Hei și haida! Cu strigăt de luptă tot înainte!

ei 4 alpiÎntotdeauna mi-au plăcut scenele de luptă din serialele istorice, gen “Nori negri” (dacă-și mai aduce aminte cineva de serialul ăsta, parcă era polonez, de pe vremea cînd erau televizoare cu lămpi și se strîngeau vreo 3 familii într-un loc ca să-l urmărească) sau epopeile fantastice (mai aproape de noi, gen “Stăpînul Inelelor” sau „Urzeala tronurilor”). Ai parte de de toate în ele, intrigi, răsturnări de situație, femei frumoase, eroi, costume, miracole, vrăjitori, asupriți și asupritori și… evident, scene de luptă! Cine n-are imaginea lui Legolas (din “Stăpînul inelelor”) care trage perfect cu arcul dintr-o poziție imposibilă, chiar și dîndu-se pe trompa unui elefant, ca pe tobogan, n-a văzut nimic.

bamsi beyrek de folositDespre serialul de la Prima TV, „Putere și glorie”, n-o să vă dezvălui prea multe, ca să nu stric surprizele (deși chiar sunt genul care povestește dinainte filmul). Mă abțin, pentru că azi vreau să vorbesc doar despre lupte.

Odată la 3-4 episoade sunt scene de luptă de o intensitate superbă, nu știu cine a făcut coregrafia lor, dar s-a priceput ca nimeni altul. Filmul este făcut în așa fel încît războinicii lui Ertugrul (3 la număr, depinde de cum se împart pe misiune,) să facă față de fiecare dată la câte 10-20 de cavaleri per căciulă de oaie. Astfel, Dogan, Turgut și Bamsî nu sunt numai frați de cruce, dar ei înșiși personaje în sine, despre care s-ar putea vorbi separat. Un fel de Athos, Porthos și Aramis, în care Dogan este cel înțelept, Turgut este războinicul romantic a căruit armă preferată este toporul și Bamsî, un războinic aparent încet la minte, care pune întrebări tembele (cel mai iubit războinic Alp de către telespectatori – la un moment dat, dispăruse din serial, revoltă, lacrimi și suspine, l-au adus înapoi, l-au înviat din morți – chiar nu se poate să ridici Turcia fără Bamsî)

de folosit ertugrulScenele sunt ajutate și de o coloană sonoră ritmată, care te trimite cu gîndul la luptă, la acțiune, la hai să ne trezim din morți. Alpii zici că dansează, nu se luptă, iar războinicii lui Ertuğrul sunt de o sălbăticie minunată. N-au teamă de nimic. Se aruncă asupra templierilor ca niște saltimbanci, cu pletele și bărbile lor în vînt, cu strigăte de luptă și încruntături care ar băga în sperieți pe oricine, mai puțin pe telespectatori, care știu că orice-ar fi, aceștia sunt de partea binelui.

Se aud sunete de săbii, șuierături de săgeți și pocnete de țeastă. Și fiecare are stilul lui. Toporul lui Turgut îi e nelipsit de la brîu, Bamsî se luptă cu tot trupul, cînd se aruncă ăsta pe inamici, numai nasul nu-i intră în luptă, în rest e ca și cum s-ar prăbuși un trunchi de copac peste niște furnici. Și se mai aude pe fundal un HEI! de pe coloana sonoră, de-ți vine să iei și tu pe cineva la bătaie.

Lui Ertuğrul, de pildă, îi place să frigă picioare în burtă, deși știu că e film și nu e nimic altceva decît un act artistic, mă doare pe mine burta cînd văd cum se duce cizma lui fix în plexul solar al dușmanilor. Și-apoi mai vine cu un dos de palmă de ai impresia c-o să-i zboare bietei victime capul din gît și se va prăvăli în sufrageria ta lăsînd dîre de sînge pe tot covorul.

bamsi dogan si ertugrulCu cine se luptă? Cu mongolii, cu templierii, cu urșii, cu lupii, și cu cine se mai nimerește prin preajmă. Ce știi clar în filmul acesta,este că e singura frăție în care se poate avea încredere. Altfel, îți stă inima în loc de cîte răsturnări de situație sunt și cum toată lumea trădează pe toată lumea. Turgut, cel mai mișto dintre războinicii Alpi, la un moment dat, după o biciuială zdravănă, arată precum Iisus fără coroana de spini pe cap.   Și o mai are și de iubită pe cea mai frumoasă fata din trib, încît te întrebi dacă va mai scăpa cu viață să se întoarcă la ea, căci, într-adevăr, Aykîz (Fata Lunii) e mai frumoasă decît o sultană. Mă-ntreb cum arată Turgut fără barbă. Nu mă-ntreb prea mult, că dau pe google și văd. Ei bine, Turgut fără barbă nu mai e Turgut. Pe Ertuğrul, adică Engin Altan Düzyatan îl știu și fără barbă, e doctorul Serdar din „Obsesia” de pe Euforia Tv.

ertugrul in luptaȘi uite, un pont pentru săptămîna viitoare. După ce emirul le dă o țară, acum se răzgîndește, și asta în timp ce migrația începe, oamenii își părăsesc corturile, sunt pe drum, în drum spre undeva unde e doar nicăieri. Descîlcesc cei 3 războinici și cu Ertuğrul 4 ițele complicate ale călătoriei lor spre Alep? Sau vor trebui să mai schilodească turme întregi de templieri și selgiucizi?

Serialul îl puteți vedea la Prima Tv de luni pînă miercuri, de la ora 21.00 și în reluare sîmbăta, de la ora 22.15, toate cele trei episoade din timpul săptămînii, așa, ca să știm o treabă.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :