Dreptul de a spune NU

Asertivitate = abilitatea interpersonală care demonstrează încrederea în sine și capacitatea de a ne exprima sau lupta pentru noi și drepturile noastre, respectînd, în același timp, drepturile celorlalți.

      Am, deseori, obiceiul nesănătos de a nu refuza pe nimeni, deși rațiunea îmi spune altceva. Cred că este un obicei pe care l-am învățat de mică atunci cînd mi s-a spus suficient de des că nu e frumos să spui “nu” și am ajuns să cred că așa e. 

Am învățat, însă, pe pielea mea că nu e deloc sănătos să nu spui “nu”, mai ales că uneori timpul este măsurat la secundă. Aveam impresia (încă încerc să scap de ea) că dacă refuz pe cineva cînd îmi cere ajutorul, sunt o persoană rea, voi fi urîcioasă și etichetată cu alte însușiri negative. Dar, nu este așa.

Ne este greu să spunem “nu”, deoarece avem o mulțime de credințe legate de imposibilitatea de a refuza pe cineva. Asemenea credințe sunt disfuncționale, nu ne sunt de ajutor. De exemplu: „Nu e frumos să refuzi pe cineva ” sau „Dacă refuzi pe cineva, acesta se va simți respins din cauza ta și, în consecință, rău” sau “Dacă spun «nu», voi fi respins de ceilalți și mă voi face neplăcut” sau “Mereu trebuie să-i mulţumesc pe alții și să fiu de ajutor”.
Încerc să mă autoeduc, să mă obișnuiesc și să spun “nu” atunci cînd trebuie.
Este important să știm cînd trebuie să spunem “stop”, mai ales oamenilor care știu să profite de asta. Nu suntem salvatorii lumii, nu putem să îi ajutăm pe toți, nu putem fi disponibili oricînd și avem o viață de trăit, probleme de rezolvat, ritualuri de respectat, visuri de îndeplinit.

Copiii mici nu au nici o dificultate în a refuza, ei spun de multe ori “nu”. Este o etapă a copilăriei, firească, în felul acesta ei transmit că au dreptul de a alege, de a-și spune părerea, de a se exprima în acord cu nevoia pe care o au. Dar nici nu le trece prin cap să facă ceva ce nu le face plăcere sau ceva ce nu au chef.
Toți ne naștem cu un grad de asertivitate pe care îl pierdem mai mult sau mai puțin pe parcurs. Învățăm să ne conformăm cerințelor, învățăm să ne comportăm diferit funcție de persoanele cu care relaționăm. Cu alte cuvinte, societatea, familia, școala, reușesc să ne domesticească destul de bine.

Oamenii care au dificultăți în a spune „nu” sunt, de obicei, cei care supraestimează dificultatea pe care o întîmpină cealaltă persoană în a accepta un refuz. Se gîndesc că alții nu vor face față situației, dacă vor auzi un „nu”.


Iată cîteva sugestii să fiți asertivi, fără a vă simți vinovați
– Învățați să spuneți NU într-un mod hotărît și ferm;
– Scăpați de credințele limitative care vă vor da înapoi de la a fi asertiv;
– Asumați-vă responsabilitatea pentru propriile probleme;
– Învățați să ascultați activ;
– Nu vă îngrijorați mereu privire cu la comportamentul altora și nu încercați să îl controlați, fiecare este responsabil de actele sale;
– Stabiliți o comunicare sinceră și corectă cu ceilalți și nu încercați să vă impuneți propriul punct de vedere;
– Respectați oamenii cu care interacționați și sentimentele acestora, dar nu-i lăsați să vă copleșească sau manipuleze cu ele;
– Nu vă scuzați și nu vă simțiți vinovați pentru exprimarea unei nevoi, dorințe, drepturi, decît dacă nu cereți ceva irațional; cereți politicos și așteptați pentru a vedea modul în care celălalt vă răspunde;
– Concentrați-vă pe ceea ce doriți, nu pe defectele care vă vor împiedica să obțineți succesul;
– Evitați să vă așteptați ca ceilalți să vă ghicească gîndurile, găsiți modul corect de a vă exprima.

Cu răbdare și perseverență vom reuși să ne prioritizăm sarcinile și obiectivele, să ajutăm atunci cînd putem, să refuzăm cînd este cazul și să avem încredere că ceea ce facem este bine.
Să vă fie cu folos!

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :