Fluierînd a pagubă, dorul…

Ne întîlnisem din întîmplare într-un vis

Şi mergeam aşa reîntregiţi ca prin minune.

Tu mă ţineai de umeri

Iar eu îmi înfăşurasem braţul stîng de mijlocul tău

Umbrele noastre se deformau

în praful dimineţii fără să-şi dea drumul

una alteia.

Eram atît de întregi încît chipurile noastre

explodaseră de fericire

ba chiar întinerisem cu un surîs,

cu o tăcere şi cu liniştea dintre noi.

Şi era atîta fericire pe străzi

încît trandafirii

îşi retrăseseră ţepii din calea noastră

şi înfloriseră undeva  la orizont

în lumina unei dimineţi

care se crăpa printre gene

Nu mai e mult

şi va trebui să ne întoarcem pe partea cealaltă

la vieţile noastre

Nu mai e mult

şi vom uita că ne-am iubit

Nu mai e mult

şi umbrele noastre nu vor mai face

desene pe asfalt

Mai întîi îmi retrag eu mîna

apoi tu îmi dezveleşti umărul

şi mi se face frig

trebuie să ne întoarcem de unde am venit

să culegem ţepi, ironii şi alte prostii

În urma noastră, măsurînd distanţa,

se plimbă pribeag,

fluierînd a pagubă,

dorul…