Dragostea durează 3 ani – la Beigbeder. La alții poate dura toată viața

invisible manPromisiunile pe care ni le facem nouă când privim in ochii alesului. Să îl iubesc,  să-i fiu alături orice ar fi, să îl ridic, să îl trag după mine, să îl împing, să-l veghez, să-l ascult, să-i respect tăcerile, să-i apar visele, să fiu ce își dorește.

Și el visează privind în ochii iubitei: să-i ofere o bere (una care să nu coste prea mult), o cafea a doua zi dimineață (de preferință la ea ca să poată pleca repede), s-o conducă pe prietena ei acasă (sărăcuța!), să atingă sânii vecinei (ce vrei, suntem si noi curioși… ca băieții), să nu o mai deranjeze când i se naște copilul (nici pe copil), să îi respecte independența (pe care ea a pierdut-o să-i crească plozii), s-o asculte (si să facă ce ar fi făcut oricum), să-i apere visele (in visele ei), să-i respecte tăcerile (răsuflând ușurat), să rămână așa cum l-a făcut mama lui, orice ar fi.

Astfel pornesc la drum perechile de îndrăgostiți, ochi în ochi și mână în mână, fără să mai promită nimic celuilalt, respectând fiecare promisiunea pe care a făcut-o față de sine. Promisiuni îndeplinite, promisiuni ce vor împlini visele fiecăruia. Și fiindcă viața nu iartă pe cei care promit, uite cum se trezesc amândoi trăind fiecare visul celuilalt, devenit acum un coșmar comun din care fie e prea târziu, fie prea incomod să mai plece. Sau poate că nu..

Să îmi spuneți voi!
dragostea-dureaza-trei-ani Până atunci, vă invit să citiți Dragostea durează trei ani a scriitorului francez Frederic Beigbeder. Restul a fost doar un pretext cu care să vă ademenesc la lectură. Cartea a fost ecranizată in 2012 si este in mare măsură autobiografică. Beigbeder este divorțat si are o fiică pe nume Chloe. Cu alte cuvinte, un tip normal cu o viață după cum el însuși declara, „mai normală decât a personajelor” pe care le construiește pornind de la propria experiența.

Stilul lui este uluitor de simplu, fără ornament, dar cu multă precizie și finețe în plan emoțional.  Personaje bine conturate, arhetipuri ale vieții urbane contemporane. O evadare din rutină numai bună de luat în geanta de plajă în vacanță. Puțin haz de necaz și, de ce nu, o lecție învățată pe pielea personajelor lui Beigbeder.

Vă las in compania unui scurt fragment, până la următorul capitol.

„Basmele nu exista decât in basme. Adevărul este mult mai dezamăgitor. Adevărul este întotdeauna dezamăgitor, de-aia minte toata lumea. Adevărul este fotografia unei alte femei, uitată din neatenție în sacul meu de voiaj și găsită la Rio de Janeiro (Brazilia), în Ajunul Anului Nou. Adevărul este că dragostea începe cu apă de trandafiri și se termină in lături. Anne își căuta peria de cap și s-a pomenit ciufulită de un Polaroid ce înfățișa o femeie și de câteva scrisori de dragoste care nu erau de la ea.”

getImageAia e. Până când următoarea poză ne va despărți. Noul sfârșit de basm. Spun asta și cu specificația că basmele urbane ale lui Beigbeder țin cumva și de franțuzismele inevitabile din capul lui. Fiecare înțelege ce vrea din asta. Omul e desprins din marketing și publicitate. Cu alte cuvinte, știe cum să-și vândă marfa… pardon iubirea. A trăit din iluzii, așa că… n-aș pune prea mare preț pe adevărurile lui.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 29 iulie 2015

    […] parcă nu mai e la fel de (auto)suficientă după primele nouă luni (sau un an, maxim trei, vorba lui Beigbeder, ca tot ţi-am povestit despre el). Lucrurile nu se mai repară așa ușor cu  un make-up sex. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *