Gustav Weigand, cercetătorul care a descoperit lumea armânilor

12660193_1126047260740016_539066073_nVolumul despre armâni publicat în urmă cu 120 de ani în limba germană la Leipzig este redactat sub forma unui jurnal de călătorie și este scris de un cercetător german care pare să fi avut scris în destin descoperirea unei culturi și a unei limbi noi. Periplul său în lumea armânească se întinde pe durata a 16 luni  (începe la 30 aprilie 1889 din orașul Salonic și se încheie în toamna anului 1890).

Autorul, Gustav Weigand (1860-1930), este cel care a pus bazele dialectologiei moderne, fiind cunoscut ca specialist în filologie balcanică. Bun cunoscător al culturii române, Weigand a întreținut legăturile științifice cu mediul academic românesc prin relațiile strânse pe care le-a avut cu intelectualii români ai începutului de secol XX.

Această deschidere către cultura română l-a determinat pe Weigand să creeze în 1893 un institut pentru studierea limbii române pe lângă Universitatea din Leipzig, unde au și studiat importanți intelectuali români precum: Pericle Papahagi, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Lazăr Șăineanu sau Nicolae Iorga.

Weigand a fost impulsionat să-i studieze pe armâni prin intermediul unui student din Balcani de la care învăța neogreaca. Ulterior, cercetătorul a observat că acest colaborator vorbea, pe lângă limba neogreacă, o limbă care semăna cu limba latină și italiană. Așa a ajuns germanul să descopere o nouă limbă, creând astfel premisele necesare cercetării armânilor și reușind să descopere o lume necunoscută unui european. Particularitățile descrierii sunt de natură să introducă cititorul în această lume și, pe măsură ce descoperă textul, să se identifice cu ea.

Deși Weigand este considerat un autor de referință, citat în multe lucrări de specialitate, opera acestuia nu a fost tradusă în limba română până în 2014. Volumul de față se încadrează în demersul stiințific proiectat de autor care urma să conțină patru volume între care o gramatică armânească și un dicționar.

Din păcate nu au apărut decât două volume: unul în 1894 în care sunt prezentate texte de literatură populară armână, culese pe teren, Volkslitteratur der Aromunen (383 p.), în care descrie în detaliu dialectele armânei și Land und Leute (396p.) apărut în 1895.

În călătoriile sale, Gustav Weigand a vizitat peste 60 de comunități locuite de armâni. Printre aceste așezări amintim:Monastir, Neveska, Vlaho-Meglen, Krușevo, Ohrid, Struga, Lânga, Elbassan, Berat, Muzakie, Moscopole, Korcea, Grebena, Avdela, Perivoli, Ianina, Skopje, Serres. Găsim informații interesante despre condițiile în care s-a deplasat prin Balcani, călare, ori cu o teleagă trasă de un cal,  obligatoriu însoțit de o escortă militară din cauza pericolului pe care îl prezentau tâlharii, cu permise de trecere eliberate de către autoritățile administrative otomane. Acestor impedimente li se adaugă un specific culinar pe care germanul îl suportă cu greu fiind complet diferit de cultura gastronomică din spațiul german.

Blindat cu instrumente necesare unei călătorii: aparat de fotografiat, termometru pentru a măsura temperatura râurilor și a atmosferei, binoclu, orologiu pentru a cronometra distanțele (în ore), Gustav Weigand își face treaba de cercetător cu o meticulozitate de detectiv și reporter în același timp. Astfel, prezintă informații demografice, geografice, economice și ocupaționale, iar realitățile pe care le descoperă autorul în Balcani sunt dezolante. Amintește și uneori scrie cu lux de amănunte despre hanurile mizere, abuzurile micilor funcționari, drumurile aproape impracticabile. Cercetările lui Weigand sunt și un excelent manual de antropologie și etnografie, un mod de a prezenta realitățile de la fața locului, autorul stând de vorbă cu mulți armâni de vârste și meșteșuguri diferite.

Peter F. Sugar cercetător avizat al spațiului balcanic caracteriza acest areal ca fiind unul complex și cu numeroase probleme care nu-și găsiseră rezolvarea de-a lungul secolelor. Sursele problemelor din spațiul balcanic erau reprezentate de apariția naționalismului, a modului în care au fost manipulate aceste ideologii în scopul creării statelor naționale.

Deși există anumite critici ale unor autori în legătură cu armâna vorbită de Gustav Weigand trebuie spus faptul că acesta a folosit-o în cadrul cercetărilor,  erorile strecurate în anumite descrieri fiind inerente. Însă cercetarea întreprinsă de acesta în comunitățile locuite de armâni în Balcani este autentică, volumul având o valoare științifică incontestabilă, deoarece conține detalii ale observației directe.

Dincolo de aceste aspecte autorul ne lasă o excelentă radiografie a situației politico-administrative a regiunii. Weigand este un fin observator al respectării, garantării drepturilor politice și culturale realizând o frescă excelentă a sfârșitului dominației otomane.

Cartea a fost publicată la cinci ani după ce Weigand și-a încheiat călătoria. Notele sale numeroase de călătorie, foarte complexe, au trebuit să fie sistematizate, lucru care a necesitat timp pentru redactare, dar până la urmă așa e normal cu orice cercetare, mai ales cu una de o asemenea anvergură. Pentru a vă convinge că acest volum merită citit adăugăm că în text regăsim întâmplări neașteptate, portrete ale oamenilor și locurilor, constatări și reflecții politice ale spațiului balcanic.

Lectură plăcută!

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :