Fluierînd a pagubă, dorul…
Ne întîlnisem din întîmplare într-un vis
Şi mergeam aşa reîntregiţi ca prin minune.
Tu mă ţineai de umeri
Iar eu îmi înfăşurasem braţul stîng de mijlocul tău
Umbrele noastre se deformau
în praful dimineţii fără să-şi dea drumul
una alteia.
Eram atît de întregi încît chipurile noastre
explodaseră de fericire
ba chiar întinerisem cu un surîs,
cu o tăcere şi cu liniştea dintre noi.
Şi era atîta fericire pe străzi
încît trandafirii
îşi retrăseseră ţepii din calea noastră
şi înfloriseră undeva la orizont
în lumina unei dimineţi
care se crăpa printre gene
Nu mai e mult
şi va trebui să ne întoarcem pe partea cealaltă
la vieţile noastre
Nu mai e mult
şi vom uita că ne-am iubit
Nu mai e mult
şi umbrele noastre nu vor mai face
desene pe asfalt
Mai întîi îmi retrag eu mîna
apoi tu îmi dezveleşti umărul
şi mi se face frig
trebuie să ne întoarcem de unde am venit
să culegem ţepi, ironii şi alte prostii
În urma noastră, măsurînd distanţa,
se plimbă pribeag,
fluierînd a pagubă,
dorul…
