Her Again. Becoming Meryl Streep

E foarte clar că autorul new-yorkez Michael Schulman o admiră pe Meryl Streep (ca de altfel întreaga lume) pentru tenacitatea, ambiția și talentul ei și că i-a urmărit evoluția de-a lungul timpului. O face fără să o salte în slăvi în cuvinte pompoase, ci vorbind despre munca ei, adică fix ce a preocupat-o pe Meryl toată viața: să fie una din cele mai bune actrițe ale lumii, lucru care i-a și reușit.

Atunci cînd ești foarte bun în ceva, ofertele curg de peste tot, dar pînă să știe lumea că ești foarte bun în ceva trebuie să treci printr-un adevărat tur de forță. Un tur de forță la care Meryl nu a renunțat nici acum. Biograful surprinde evoluția lui Meryl prin personajele pe care le-a interpretat pînă la primul ei Oscar luat la doar 30 de ani, pentru rolul secundar pe care l-a făcut în ”Kramer contra Kramer”, cînd o interpreta pe Joanna, mama care-și părăsea copilul, apoi se întorcea să lupte pentru el.

Cînd ai în față o actriță care se gîndește la cît de bine să joace și ce dimensiuni să dea personajului ei mai mult decît la un premiu, nu e de mirare că atunci cînd cîștigă primul ei Oscar îl uită într-o toaletă. Deși mulți au acuzat-o că e vînătoare de Oscaruri, pur și simplu nu ai cum să nu premiezi măreția, mai ales cînd e atît de evidentă.

Oricum ar fi, Meryl Streep a primit întotdeauna premiile știind că i se cuvin, ceea ce nici nu era departe de adevăr. O asemenea încredere în sine o au doar cei concentrați pe munca lor. Nu lasă nimic la întîmplare și sunt mereu un exemplu pentru ceilalți. ”Dacă vrei să fii un adevărat artist, trebuie să călătorești, să vezi lumea”, îi spusese marele sculptor Robert Indiana, în al doilea an al ei de facultate. Ea observa oamenii, pentru că prin natura profesiei oricum călătorea.

Cartea e împărțită în 6 mari capitole, numite după personajele pe care le-a interpretat: Mary, Julie, Constance, Isabela, Linda și Joanna. Fredo este un capitol special dedicat lui John Cazane, iubitul ei din viața reală, cu care a jucat în ”Vînătorul de cerbi”, ultimul film al lui Cazane, bolnav de cancer în faza terminală, în care amîndoi aveau roluri secundare, iar ea o interpreta pe Linda. A trebuit să mă opresc cu lectura aici și să văd ”Vînătorul de Cerbi”. Știind ce știam acum, după lectura celor două capitole Fredo și Linda, filmul a căpătat pentru mine dimensiuni de legendă.

Dar ce m-a impresionat cel mai mult, dincolo de toate celelalte detalii impresionante din viața și devenirea artistică a lui Meryl, a fost nemaippomenita ei speranță că iubirea ei e de ajuns să-l țină în viață pe John Cazale și chiar după ce acesta a murit și doctorul i-a anunțat că ”s-a dus”, ea s-a aruncat asupra lui și l-a bătut cu pumnii în piept nevenindu-i să creadă că e adevărat. Și mai bine redau fragmentul din carte, pentru că e mai bine scris decît orice aș spune eu:

”…pentru o clipă scurtă, alarmantă, John a deschis ochii. ”E în regulă, Meryl”, a spus el, slab. ”E în regulă…” Ce l-a adus înapoi? Un ultim val de sînge ajuns în creier? Forța pură a voinței ei? Orice ar fi fost nu a durat decît o secundă-două. După aceea, John Cazale a închis ochii din nou. Avea 42 de ani.

Decenii mai tîrziu, Al Pacino avea să spună: ”Cînd am văzut-o pe fata asta cu el acolo, mi-am spus: Nu se compară nimic cu asta. Pentru mine, asta e totul. Oricît de mare e în profesia ei, mie asta îmi vine în minte cînd mă gîndesc la ea.”

Exact asta și mie. Iar admirația pentru ea crește cu fiecare film pe care-l văd. E unică. O zeiță a filmului, dar în același timp o femeie remarcabilă, care reușește să se metamorfozeze fără să-și pună problema vanității și a frumuseții înaintea talentului.

Nu e ușor să devii Meryl Streep, dar ce încîntare să afli cum și-a construit personajele, cît de dedicată și loială este oamenilor din viața ei, cît de mult crede în ei, pînă în punctul în care vrea să-i întoarcă din moarte, cît de mult își iubește profesia și cît de sigură este pe ceea ce face, atît de mult încît nu a făcut compromisuri niciodată pentru ea.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :