Fitilul și scânteia

image 2În împărăția fitilelor, exista unul mare, sănătos și voinic, și pe atât de mare sănătos și voinic era încât toate celelalte fitile visau a deveni el. Și într-o zi, pe când și el se mira de sine ce minunat era, i se aprinse o idee: cum că n-ar vrea ca la momentul stabilit să fie aprins de o scânteie, că prea falnic și frumos era să fie mistuit…să fie negru și topit, ca mai apoi să fie scrum. Și așa porni prin regat împărțind în stânga și în dreapta vorbe cum că el a fost aprins de o idee refuzând astfel scânteia. Phoooaaa, rumoare în mulțime:

– Să nu fii aprins de o scânteie, păi ăsta ne e rostul – zbierară unii –  ăsta ne e datul – interveniră alții – doar că el nu vroia și pace și nimeni nu avea ce-i face.

image 3…și veni noaptea cea luminată când fiecare fitil își primea scânteia – minunat dar – minunată noapte. Și împreună cu roiul de scântei – totul devenea mai luminat – fitilele însele se transformau, ca într-un dans nemaiîntâlnit – într-o ardere vie; până și cele mai mici și mai neînsemnate erau acum atât de glorioase pe lângă fitilul neaprins; și pe când privea el așa către toate cele neîntâlnite, o scânteie se apropie:

– Dulcele cu amar se mănâncă – păru să-i șoptească- și se năpusti asupra lui ca într-o îmbrățișare; dar cu cât îl cuprindea mai mult, pe atât nu reușea să-l aprindă, și-l învălui și prin stânga și prin dreapta – și pe sus și pe jos – ba mai mult acum și fitilul părea că-și dorește această aprindere prin cuprindere, așa că strângea și el la piept scânteia, ca într-un dans nebun și neaprins.

Obosiți, stăteau acum alături – un fitil și o scânteie.

– Trebuie să fie o cale, zise ea cu încredere; și pe rând îl înmuie ba în ulei- ori soluții, ba îl îndesa-n ceară și-n unsoare… doar-doar s-o potrivi să-l aprindă.

Extenuată – scânteia îi reproșează: dacă materialul nu întreține arderea nici o scânteie din lume nu-l va aprinde! După o pauză: – Vorbește cu mine, zi-mi ce simți? Știi, suntem unul…

imageȘi abia atunci fitilul i se adresă pentru prima dată – printr-o întrebare:

– Doare?!

Scânteia se ridică, cu ultimele-i puteri:

– Încearcă să-ntelegi: Tu ești pasul, eu sunt drumul, fără tine eu nu sunt, lasă-mă să te cuprind, sau de-a pururi vom rămâne un fitil și o scânteie ce n-au ars pe acest pământ.

Morala: De frică nu aprindem lumina.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *