Gândurile nasc realități
Un biet bătrân pescar își ducea zilele lângă un mal de apă, împreună cu nepoata lui.
Și cât erau zilele și nopțile de lungi prinse împreună- moșneagul se plângea ba cu
vorba, ba cu gândul:’… că timpurile nu mai sunt ce au fost…că nici mreana nu-i prea multă, că nici apa nu-i prea udă, că nici peștele nu trage..’ și tot așa gura nu-i mai tăcea…
– Bunicule, gura nu-ți mai tace! îi zise nepoata într-o zi – păi, tu nu știi, că vremurile s-au schimbat? Acum, trebuie să te raportezi la ce vrei să ai, nu la ce nu ai – îl dăscălește ea pe bătrân, încurcându-l teribil. Trebuie să te gândești la ce vrei să ți se întâmple; uite eu, de exemplu, mă văd mereu îngropată în aur, mult – mult aur – la un moment dat, nu știu cum, însă se va întâmpla.
… se făcea un amurg – și cum stătea el prins în gândurile-i negre, cu nepoata alături, pe malul apei, pescuind – hop – o sclipire din adâncuri.
golden dinner
– Ce-o fi?! se holbă moșneagu’
– AUR! zise copila frecându-și palmele.
Când colo, ce să vezi, un peștiuc!
-Parțial, are dreptate micuța – ținu peștele să intervină numaidecât, uimindu-l teribil pe moșneag.
– Ptiu, un pește vorbitor – ce-i asta? se miră cu totul omul.
– Ce-i, bătrâne, nu recunoști un miracol nici când e în fața ochilor? Aur – Pestișorul de Aur – ce, nu mă recunoști?
– Uuuuuu, auuur! plescăi fata din palme și din buze jucând ca apucata prin tot locul; ți-am zis eu, bunicule, că funcționează toată treaba asta cu gândurile și puterea lor?!
– Peștișorul de aur?! exclamă bătrânul, care nu depășise momentul întâlnirii, …nici nu știu ce să-ți cer, vorbi mai mult pentru el.
– …tocmai de aceea, și pentru că sunt magic, se înțelege, se împăună auritul, am să-ți îndeplinesc ce-ți stăruie veșnic în minte, ce-ți macină rânza cel mai mult, ia să vedem zise peștiucul trepidând din trupul lui mic conectat parcă cu ceva nevăzut la gândurile omului : ” mreană nu prea multă, apă nu prea udă, peștele nu trage! Gata s-a făcut!
Și la tine – zise către fată – a, la tine e doar AUR! Și puf o transformă pe fată într-una cu totul și cu totul de aur – apoi pe dată se făcu nevăzut.
Morala: Stăruința gândului e direct proporțională cu calitatea acestuia. Zic bine?
