Femeia multi-orgasmic nefericită

Am cunoscut şi femei orgasmic nefericite. Dacă nu cumva e o minciună ce mi s-a relatat (şi ce nu mai e minciună în realitatea asta sucită?) ei bine, această femeie există cu minciunile ei cu tot. Are în jur de 45 de ani, trecută bine de prima tinerețe, e încă frumoasă spre ofilire, face aproape zilnic sex, după spusele ei, şi are 7-8 orgasme dintr-o lovitură. Pur și simplu nu se mai oprește din tremurat și oftat, chestie care, de cînd mi-a povestit asta, și jur că nu am fost deloc curioasă să aflu, nu mi-o mai imaginez altfel decît cu gura căscată. Nu știu de ce.
Şi totuşi spune că nu orgasmele aduc fericirea. Aşa că, domnilor, s-a mai dărîmat un mit al femeii care dacă nu e orgasmizată cum se cuvine devine isterică. Uneori este valabilă şi reciproca: prea mult sex poate dăuna sănătăţii mentale și, implicit, și celei fizice, că știm doar, totul pleacă din creier. Chiar nu poţi s-o ţii aşa danga-langa dintr-un orgasm în altul şi să nu plăteşti preţul, în condiţiile în care la 45 de ani majoritatea femeilor abia dacă mai prind un pui mic de plăcere la şase luni. Dar ce vorbesc eu despre femeile la 45 de ani? Există doamne care nici la 30 n-au dat de aşa rara avis. Şi le rog frumos să mă contrazică…
Exerciţii de logică sexuală
Ce spune asta despre bărbaţi şi femei? Că încă mai bîjbîie prin lumea încîlcită a sexului şi nu reuşesc să se pună de acord la întrebarea: ce-a fost mai întîi? Iubirea sau sexul? Că dacă unde e iubire e şi sex, invers nu e tocmai valabil, adică unde e sex nu e neapărat şi iubire. Iar unde e sex prea mult şi iubire deloc rezultă nefericire. Greu cu matematica sexului, dar are logică dacă-i prinzi şpilul.
Dacă ceva sună imposibil de imaginat, atunci înseamnă că aşa e. Dacă ceva sună prea fals, înseamnă că nu e. Cum să vă explic eu ce-am în cap acum după ce-am ascultat-o pe femeia multi-orgasmic nefericită? În condiţiile în care prietenele mele se plâng pe diverse voci ba că n-au timp de sex, ba că n-au mai făcut de prea mult timp chiar dacă sunt căsătorite și deja își ascut cuțitele pe vreo posibilă amantă, sau poate tocmai de-aia, ba că chiar dacă fac oricum nu înţeleg nimic pentru că n-au mai pupat un orgasm din luna de miere, hop apare amica perversă care face sex regulat, are orgasme fără număr şi tot e nefericită. Păi dacă şi ea, ce să mai zică amărîtele alealalte? Ori minte ca să ne oftice, ori e adevărat şi, oricît de nefericită ar fi, tot nu o putem compătimi. Măcar cîteva secunde pe zi e cu sufletul în rai, după aia n-are decât să fie nefericită, right?
Adevărat sau fals?
Uite, nu-şi pune nimeni problema dacă un răsărit de soare e adevărat sau fals. De-asta cred că-mi place natura mai mult decît oamenii. În faţa naturii tac şi rămîn fără gînduri, cînd e să am de-a face cu oamenii trebuie să răspund la orice şi să explic orice vorbă, orice comportament, orice reacţie de-a mea şi, în general, orice fleac. Dar asta e problema oamenilor: pun sub semnul întrebării absolut orice şi te trezeşti că trebuie să fii într-un fel sau altul, ca să nu superi pe unul sau pe altul, sau şi mai bine ca să ai dracului parte de un minut de linişte. Eu sunt mai naivă: cred orice-mi spun oamenii atît timp cît vorbele lor n-au nimic de-a face cu viaţa mea. Şi n-au. Am eu grijă să n-aibă. Mai exact, îi las să se descarce, să spună orice, pentru că au nevoie de asta, au nevoie să-şi verse năduful, să scape de reziduurile minţii. Reziduurile astea trec pe lîngă mine ca vodă prin lobodă, fără să mă atingă. Nu pun la îndoială nimic şi mă simt ca un răsărit de soare care n-are nici o părere, dar din cînd în cînd le luminează gunoiul din viaţă. Apoi e problema lor să-l adune şi să-l recicleze, să-i dea o formă sau să renunţe la el de tot, să aştepte ploile, să spele tot. Oamenii au nevoie de astfel de descărcări, altfel am fi o haită de dezaxaţi care, în loc să se salute pe stradă, s-ar muşca de beregată din senin. Orgasmul este una din marile descărcări ce ni s-au dat.
Omul tace în faţa a trei mari astfel de descărcări energetice: chiar înainte ca soarele să se ridice din mare sau să apună, imediat după o confesiune uriaşă şi după un orgasm. Bineînţeles ne putem juca în continuare şi mai putem găsi lucruri frumoase în faţa cărora să taci pozitiv: de pildă, focul din vatră, o piatră de mormînt, o ninsoare care sclipeşte sub un felinar, o stradă pustie, scăldată de ploaie. Cît adevăr este în toate acestea cred că depinde doar de sufletul privitorului şi de felul în care rezonează cu natura lucrurilor. Eu devin romantică, mai ales cînd aud de orgasmele altora. În prima fază îmi vine să le dau un pumn în mijlocul feței să dispară dracu din imaginația mea cu gurile lor căscate cu tot, în a doua fază caut refugiu în natură, acolo unde nu se apucă nimeni să vorbească din senin.
Cînd e vorba de orgasme, totul devine mai complicat, desigur. Probabil că din cauza aceasta, ca să-mi fie mie mai simplu, fac analogii între natură şi oameni ca să pot să-i apuc de undeva: femeia-ploaie, bărbatul-uragan, femeia-zefir, bărbatul-stîncă şi tot aşa.
De pildă pe femeia multi-orgasmic nefericită aş numi-o femeia-vuiet. Nu ştiu dacă o să-i placă, dar măcar ea are 7-8 orgasme pe secundă, mai ceva ca un fulger care luminează cerul… și tot degeaba, biata de ea, tot în bezna minții trăiește.
Alt mit distrus. What to do? Deșteptăciunea și fericirea nu țin de orgasme, așa că puneți mîna pe o carte sau faceți-vă ecologiști.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. ialina spune:

    Am ras cu lacrimi… Felicitari!

Comentează :