Elena Mădălina Buhuş – poeta cu doruri de ducă

DSCF1103Este din Medgidia, scrie poezii, a terminat Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucuresti, dar călătoreşte prin lume ca ghid turistic. Azi este în Grecia, mâine poate o găsiţi spunându-vă poveşti despre Troia. A ajuns la al 3-lea volum de versuri după nenumărate premii literare luate în adolescenţă, despre care nu prea vrea să pomenească. Este micuţă, slăbuţă, are doar 25 de ani  şi un zâmbet luminos, încât te întrebi cum de nu se pierde prin lumea asta mare pe care a ales s-o cutreiere şi s-o pună mai apoi în versuri. Cu rimă. 

1.  Spune-mi mai întîi cîteva cuvinte despre formaţia ta de artist/poet. De unde aplecarea ta către versuri?

Fie că are sau nu o amintire clară despre acest lucru, cred ca orice artist începe să se formeze încă din copilarie. Circumstanţele care declanşează predilecţia către un anumit tip de act artistic pot fi de orice natură, filtrul personal al fiecăruia jucând rolul decisiv.

Îmi amintesc cum colţul casei, care pentru mine prezenta cel mai mare interes, era biblioteca mamei. Şi spun a mamei deoarece îmi povestea mereu cât de mult iubeşte cărţile şi cu ce eforturi a încropit de una singură acea colecţie care cuprindea câteva sute de volume. Erau lucrări ale clasicilor, dar şi cărţi de aventuri; de la dramaturgie la poezie, aveam în faţă o imensă paletă de lumi fascinante. Nuvelele lui Edgar Allan Poe, dar şi cele ale lui Mircea Eliade, “Un veac de singurătate” al lui Gabriel Garcia Marquez şi “Moromeţii” lui Marin Preda, rămân unele dintre lecturile de căpătâi ale adolescenţei mele. Iar această pasiune pentru citit pe care mi-a transmis-o mama, s-a transformat treptat într-una pentru scris, încurajată fiind şi la şcoală, mai întâi de învăţătoarea mea, apoi de profesorii extraordinari pe care i-am avut. Scriu poezie încă din clasele primare, avântul literar, dacă îl pot numi aşa, fiind reprezentat de cooptarea mea în Cercul de Literatură al Clubului Copiilor din Medgidia, de către domnul profesor Petcu Abdulea.

DSCN1782Am iubit poezia, în mod particular, încă de la început. Este, în opinia mea, cea mai profundă, sensibilă şi expresivă formă de scriitură. Am citit poeţi clasici români şi străini, dar şi cât am putut dintre cei contemporani, de aceea, dacă ar trebui să îi numesc pe cei pe care îi prefer, lista ar fi foarte lungă: Arghezi, Blaga, Minulescu, Eminescu, Păunescu, Rainer Maria Rilke, Pablo Neruda, T.S.Eliot sunt doar câţiva dintre cei pe care îi recitesc de fiecare dată cu aceeaşi plăcere. Mai mult decât un anumit poet, prefer un anumit tip de poezie- poezia cu rimă, care izbuteşte, după părerea mea, să îmbrace mesajul într-o muzicalitate aproape revelatoare.

2.    De ce totuşi psalmi? Are cumva legătura cu divinitatea pe care o cauţi sau căreia i te rogi?

Nu a existat un moment anume în care mi-am propus să scriu psalmi. Prima poezie de acest gen cred că a prins formă undeva în anii de liceu, când îi citeam pe Cioran, pe Noica, pe Steinhardt şi îl studiam pe Arghezi. Perspectiva artistică a unui poet în formare este profund influenţată de lecturile sale şi de afinităţile sufleteşti pe care le are cu acestea. Important este cum şi ce reuşeşti să şlefuieşti şi să menţii din încercările artistice atât de variate.

Nu căutarea divinităţii a constituit miezul psalmilor mei, cât descoperirea legăturii personale cu aceasta. Forma pe care Dumnezeu o ia în poezie este pentru mine cea mai autentică manifestare a Sa în lumea profană, iar psalmii constituie o punte de trecere şi căutare. Dumnezeu este pentru mine întregul din care fac parte şi pe care încerc să îl descopăr.

DSCN18193.     Ce rol au avut profesorii în formarea ta? Cum a reuşit să te mentina pe linia poeziei? Unde ai debutat?

Există în viaţa fiecărui om, indiferent de credinţe sau convingeri, persoane care acţionează asemenea unui macaz; persoane care, atunci cand ajungi la o răscruce, îţi indică direcţia în care să o iei. Eram în clasa a patra. Ţin minte şi acum ziua în care domnul profesor Petcu Abdulea a intrat la ora noastră şi a rugat-o pe doamna învăţătoare să îi recomande câţiva elevi mai buni pe care să îi ia sub aripa dumnealui la Cercul de Literatură. Spre norocul meu, m-am numărat printre ei.

Prezenţa şi influenţa domnului profesor Abdulea în viaţa mea de scriitor au fost edificatoare. Este nu doar un şlefuitor de talente literare, ci şi un formator de caractere, un iubitor de frumos şi artă, un om de o modestie şi o sensibilitate extraordinare. Cunoscându-l, am înţeles ce înseamnă să ai o vocaţie, să te dedici şi să ai un crez. Totul a început să aibă o direcţie şi o însemnătate. Influenţa domnului profesor a fost una extrem de importantă şi de relevantă în parcursul meu literar, de la conturarea listei de lecturi, până la sugestiile şi criticile atât de pertinente şi utile în ceea ce privea lucrările.

Prima revistă în care am publicat a fost chiar revista Cercului de Literatura, “Solaris”, apreciată şi premiată în nenumărate rânduri la concursurile de profil. Se muncea enorm pentru realizarea ei, eforturile fiind nu doar scriitoriceşti, ci şi de natură tehnică, fapt pentru care rămâne în amintirea mea ca cea mai dragă publicaţie. De-a lungul timpului, sub îndrumarea domnului profesor Abdulea am participat la numeroase concursuri şi festivaluri literare naţionale şi internaţionale, am luat parte la tabere de profil şi am publicat în numeroase antologii şi reviste. De asemenea, am reuşit să public în timpul liceului şi două volume de poezie, nu atât de consistente ca acesta din urmă, însă premiate cu distincţiile “Prima Verba” şi “Junior”, acordate de Cenaclul “Săgetătorul” din Bucureşti, condus de distinsul scriitor Tudor Opriş.

4. Cochetezi şi cu proza? 

Domnul profesor Abdulea şi-a încurajat întotdeauna elevii să abordeze atât poezia, cât şi proza sau chiar dramaturgia, dar a lăsat scriitorului această libertate de a aprofunda forma care i se potrivea cel mai bine spiritului şi condeiului.

În liceu am cochetat cu proza în paralel cu poezia, ba chiar am câştigat şi un premiu cu o proză scurtă la Concursul Naţional “Tinere Condeie”. Am simţit însă că trebuie sa merg în continuare cu poezia. Nu aveam încă vârsta prozei.

Acum am revenit asupra acestei idei, mi-am redirecţionat atenţia asupra prozei şi sper că atunci când voi fi mulţumită de ceea ce am cristalizat, să vă pot propune spre lectură un volum interesant.

5.    Ce rol are dragostea în lucrările tale? Dar societatea? Ce probleme te preocupă în afară de cele religioase?

Dragostea este centrul operei mele. Fie că e vorba despe dragostea pentru Dumnezeu, pentru frumos, pentru locurile copilariei sau pentru o persoană anume, ea se manifestă într-o formă sau alta în tot ceea ce scriu. Societatea, ei bine, infiltrarea ei în poezia pe care o abordez se face într-o manieră mai puţin evidentă.

Cu siguranţă în opera oricărui scriitor există teme care apar în funcţie de preocuparile şi afinităţile acestuia. În ceea ce mă priveşte, cele trei capitole de interes, care de altfel sunt prezente şi structurate şi in volumul “Versuri”, se conturează prin poezia religioasă, descriptivă şi de dragoste.

În volumele mai vechi am avut unele vagi încercări de a atinge teme filosofice sau sociale, însă intenţia poetică s-a reorientat într-un final spre cele trei nuclee amintite mai sus, ele oferindu-mi valenţele şi punctele de interes spiritual în care mă pot manifesta literar.

DSCN18496.   Cum vezi rolul poetului în societate? De pildă, Eminescu era şi o voce jurnalistică foarte puternică, de temut chiar în vremea sa, Arghezi a stat în temniţă pentru convingerile sale, Francois Villion a fost huiduit toată viaţa pentru ideile lui. Cum te vezi tu ca poetă în societatea de azi?

Dacă dintre scriitori ne referim strict la poziţia poetului în societatea contemporană, ea este una mult diminuată faţă de relevanţa pe care o avea în vremurile celor amintiţi de dumneavoastră. Explozia audio-vizualului a răpit negreşit din spaţiul pe care societatea îl acorda cuvântului scris, dar el este încă prezent şi are forţa necesară supravieţuirii. Însuşi faptul că se mai publică volume de poezie este un semn că interesul pentru opiniile si vocea poeţilor a rămas viu.

Creatorii de artă, în orice formă a sa, sunt încă prezenţi în spaţiul politic, implicaţi în probleme sociale. La îndemână îmi vin rapid două exemple de poeţi care au jucat roluri importante şi relevante în contemporaneitate: regretaţii Adrian Păunescu şi Grigore Vieru. Ambii au luat poziţie faţă de diferite chestiuni, unul în România, celălalt peste Prut, opiniilor lor influenţând gândirea şi direcţia celor care i-au citit şi ascultat.

Exemple ar mai fi, însă îmi menţin ideea cum că, raportându-mă la reperele oferite de dumneavoastră, în societatea de astăzi, forţaţi oarecum de împrejurările media, poeţii se adresează mai puţin maselor şi mai mult unor grupuri elitiste sau unui număr restrâns de receptori interesaţi. Desigur, contextele socio-economice şi politice conturează o altă scenă şi actori extrem de diferiţi, cu “arme” adaptate actualităţii.

În ceea ce mă priveşte, vârsta îmi dă optimismul şi încrederea într-o revenire la cultură şi la artă a societăţii, cu precădere a tinerilor, revenire care să însemne o a doua Renaştere şi care să reabiliteze sistemele de valori. Contribuţia mea este una mica, dar alăturată celor iniţiate de alţi scriitori, susţine resuscitarea spaţiului cultural şi implicit a societăţii.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *