Fericirea din borcan…

IMG_6495De peste trei ani, în viaţa mea şi-a făcut loc un obiect sacru: Borcanul cu Fericire – un recipient ieftin, de altfel, din sticlă, pe care l-am cumpărat cu vreo trei dolari pentru a avea unde ţine pastele făinoase. Paste n-am ajuns să depozitez în el, ci doar bileţele pe care seara îmi scriu momentele de fericire din ziua respectivă.

La început, cu vreo cîţiva ani în urmă, recipientul în care s-au tot adunat fericirile mele a fost o glastră decorativă cu o gură atît de strîmtă, încît recitirea vreun bileţel strecurat acolo era o adevărată luptă. Cînd glastra aceea s-a umplut, am trecut la un sertar din bucătărie, ca mai apoi să-mi găsesc recipientul perfect: borcanul din sticlă, destul de înalt şi încăpător, numai bun de aşezat într-un loc vizibil în casa mea.

Nu-mi scriu momentele fericite cu vreun stilou special sau pe vreo hîrtie scumpă. De multe ori, bucuriile sunt scrise pe bucăţele de hîrtie rămase nedesenate de fetiţa mea. Sau pe bonurile de marcat, pe facturi plătite sau rămăşiţele hîrtiei de împachetat. Am scris cu pixul, cu cerneală, cu carioci sau creioane dermatografe. Am scris sincer, fără a înfrumuseţa adevărul pentru că fericirea mea este unică, nu în competiţie cu a altcuiva. Şi nu, n-am aşteptat să cîştig neapărat vreun premiu sau ca vreun moment din viaţa mea să fie marcat cu surle şi trîmbiţe pentru a fi catalogat drept “bucurie”, “fericire”, “gratitudine”.

IMG_6496Am scris despre prieteni buni care m-au ajutat cînd totul îmi părea pierdut, despre un străin care a fost drăguţ cu mine din senin, despre o chelneriţă politicoasă sau o funcţionară de la magazin care mi-a returnat un obiect al cărui bon fiscal era pierdut demult. Am scris şi scriu mult despre minunea mea de fetiţă, despre rîsetele din timpul băiţei de seară, despre lecţii terminate mai repede şi îngheţate savurate în parc, despre familia mea. Am scris despre melodii uitate, dar revenite la urechile mele în momente în care aveam mare nevoie de mîngîierea amintirilor, despre telefoane primite din senin, de la capătul lumii, despre curajul de a spune DA sau NU atunci cînd toată lumea se aştepta să rostesc invers. Am scris despre un poliţist care mi-a îngăduit să plec neamendată pentru că nu am oprit total la un stop, despre semafoarele verzi care m-au ajutat să nu întîrzii la o şedinţă importantă, despre avioane pierdute şi aşteptări datorită cărora am descoperit cărţi minunate sau prieteni adevăraţi. Am notat şi durerile sau accidentele în mijlocul cărora am avut revelaţii minunate despre existenţa mea pe acest îsau care m-au ajutat să văd Adevărul, să termin de scris o carte sau să fac pace cu cei plecaţi pentru totdeauna din viaţa mea. Momente mai mici sau mai mari de fericire mi-au umplut borcanul şi au dat pe-afară de cîteva ori pînă acum…

Zilele trecute, am recitit cîteva bilete mai vechi (deşi încerc să nu o fac pînă în ziua de Crăciun sau de ziua mea de naştere). Ce frumos este să-ţi reciteşti fericirea, oricît de mică sau mare a fost ea la un moment dat!

Mai nou, fetiţa mea mă urmează în acest ritual de seară. O las să-şi scrie (sau deseneze) cum poate ea la cei 6 ani ai săi, momentele de fericire pentru că ştiu că lacrimi de bucurie vor curge pe obrajii noştri peste ani şi ani cînd le vom reciti împreună. Chiar şi cînd am o zi mai tristă, deşi trebuie să mă «chinui» puţin pentru a-mi aminti un moment frumos, o fac! Pentru că fericirea este rezultatul propriilor noastre eforturi şi dacă nu perseverăm, dacă nu întoarcem fiecare piatră în căutarea ei, nimeni altcineva nu o va face pentru noi. Şi uite aşa, seară de seară, îmi aşez micile fericiri sub felinarul conştient al gratitudinii, aduc la rampă, în aplauzele inimii mele, fiecare moment de peste zi care m-a făcut să zîmbesc, să vibrez frumos, să îmi amintesc cît de minunată este fiecare clipă a vieţii.

IMG_6498Fetiţa mea m-a întrebat recent:”Mami, şi ce-o să facem cînd se va strînge un sac de astfel de bilete fericite?” Am zîmbit şi i-am spus că ne va veni o idee inspirată atunci, pe moment. Poate scriem o carte cu ele, poate confecţionăm mandale sau ramele altor instantanee fericite ce vor veni în viaţa noastră. Important este să nu ne oprim din a ne nota şi reaminti frumuseţea din care este alcătuită fiecare zi.

Dacă nu ai încercat acest exerciţiu pînă acum, îţi promit că merită să o faci. Găseşte un borcan, o cană, un ulcior, o cutie de ciocolată sau orice alt recipient şi strînge-ţi acolo toate fericirile de peste zi, oricît de mici ar fi ele. Îţi va schimba mentalitatea (şi viaţa) mai mult decît crezi acum! Cît despre mine… faptul că am terminat de scris această povestioară şi am putut-o împărţi cu voi, va fi trecut pe un bileţel diseară şi îşi va găsi loc de cinste în borcanul meu cu fericire! Mulţumesc!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :