Gogoșile Lesbienei în deux-piece

În ziua aceea aveam amândouă privirile ascuțite de mîndrie, n-am fi recunoscut în veci că ne merge rău, că totul se zbîrcește în jurul nostru și o ia razna. Cred că numai o curiozitate prost înțeleasă (sau poate speranța) ne-a făcut să iesim în ziua aceea din casă. Ne-am îmbrăcat cu o lehamite domoală în culori vii, pastelate, în ciuda mizeriei noastre sufletești și am ieșit să ne întâlnim cu Lesbiana. Era nerăbdătoare să ne cunoască și nu știam de ce, o asemenea grabă chiar ne-a făcut să intrăm la bănuieli. ”Ok, ne-am zis, hai să vedem ce mai vrea și asta de la noi.” Dar era așa de cald în casă și se simțea în aer venirea sărbătorilor de iarnă încît parcă am fi preferat să dăm ignore tuturor chemărilor orașului.

Întîlnirea a avut loc într-un mall ca toate mall-urile – cred că speram că se va lipi de o propunere sau o colaborare, poate va sări iepurele de undeva, vorba românului. Acolo, într-o aglomerație de nedescris și în murmurul acela enervant al mîncării molfăite și al cuvintelor aruncate cu prea multă veselie, ceva de pe altă planetă, în orice caz nu de pe planeta mea, am simțit că asurzesc, și regretam deja că părăsisem liniștile mele pentru cine știe ce altă nebuneală.

În fine a apărut. Era îmbrăcată la patru ace și un bold. Un costum deux-piece, cadrilat.Îi dădea un aer de madamă trecută de 50, deși ea, la vremea aceea nu avea nici 45. Și-a ales o masă cu aerul că și-ar alege un palat. Mă enervează fazele astea, eram într-un rahat de mall, la un rahat de Mcdonalds, unde toată lumea înfuleca hamburgeri. Cam cît de nobilă poți să pari în această situație? Ne-am așezat cu mare dificultate, noi parcă stăteam să fugim, iar Lesbiana parcă stătea să leșine. O cunoșteam destul de bine să știu că nu va leșina, era doar altă piesă de teatru pe care o juca.

La noi problema era ce să comandăm. Eu și Bela aveam împreună bani doar de un Happy Meal sau de cîte o gogoașă de fiecare, și ne era cam foame. Lesbiana era matinală, plus femeie de carieră, și nu servea micul dejun. Noi eram chiaune dacă ieșeam din tabieturile noastre de gagici ce trecusem de 30 de ani. Eram comode și puturoase ca niște pisici birmaneze. Ne trezeam pe la 9-10, chiar 11, făceam cafeaua, puneam brioșele pe farfurioară, făceam planuri de ducă pe pustiuri și răsfoiam revistele de modă pînă spre după-amiază, când ni se terminau țigările și rămîneam doar cu zațul. Atunci realizam că nu putem să plecăm pe pustiuri fără bani de buzunar și uite, se ivea cîte o Lesbiană de-asta care voia să ne facă propuneri la 8.30 dimineața, și încă într-un mall. Am căscat pentru a doua oară și-am încercat să fiu atentă.

La un moment dat n-am mai avut răbdare să-i ascult tîmpeniile cu cît de mare e afacerea ei – așteptam un colet de cărți pe la 10.00 și la mine poștașul nu sună niciodată de două ori. Uitîndu-mă la costumul ei simțeam că îmbătrînesc, darămite să mai și lucrez cu ea. Mi-e că muream de plictiseală într-un an.

Lesbiana a plecat ochii în pămînt, semn că nu i-a convenit prețul sau rumega o negociere, ”ideile costă” i-am spus, ”mai mult decît o gogoașă, ce naiba”, s-a trezit și Bela după o gură de cafea. Păi afacerista asta tocmai se dădea mare că e în stare să renunțe la suta de milioane să vadă ce-o ieși din afacerea și-acum nu-i convenea ceva. Mai bine ar fi fost cinstită și ar fi spus că n-are cu cine să-și bea cafeaua de dimineață.

Din cînd în cînd ne ciocneam pieziș privirile, Belo, aia nu vedea nimic. Și tu te-ai ridicat de pe scaun să te duci să cumperi gogoși, în sfîrșit ne hotărîsem, ciudat, tocmai gogoși umflate, întocmai ca acelea pe care ni le servea ea. ”Două pentru mine și zahar pudră din belsug”, a strigat ea după tine. Noi am luat una de fiecare. ”De ce nu ați luat două?”, ne-a întrebat ea. ”Ținem la siluetă”, i-am răspuns. Cu asta păcălești pe oricine, mai ales că noi suntem slabe moarte, și ni se ascuțiseră trăsăturile atunci, dar nu mai mult decît privirile, cred că ne dădusem seama că am fost deranjate în zadar.

Tot din priviri ne-am înțeles să dispărem mai repede de-acolo, deja începuseră discuțiile despre unghii, abia atunci am aflat că există o culoare mov prună, nu albastră. ”Roz banană cum o fi?”, chiar m-am întrebat atunci dacă ar putea exista o astfel de culoare. Nu m-am putut abține, și era de-a dreptul absurd tot ce se întâmpla și tot ce-a urmat după aceea. De ce ne deranjase femeia asta? ”Știți, zice ea în sfîrșit, de fapt altceva voiam să vă propun.” Și se apleacă spre noi și ne face semn să ne apropiem capetele. Amuzate, ne înclinăm deasupra farfuriilor cu gogoși fierbinți și bine pudrate. ”Aș vrea să vă fac cunoștință unor domni bogați”. ”Ce?” mi-a scăpat.

Doamne, multe se mai întîmplă în viața unui om, și multe îi mai e dat să audă. ”Ce domni bogați?” a făcut Bela pe prostănaca. ”Hmm… știți voi”, a schițat Lesbiana un zîmbet. ”Nu, nu știm”, i-am tăiat-o eu. Apoi mi-am îndreptat coloana, de parcă aș fi vrut s-o simt la locul ei. ”Belo, mai ai mult, tu, din gogoașa aia?”, m-am repezit la ea. ”Pot s-o mănînc și pe drum, zău”, mi-a răspuns ea și ne-am ridicat aproape răsturnînd scaunele. Ca să vezi, Lesbiana mai era și codoașă…

Pînă cînd am ajuns înapoi în apartamentul meu n-am scos un cuvînt. Am mers repede și încruntate, iar pașii în loc să ne calmeze pînă acasă, ne-au alimentat și mai mult furia. ”Hai să facem o cafea rapidă să ne încălzim”, am propus. ”Chiar nu înțeleg cum de s-a întîmplat una ca asta, a izbucnit Bela. M-a scos din sărite lesbiana ta. Fato, simt și acum gustul ăla de gogoașa, fute-m-aș pe ea că era cu vanilie și pe toate lesbienele lumii!” ”Vezi că s-ar putea să le placă ultima parte. Și nu e lesbiana mea, bine?”

Dă-o încolo de amintire, mîine mă urc în tren și uit. Peste cîțiva ani chiar mă voi amuza de întîlnirea asta. Ba poate că voi fi prietenă cu Lesbiana pe Facebook. Ce n-am știut atunci și mult timp după aceea, a fost că Bela a căutat-o imediat a doua zi pe Lesbiană, nu numai să-i ceară mai multe amănunte despre ”domnii cei bogați”, dar să-i și accepte propunerea. ”Vezi că e fierbinte cafeaua” am avertizat-o atunci, căci vedeam că rămăsese cu ochii în gol și credeam că se gîndește la neplăcerile lumii. ”Să nu te prind că-ți înmoi privirea…” i-am spus cu blîndețe, cu cea mai mare blîndețe de care eram în stare. ”Nu, n-am de ce să mi-o înmoi”, mi-a răspuns ea sec.

Privind retrospectiv însă, văd totul la alte dimensiuni. Răspunsul ei, care mi s-a părut atunci de o demnitate rară, era, de fapt, una din multele lașități ale Belei și deși acei cîțiva ani au trecut, nu pot să mă amuz nici acum de întîlnirea cu Lesbiana.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :