Feng Shui bun anul nou are

causerO să vă vină greu să credeţi, dar studiez arta Feng Shui cam din 1998-99. Ştiu să dau în cărţi şi tarot, să citesc în cafea şi să interpretez visele.  Mulţi fac bani frumoşi din asta, majoritatea habar nu au despre ce vorbesc, dar profită de dorinţa omului de a crede în ceva, de a-şi pune ultima speranţă într-un expert care să le dezvăluie calea.

Eu am să vă împărtăşesc astăzi cîteva mici secrete de mare efect, gratis, că doar suntem între prieteni. 🙂

Dar mai întîi… ce e, oameni buni, cu Feng Shui-ul ăsta de a luat-o toată lumea razna aşa?

În primul rând, dacă vrei să înţelegi şi să practici această artă, trebuie să pleci de la următoarea convingere: că totul este energie, incusiv tu! (Daniela Marin, un om drag mie, o să se bucure citindu-mă, sper.) Apoi, ar fi bine să te întrebi de ce uneori şi aparent fără motiv te simţi anxios într-un anumit loc sau în preajma unei persoane, de ce lucrurile par să rămînă blocate într-un punct sau de ce nimereşti de atît de multe ori în faţa unor uşi închise. Ei bine, nu este o curiozitate infantilă, este o căutare inteligentă şi răspunsul la oricare dintre aceste întrebări îţi va schimba viaţa.

Ei bine, de cîteva mii de ani, iniţiaţii asiatici transmit acelaşi mesaj, chiar dacă, în funcţie de şcoala căreia îi aparţin o fac în feluri uşor diferite. Mesajul este acela că omul trebuie să se aşeze în spaţiu în echilibru cu sine şi cu tot ce îi înconjoară. O regulă de bun simţ, de altfel, care te va ajuta să rezolvi multe dintre micile şi enervantele tale probleme pînă la un real progres personal.

feng shui fountainFeng Shui, vânt şi apă, două energii vitale. Aceasta este traducerea termenului. Pentru tine, acest imens domeniu de studiu poate însemna bunăstare în toate formele sale. Cu două condiţii: să aplici regulile corect şi să nu faci mai mult de o schimbare într-o perioadă de trei săptămâni, timp în care vei putea observa încet, dar sigur efectele.

Atunci cînd faci o schimbare regulile de care trebuie să ţii cont sunt cele  cinci energii (Foc, Pământ, Metal, Apă, Lemn), horoscopul personal , punctele cardinale, culorile şi numerele, Ying şi Yang, materia şi energia I Ching. Trebuie să ştii că eşti în permanentă mişcare între aceste elemente şi punctul de echilibru înseamnă propriul echilibru.

Pentru voi toţi şi petrecerea pentru noaptea dintre ani, iată pe scurt cîteva principii general valabile, care nu vă vor da bătăi de cap:

craciunul in frantaIndiferent unde mergeţi, alegeţi să staţi la o masă rotundă, eventual cu spatele la un perete înalt şi cu faţa spre uşă. Canapelele cu braţe de lemn sunt benefice celor caracterizaţi de elementul Apă. De asemenea cei caracterizaţi de elementul Foc vor găsi un puternic sprijin aici. Scaunele sau fotoliile de culoare albastru (şi orice nuanţă a sa) sunt benefice celor definiţi de elementul Apă.  Focul şi Pământul se potrivesc cu fotoliile binecunoscute în formă de ou. Scaunele pătrate, pămîntii, sunt pentru cei de Pământ, iar metalul merge pentru cei cu energia Metalului, dar şi a Apei. Când îţi alegi scaunul, îţi alegi baza, deci încearcă să optezi echilibrat. Sau dansează pînă îţi rupi pantofii în lipsa scaunului potrivit.

Culorile în noaptea dintre ani ar trebui să îţi îmbrace dorinţele, dar să fie în acord cu propriul element.

Astfel:  verdele este pentru Lemn şi aduce noi începuturi şi noutate în general, roşul este pentru Foc şi aduce finalizarea unor proiecte şi motivaţie,  galbenul şi bejul sunt pentru Pămînt şi se referă la grijă şi compasiune, albul şi culorile metalice sunt pentru Metal şi semnifică abundenţă de orice fel, motiv pentru care îţi recomand să sclipeşti măcar printr-un accesoriu, bijuterie sau fard, indiferent de elementul caracteristic, nuanţele de albastru şi negrul sunt pentru Apă şi se referă la o stare de claritate interioară sau a merge acolo unde te duce valul, în acord cu fluxul tău de energie.

cdgdAlte culori sunt roşul pentru vitalitate, portocaliu pentru creativitate, galben pentru putere şi verde pentru dragoste, iar albastru pentru concentrare, indigo pentru intuiţie şi violet pentru fericire.

Indiferent cum vrei să te asortezi pentru noaptea dintre ani, îţi recomand să te setezi cîteva ore pe bucurie, gînduri bune, atitudine optimistă, toleranţă şi acceptare. Şi, nu în ultimul rând, priveşte-te cu iubire în oglindă înainte să începi petrecerea, te vei învălui într-o carismă extraordinară, iar ceilalţi te vor privi cum emani magie.

Cu drag, vrajitoarea de serviciu!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :