultat relaxarea pacienţilor, reducerea stresului şi ameliorarea acestuia prin suportul social.

Terapia asistată de animale mai poate fi practicată şi sub formă de activitate recreativă sau că fizioterapie. De pildă, abilităţile motrice ale cailor sunt folosite în depăşirea unor deficienţe fizice şi psihomotorii.

Aceasta terapie tratează cu succes depresia, singurătatea, anxietatea, stresul, deficienţele în relaţionare, comunicare, problemele de ataşament, abuz, neglijenţă, autism, ajutând totodată în dezvoltarea personală, creşterea încrederii în sine, observarea propriului comportament şi interpretarea acestuia. Animalele cel mai des folosite pentru acest gen de terapie sunt caii, câinii şi delfinii.

Pentru că ţara noastră duce lipsă de specialişti în domeniu şi de spaţii special amenajate, prefer să povestesc despre beneficiile unui animal de companie.

Cu dihorul la plimbare

Dihorul, ca animal de companie, ca şi câinele, e un stimulent pentru păstrarea fizicului şi psihicului într-o formă excelentă. Cu toate că în casa mea au fost adăpostiţi de-a lungul anilor lilieci, broaşte ţestoase sau râioase, ciori, găini, sticleţi şi alte păsări cu aripi frânte, iepuri, hamsteri, pisici, câini, am ales să vă povestesc despre animalul pe care, deşi oamenii îl gonesc cu pietre din gospodarii, eu am ales să-l cresc pe lângă casa mea şi chiar să-l îndrăgesc foarte tare. Am realizat că micul meu prieten e special când, atunci când îl scoteam la plimbare, şi cel mai ursuz chip care-mi ieșea în cale se scaldă într-un zâmbet larg.

Ca orice animal drăguţ cu care ieşi în lume, și dihorul te ajută să comunici mai ușor, uneori chiar să vrei, cu străinii. Ba chiar mai repede pentru că este o alegere atât de ciudată, nu? Totuși, acest lucru crește considerabil încrederea în sine şi este de mare ajutor persoanelor timide sau izolate social. Unui animal cunoscut pentru încăpăţânarea şi independența sa eşti tentat să-i vorbeşti încontinuu pentru a-l determina să execute anumite comenzi şi aceasta te stimulează să te exprimi și să comunici mult mai ușor. Datorită obiceiului său de a căuta spaţii înguste, atenţia pe care trebuie să i-o acorzi dezvoltă responsabilitatea şi îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare. Pentru că e prietenos şi afectuos, cel care are alături un dihor e mult mai puţin predispus la depresie. Alegerea unui dihor sau a altui animal neconvenţional că pet te obligă să înfrunţi opiniile negative şi să devii mai tolerant.

Şi cum ne putem dezvolta mai bine emoţional şi afectiv, dacă nu  salvând un animal care altfel ar fi ajuns o bucată dintr-o haină de blană?

Povestea lui Iggy

Dihorul meu s-a născut în crescătoria de la Târgu Mureș, acolo unde toți dihorii au aceeași soartă: sunt crescuți și îngrijiți pentru că mai târziu să țină de cald vreunei cucoane cu pretenții de dama de lux. Nu știam, înainte să-l adopt, ce v-am scris mai sus despre animalul meu de companie. Nici n-am să vă mint că relația dintre noi a fost mereu tandră. Tocmai faptul că era animal salbatic, atunci când l-am adus acasă, a dezvoltat relația specială dintre noi. Odata salvat din ghearele unei morți anunțate trebuia să învăț să nu-l omor cu alimentația greșită, spațiul nepotrivit, temperatura prea mică sau prea ridicată. N-a trecut mult timp si am descoperit că Iggy era ca un copil autist și, în același timp, un hoț desăvârșit. Pe lângă el au mai apărut o pisică și un câine, dar și alți musafiri, dintre care unii nepoftiți: furnicile. Dar cum să nu apară, când în canapeaua mea era depozit de cornuri, curmale și bomboane, ascunse cu grijă de micuțul hoțoman?

Prietenii au întâmpinat vestea că mi-am luat dihor cu teamă, neîncredere, sarcasm și chiar ostilitate… până când l-au cunoscut. Apoi centrul universului nostru, al tuturor, a devenit Iggy. Pentru siguranța lui, Iggy avea o cușcă din care însă reușea să evadeze mereu, datorită priceperii și inteligenței sale. Așa le-a aranjat și podul vecinilor și tot așa a reușit să adune jandarmii în jurul lui, în curtea altor vecini înspăimântați, care nu știau de existența lui. Ultima evadare i-a fost fatală și m-a obligat să învăț să trec peste tristețe și să accept pierderile ființelor dragi. Iggy a fost dihorul vedetă, care știa să pozeze și să se joace în fața camerei de luat vederi, copilul răsfățat alături de care am crescut și care mi-a înveselit timpul.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Lio Zosmer spune:

    Zooterapie este terapia asigurata animalelor. ceea ce este redat in articol se numeste „Terapia si Activitatile Asistate de Animale in Dezvoltarea Psihosociala Umana”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *