Fashion Icon: Christina Blake Lively

Blake-Lively-O actriţă din noua generaţie, care şi-a adjudecat titlul de fashion icon este Blake Lively. Chiar dacă a apărut prima oară pe marele ecran în 1998, faima internaţională a cunoscut-o 9 ani mai târziu, când a acceptat rolul Serenei van der Woodsen din serialul „Gossip Girl”, rol care i-a şlefuit şi stilul vestimentar.

 

Blake Christina Lively s-a născut pe 25 august 1987 în Los Angeles şi este fiica actorilor Ernie și Elaine Lively. Şi-a început cariera în 1998 în pelicula Sandman şi până în prezent a jucat în 15 filme şi seriale. A câştigat multe premii, printre care Teen Choice Awards, în 2008 şi 2011.

 

Cariera lui Blake Lively a cunoscut o ascensiune fulminantă odată cu lansarea serialului „Gossip Girl”, ce a creat isterie în rândul tinerilor din toată lumea. Responsabil pentru ţinutele actriței este stilistul Eric Daman, cel care se ocupă vestimentaţiile actorilor din film, dar stilul ei de zi cu zi poate fi definit ca fiind unul casual-chic, un stil care îmbină clasicul cu elemente avangardiste. Christinei nu îi este frică să facă cele mai diverse combinaţii. În apariţiile ei pe covorul roşu, jonglează de la femeia fatală, până la femeia cuminte, boemă. Preferă rochiile mulate şi obraznic de scurte, ce îi dezvăluie picioarele sau rochiile drapate cu decolteuri adânci.

În 2011 revista TIME a inclus-o în topul celor mai influente 100 de persoane, în acelaşi an primind şi titlul de “Cea mai dorită femeie din lume”, întrecându-le astfel pe Katy Perry, Scarlett Johansson şi Cheryl Cole, clasamentul fiind alcătuit pe baza voturilor a 5 milioane de bărbaţi.

Blake lively 02Blake Lively a reuşit să câştige simpatia americanilor, dar şi atenţia marilor creatori de modă. Revista Vogue şi-a publicat topul celor mai bine îmbrăcate vedete, iar Blake a ocupat locul 1. În 2011 Brandul Chanel a ales-o pe tânăra actriţă să fie imaginea casei de modă  și să promoveze colecţia de genţi Mademoiselle. „Blake întrupează, într-un fel, visul american. Cred că se va transforma într-o actriţă de succes. Este  plină de viaţă şi toată lumea s-a îndrăgostit de ea”, a declarat Karl Lagerfeld, directorul casei Chanel, despre tânăra actriţă. Odată cu această campanie, Blake Lively a intrat în familia femeilor Chanel, alături de Vanessa Paradis, Audrey Tatou sau Keira Knightley.

În 2012 devenea imaginea parfumului Gucci Premiere. Într-un scurt metraj promoţional, prezentat la un eveniment organizat, în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, Blake Lively a confirmat că deţine rafinamentul şi eleganța prin care brandul s-a făcut cunoscut. Frida Giannini, directorul de creaţie Gucci, a declarat “În conceperea acestui parfum, am fost inspirată de strălucirea atemporală a Hollywood-ului şi de doamnele model, care au condus epoca de aur. Stilul unic şi carisma lui Blake aduc acea alură vieţii, într-un mod contemporan”. Cuvântul care descrie cel mai bine întreaga campanie este Gold! De la nuanţa părului actriţei, un blond auriu, efectele sepia şi rochia cu aplicaţii aurii Gucci, până la machiajul cu reflexe de bronz reclama este o adevărată întruchipare de lux şi strălucire.

Blake-Lively-Height-În 2013 Blake Lively a fost numită ambasadoare L’Oreal, şi astfel s-a alăturat altor nume celebre, care au reprezentat de-a lungul timpului, imaginea gigantului cosmetic, datorită frumuseţii sale naturale şi feminităţii, de care dă dovadă cu fiecare apariţie publică. “Ea a devenit o imagine reprezentativă a frumuseţii pentru o întreagă generaţie, cu părul ei auriu absolut fermecător, privirea luminoasă şi un zâmbet care-ţi taie respiraţia.”, a declarat Cyril Chapuy, preşedintele brandului L’Oreal Paris. La rândul ei, Blake a spus: “Am crescut cu inspiraţia mesajului lor: Pentru că meritaţi. Ce mesaj important de inspiraţie pentru femei! Acela că frumuseţea îşi are rădăcinile în încredere. Aceasta este cheia. De aceea sunt atât de mândră să pot reprezenta L’Oreal Paris.” Vedeta este personajul principal în campaniile publicitare pentru liniile de cosmetice, produse de îngrijire a părului şi vopsea de păr marca L’Oreal.

Blake Lively este cunoscută ca fiind una dintre cele mai spectaculoare apariţii de pe covorul roşu. Cei mai pretenţioşi designeri sunt absolut cuceriţi de ea, iar revistele de modă o ridică pe un piedestal, datorită farmecului său, a atitudinii sexy şi a siguranţei de sine, de care dă dovadă. Este carismatica şi plină de sex-appeal şi ne-a dezvăluit secretul ei:  Dacă vrei să atragi privirile celor din jur,  învaţa să porţi hainele cu atitudine!

În prezent vedetă, în vârstă de 27 de ani, este căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds şi aşteaptă un copil.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :