Emoții de dascăl

Nu sînt în măsură să explic stări şi trăiri, fiindcă mă depăşesc. Cel puţin nu azi. Am fost să-mi revăd foştii elevi de acum 2 ani. Străduţa care duce spre şcoală era inundată de frunze duse de vînt. Vîrtejul din aer semăna perfect cu al meu. Aveam emoţii: “ E o simplă vizită de curtoazie, o să zîmbesc şi o să salut formal şi, mai ales, nu pot avea aşteptări, după atîta timp.”

Nodul din gît de care nu pot să scap e dovada că nu am visat. Mîini întinse, ochi curioşi şi adînci, zîmbete crescînd precum baloanele de gumă de mestecat, întrebări despre acelaşi “de ce, de ce”. Eram într-una din clase şi cineva mă trage de mînă. Un puşti, unul din cei care mi-a testat răbdarea întotdeauna, vizibil emoţionat, încearcă să mă tragă după el: ”Viens! Viens! Simona, viens dans notre classe!” Pînă să mă desfac de îmbrăţişări, mă trezesc cu buluc de copii pe coridor. Omuleţul se dusese să-i anunţe :”Simona est là!”, pe tonul cu care anunţi că se dă lapte cu ciocolată la liber. Profesoarele încercau în zadar să-i bage înapoi în clase. Era să fiu luată de val, precum frunzele de pe alee. Au ieşit din clase și au început să vină să mă atingă, să mă întrebe dacă mai ştiu cum îi cheamă, dacă îmi aduc aminte de nu ştiu ce ursuleţ cu care aruncam prin clasa şi să afle de ce-mi trebuie aşa de mult să mă întorc… Profesoara din clasa căreia “evadaseră”, scoate un resemnat: ”Mon Dieu, ils vous aiment!”

Mă pregăteam să plec şi un puşti mă întreabă pe coridor: “Mais pourquoi tu ne reste pas? “ Îi răspund cu ce mi-a mai rămas din voce: “Je vais essayer de revenir… “ Atunci, el mă sfătuieşte, cu aer de micul prinţ către vulpe: “Fais tout le possible, ok?”

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *