Frica de necunoscut

Cînd ipotezele noastre sunt infirmate, adică atunci cînd nu se întîmplă ceea ce ne așteptăm, lumea noastră se năruie și viața ne este dată peste cap.

Emoțiile fac parte din viața noastră. Unele ne dau o stare de bine, altele dimpotrivă, însă, este firesc să le trăim și să învățăm să le gestionăm ca să ne fie bine. În zilele acestea, întîlnesc mulți oameni care se plîng de frică. Frica de ce va fi.


Frica este o emoție ce ne însoțește de-a lungul timpului și apare mai mult sau mai puțin, este mai acută sau nu, în funcție de evenimentele care apar, de situații, împrejurări. În perioada aceasta pandemică, frica este resimțită mai acut de mulți dintre noi pentru că ne confruntăm cu o situație pe care nu am mai experimentat-o pînă acum, care nu are un termen de finalizare și pe care nu o putem controla.
Specialiștii spun că una dintre sursele fricii este incertitudinea.
Noi, oamenii, avem mare nevoie de certitudine. Zilnic facem predicţii și elaborăm scenarii pentru tot felul de lucruri mărunte, atribuite de obicei rutinei cotidiene: cînd ne adresăm partenerului de viaţă, copilului nostru, unui prieten, plecăm de la prezumpţia că aceștia pot înţelege enunţurile formulate de noi.

De exemplu, atunci cînd intrăm într-un magazin ne așteptăm să găsim alimentele de care avem nevoie; cînd scoatem cheia din buzunar pentru a intra în casă, știm că vom reuși să descuiem ușa cu ea. Așadar, nu există act sau acţiune pe care să o întreprindem și care să nu se bazeze pe un dram de certitudine. Acest aspect a devenit firesc, automat, iar noi nu îl mai conștientizăm. Așa se face că, atunci cînd ipotezele noastre sunt infirmate, adică atunci cînd nu se întîmplă ceea ce ne așteptăm, lumea noastră se năruie și viața ne este dată peste cap. Este exact ce se întîmplă acum, în timpul pandemiei.

Cum ne controlăm frica de necunoscut?
Frica de necunoscut poate să ne afecteze în momentul în care conduce către anxietate generalizată. Acest tip de anxietate se manifestă printr-o îngrijorare excesivă și incontrolabilă față de evenimentele din viața noastră și despre cum vor decurge acestea. Astfel se naște întrebarea firească:
Cum să înțelegem teama de necunoscut?
Sunt cîțiva factori importanți care susțin această teamă, iar cei mai importanți se referă la nevoia de control și zona de confort, ambele fiind mecanisme prin care facem față anxietății.
1) Nevoia de control – se referă la dorința noastră de a fi stăpîni pe orice situație, întrucît doar așa putem fi siguri că nu se va întîmpla nimic rău și că lucrurile pot fi ținute sub control. Această nevoie este strîns legată de lipsa de încredere în ceilalți. De exemplu, dacă am nevoie de control, în momentul în care voi dori ca un lucru să fie făcut bine, dar cred că persoana care vrea să mă ajute nu poate să o facă, devin agitat, nervos, stresat. Îmi voi dori să obțin controlul pentru a putea să mă asigur că am făcut totul bine, dar și pentru a-mi liniști stările de anxietate. După repetate întîmplări asemănătoare, putem dezvolta frica de necunoscut, din cauza faptului că nu știm ce se va întîmpla sau dacă va ieși bine ceea ce ne-am propus.
2) Zona de confort este acel loc în care ne simțim în siguranță și unde nu trebuie să depunem efort. Cu toate acestea, este posibil să ne afecteze și într-o manieră negativă, întrucît dacă alegem să rămînem în permanență aici, nu suntem stimulați, nu ne folosim potențialul maxim și nu căutăm să ne dezvoltăm. De obicei, cînd suntem puși să alegem între zona de confort și ceva nou, evităm schimbarea de cele mai multe ori și facem tot ceea ce suntem obișnuiți.


Acești doi factori influențează cel mai mult teama de necunoscut. Conștientizarea lor este primul pas în controlarea unei asemenea temeri.
Am putea avea gînduri care să ne ajute să scăpăm de teamă? Desigur! În loc să ne concentrăm în mod repetat asupra unui trecut care ne-a făcut să suferim sau asupra unui viitor înspăimîntător, ceea ce în mod evident ar alimenta temerile noastre, este mai bine să ne concentrăm pe lucruri care ne vor oferi confort și încredere.
Înlocuirea credințelor noastre înfricoșătoare cu unele mai constructive ar putea să ne ajute să ne gestionăm mai bine temerile; deși adînc în interiorul nostru, nu putem să eliminăm complet temerile noastre, avem puterea de a le controla. Frica este o emoție, energie și gînduri.


Să vă fie cu folos!

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :