Echitaţia – o lecţie de iubire necondiționată

oana si calul 2A fost una din acele zile în care m-am întrebat de ce nu locuiesc într-un camper și de ce nu călătoresc singură în jurul lumii, cu rock`n roll-ul la maxim și părul împletit în codițe mov, către apusuri de soare pe culmi noi. Acea senzație cînd știi că nu trebuie să spui nimic, că agravezi situația dar că nu mai ai răbdare să aștepți momentul potrivit. Exact atunci a apărut el, calul care, cu fiecare hop, mi-a aruncat cîte un gînd din minte. A fost de-ajuns o întîlnire pentru a deveni stăpînul viselor mele.

The bold and the beautiful

Am în fața mea o ființă ce mă poate strivi într-o clipă dar care, în schimb, se apleacă spre mine să o mîngîi. Eram obișnuită cu ființe mici, de la care te aștepți să-ți pună lumea la picioare, alături de luna de pe cer pe care le-ai adus-o, dar care încearcă mai apoi să te îngenuncheze. Sunt fascinată și am acea senzație de teamă amestecată cu extaz, pe care n-am mai avut-o din copilărie. Îmi permite să mă urc pe el, încremenit, ca și cînd, simțindu-mi nesiguranța, m-ar asigura că pămîntul poate pleca de sub noi, dar el nu se va mișca. Și atunci e momentul în care avalanșa mea de gînduri problemă începe să cadă îngropînd amintirile reci, oamenii nepăsători, oamenii neparoliști, oamenii posaci. Singurul lucru din mintea mea e să stabilesc un raport cu cel care mă fascinează, să reușesc să merg prin el, să coordonez fiecare mișcare a lui cu a mea. Neîndemînarea mea nu mai contează acum, mă relaxez și devenim o ființă care merge spre acele culmi noi, vise de care sunt sigură în acest moment că se vor realiza.

caiE o formă de comunicare ce începe prin limbaj corporal și continuă prin cel verbal, care trebuie să fie calm. Iar eu, cea mai agitată femeie din lume, mă transform într-o zi de primăvară, în care păsările cîntă, copacii înfloresc și vîntul șoptește despre iubire. Realizez că am uitat să respir în ultima săptămînă, că spatele meu nu mai e drept, că privirea mea nu mai e în față. Calul mă obligă să-mi schimb poziția corporală într-una care nu acceptă umilință, tristețe, resemnare. Sunt dreaptă, am plămînii plini cu aer, ochii plini de zîmbet, picioarele lipite de cel care mă poartă spre stări neașteptate dar dorite.

oana si calul 1Ziua în care am ales un cal, în locul armăsarului

Se apropie sfîrșitul orei de echitație și încă nu știu dacă ființa asta puternică și elegantă va mai suporta să o duc acolo unde vreau sau mă va arunca exact ca pe o furnică de care inițial îți place, apoi începe să-ți gîdile insuportabil pielea. De aceea mă bucur de acum și încerc să-i întorc veselia creată cu un morcov și o bucată de zahăr. Iar el, uriașul blînd îmi mănîncă din palmă și așteaptă să-l alint. Acum sunt jos, tot mică, dar cu puterea de a vedea lumea de sus.

Asta e ziua în care am dat armăsarul pe un cal, ca o eliberare de tot ce înseamnă nopți nedormite, promisiuni nerespectate, vorbe urîte. E o iubire pe viață, din aceea care se întîmplă într-o clipă și nu mai poate fi schimbată nici de oameni, nici de vremuri.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :